Eu sunt ceea ce gândesc

A fost de mult albastru, a fost și cer, a fost și viață. Eram un om vesel, eram optimist! Pe vremuri îmi turnam ceru-n călimară retrăind amintiri. Pe toate le amestecam cu vise. Din amalgamul creat înmugureau speranțe. Așa trăiam prezentul, iubind, visând, vibrând. Orice nor, era efemer, orice surâs însemna viață. Din neștiut, reconstruiam dorința, din nedorit reînviam iubirea.

Iubesc. India mea - mai mult decât cuvinte

India, caldă și fabuloasă mereu, în cuvinte, muzică și sentimente.

Un clip de Andrei Ciurca, cu mulțumiri speciale pentru Irina Raica 

Aceeași fericire - ”Iubesc.India mea”

Suntem făcuți din aceeași tărână, putem sta cu toții în același praf.

Din noua mea carte: Cea mai gravă boală

Trei oameni de la curățenie. /…/ Mi-au zis că trebuie să curățe camera. (Eram în spital). Le-am zis că e curată și că nu vreau. Nu au înțeles. Unul avea mătură, altul cârpă, o femeie ținea o găleată. Eram sictirit. Nu îmi mai ardea să privesc pe fereastră.
- Tike, Tike. Ok, ok.
- Nu vreau să curățați nimic. E închis ermetic, nu intră decât aerul de la instalația de aer condiționat. Camera miroase a urină infectată. Ce să curățați?
Ei nu mă înțeleg. Îi privesc și îi simt amărâți, săraci, obosiți. Zâmbesc toți trei și  unul îmi aduce apa din frigider. Al doilea îmi întinde paharul.
- Pani, Sir, pani!(Apă, Sir, apă!)

Proaspătă de la tipar

Noua mea carte "Iubesc. India mea" a ieșit de sub tipar. Lansarea oficială  va avea loc, așa cum am mai spus, în preajma Crăciunului .

Noua mea carte: Iubesc. India mea

Vă prezint în premieră coperta noii mele cărți intitulată: ”Iubesc. India mea”
Lansarea va avea loc în preajma Crăciunului la o dată pe care o voi anunța ulterior.

Noi fotografii cu cartea dar și povestiri desprinse în premieră din paginile ei, vor aparea aici în zilele următoare.
Până atunci, începând de astăzi, un număr limitat de volume este disponibil pentru comandă online înainte de lansare.
Nu ezitați să mă contactați pentru detalii.

Vă mulțumesc!

Un fel de fericire

Am început de curând să merg prin mahala, făcând un sondaj de opinie cu privire la nivelul de trai și gradul de satisfacție a vieții. E incredibil ce rezultate am. Pe lângă faptul că merg printre ei și intru în casele lor, minunându-mă de ceea ce văd, descoperindu-le viața, totul e fantastic! Experiența e imensă, iar ceea ce aflu e aproape de neimaginat. Oameni trăind grămadă câte patru, cinci sau chiar mai mulți într-o singură cameră, fără mobilier, doar cu rafturi săpate în perete, având ușile și acoperișul de metal, fixat cu pietre mari, peste patru pereți de cărămidă arsă; oamenii ăia, cu hainele rupte și decolorate se consideră fericiți!

Ganduri de departe sau aventuri din Caraibe (partea a doua)

Daca nu ati citit prima parte a povestii, o gasiti aici 

Valurile erau mici in oceanul cel mare. Straveziul luminos al apei se imbina curios de frumos cu nisipul negru de pe plaja. Dupa inundatie apele au spalat malul de resturi, aducand nisipul inapoi. Am fost surprins sa vad ca e negru.

”E o insula vulcanica, la ce te asteptai?”

Ganduri de departe sau aventuri din Caraibe (partea intai)

Vantul batea napraznic. Ploaia rapaia pe acoperisul de tabla, iar peste plasa de tantari din fereastra, se agatasera picaturi de apa, precum roua se aseaza dimineata peste panzele de paianjeni. Negrul infinit al oceanului zambea haotic din ochiul sau intunecat, in timp ce vantul scuipa in noapte copaci si stalpi de telegraf, ravasindu-i precum betisoarele de marocco, laolalta cu devarsarile de mal, frunzis, gunoaie, intr-o agonie furibunda a naturii dezlantuite. Un uragan ca in filme, am prins a-mi spune, fara sa fiu speriat catusi de putin de imaginile apocaliptice care se desfasurau dincolo de fereastra micutei camere de hotel in care eram cazat. 

Ieri, cȃnd erai...

Nu-mi sunt cuvintele clare şi mintea se ascunde ȋn ceaţă. Un vȃnt năpraznic m-a doborȃt tăios şi acum mă sfarmă ȋn enclave ȋntunecate şi grele. Ȋntr-o bezna haină mă zbat ȋn tristeţe. Mi-e mută ştiinţa, mă ȋnfioară şi ţipă, durerea din mine.

Te salut romȃne, om frumos!

Te salut, ce mai faci? Am văzut că ai trecut pe aici. Ai trecut şi ai stat. Am ȋnţeles că pădurea şi munţii te-au fermecat. Am citit că oamenii noştri te-au impresionat prin ospitalitate, bun simţ, devotament şi dorina de a-ţi arăta cȃt de frumoşi suntem. Aşa obişnuiam cu toţii să fim.

Romȃnia e frumoasă, nu-i aşa?

Sssst! Se aude?

Aveam odată o voce. Caldă, calmă, plină de vorbe de duh şi de cuvinte armonioase, ȋn fraze bine alese sau simple metehne. Era vocea mea.

Evoluam - vorbeam mult, scriam enorm.

Apoi am ȋnceput să tac. Aşa, fără să vreau, atent la lumea asta multă prin care am pornit să călătoresc. Mai multe ţări, vreo două continente, munţi, mări oceane, persoane diverse. Zboruri peste zboruri, cerul era aproape.

  Am lăsat vocea ȋn pace şi am fost atent la toate. Doar că nu şi la mine.

- Prea multe cuvinte, mi-am zis. Hai să trăim fără şoapte.

Eram fermecat. Mă vrăjisem ȋn realităţi contemporane.

Speranta din fotografii

Casa aia era de fapt o camera. Patru pereti de caramida veche si roasa, prost tencuita si un acoperis de azbest deasupra sustinut de bolovani impotriva vantului. Usa de tabla, casa fara ferestre. Inauntru, aerul era aproape fierbinte, doar ca pe jos era racoare. Pamantul ala negru si batotorit de atatea corpuri care s-au intins de-atatea ori peste el, tinea rece. Nu exista podea la fel cum nu exista nici o piesa de mobilier. Nici masa, nici scaun, nici pat pe care sa doarma cineva. Dulapul era inutil, toate hainele lor erau doar cele pe care le purtau in fiecare zi si le spalau sambata, in raul care curgea in apropierea mahalalei. De tavan, intr-un colt de tabla era atarnat un cabu cu o dulie la capat si un bec difuz. Il aprindeau doar noaptea cand mancau. Nu aveau nici un motiv sa il tina aprins in alte conditii. Peretii sunt tot din caramida roasa si pe intuneric si pe lumina. Electricitatea era singurul motiv care le amintea, odata pe zi,  la fel ca si altor cateva zeci de mii de oameni care traiau in mahala, ca viata lor ar trebui sa fie altfel. Numai ca becul ala lumina a iluzie. Tehnologia si confortul  nu s-au inventat pentru oameni ca ei.