Miercurea fără cuvinte – Iubire, soare cald

Te stingi in orizonturi senine și reci, dar lasă-mi razele calde să-ți rămână cu mine. Te duci după lună și noaptea petreci, dar nu-mi lăsa din iubire, o simplă, amară, amintire din tine...In raze visez, mai există  speranță!

Mai avem nevoie și de sentimente

Eram în primul an la un liceu de prestigiu din oraș. Un nou capitol al copilăriei aștepta să înceapă și toamna înmugurea veselă în catrene pastelate. Atunci am întâlnit o fată care mi-a deschis inima către sentimente și mi-am impus  să o păstrez în memorie pentru eternitate considerând-o un etalon în viitoarele iubiri ce aveau să mă cucerească în viitor. Numele ei nu e important, cel puțin nu cel real, pentru că eu aveam să o păstrez ca pe ceva incomparabil, la fel cum aveam să o percep în decursul timpului. O strigam Liz și o alintam Lizuca, ca o abreviere a numelor sale reale și sunt convins că am surprins-o de la început cu un asemenea gest, făcând-o, fără să vreau, să se simtă unică.

Miercurea fără cuvinte – Criză de senin?

De curând mi-a ieșit in cale un motto al unei reclame, nu îndeajuns de cunoscută publicului larg. Nu  cunosc compania și poate nici nu e relavant numele ei, însă mesajul m-a surprins și merită consemnat, chiar dacă va fi greu să ghiciți la ce face referire:

“Mută-ți gândurile spre cer, indiferent de vreme, acolo nu e niciodata criză!”

Trei cuvinte pentru trei sentimente

La început de an, în ciuda unui avânt cu aer proaspăt de nou și dorință de împlinire, lucrurile tind sa fie, de cele mai multe ori în impas. Sunt atâtea de făcut și totuși pare atât de greu să începi de undeva. Vrei un nou start, însă nu știi de unde să te apuci. În acest sens, e bine să tragi aer în piept să îți faci ordine în gânduri și să-ți definești prioritățile. Odată descoperit locul și momentul pe care vrei să îl faci sau să-l refaci, toate vin de la sine. Te lași purtat de soartă și lucrurile  se așează în oridinea lor firească. Până să îți dai seama de toate, timpul a trecut și începutul tău deja are un cuprins.

Miercurea fără cuvinte – Punct... si de la capăt!

După fiecare clipă din viată urmează o nouă  clipă care merită trăită din plin. Tocmai ați pus punct la ceva? O relație, un proiect, un an de nereușite? Da-ti un restart și luați-o de la capăt. Dincolo de pașii nesiguri ai  inceputului ne așteaptă mereu bucuria viitorului încununat cu succese!

Optimism!

S-a mai dus unul. Și s-a dus tot din vremea noastră. Ar trebui să facem un pact cu timpul, să meargă un an înainte și unul înapoi. Să ne alegem un an de referință și să îl repetăm la nesfârșit. Să cuprindem în el toate bucuriile și împlinirile, sănătatea și fericirea noastră și a celor din jur. Și anul acela să îl transformăm în etalon. Dar noi oamenii suntem departe de a face așa.  Acest lucru nu ne-ar crea decât o stare de plictiseală constantă. 

Miercurea fără cuvinte – Spre noi inceputuri

 Ȋn acalmia norilor, cerul se odihnește și el in franjuri de senin. A cernut neaua peste țară, îmbrăcându-ne în iarnă. Ȋn amurg de zi și de an, omul pornește mereu pe un alt drum, sperând ca de data asta să găsească la capatul lui implinirea. Dincolo de omat e speranța.

Așteptați de mult?

Tresări. Deschise ochii și lumina dimineții îl făcu să zâmbească. Își întinse tot corpul ca să se dezmorțească și sări la fereastră. Dincolo de perdeaua ce mirosea a scorțișoară simți aroma înghețată a iernii. În zare, munții înzăpeziți își netezeau crestele printre norii pufoși. Vremea părea perfectă.

Miercurea fără cuvinte – Pregătiri

A nins la Piatra Neamț, însă zăpada era doar elementul care lipsea într-o săptămană fabuloasă ce-și va atinge apogeul în noaptea magică de Crăciun. Sper că pregătirile sunt aproape gata pentru toată lumea. Eu aștept “cuminte”.

Puterea unui zâmbet

Troleul era plin. Vocile necnoscutilor îmi răsunau în urechea bolnavă, amestecate cu vuietul asurzitor al motorului ce nu contenea nici o secundă. Din ce în ce mai vechi mașinile de transport în comun. Vechi și stricate. Însă nefiind un lucru care ține de mine nu ar trebui să mă enerveze. La fel și cu durerea. O să treacă. Am continuat să înaintez spre mijlocul mașinii printre oamenii înghesuiți pe culoar. Nu vroiam să rămân în ușă, pentru a evita curentul. Nu dădea bine pentru starea mea de sănătate din acel moment. Că prin minune în fața mea un om s-a ridicat, eliberând un scaun. Eram obosit și bolnav. Meritam să stau jos. Cu zâmbetul larg așternut pe față, m-a așezat să-mi trag sufletul.

De dincolo de timp...

Îmi amintesc primul meu ceas pe care l-am primit de la părinți. S-a stricat când am terminat liceul. L-am aruncat cu părere de rău într-un sertar și mai bine de un an am măsurat timpul întrebând pe alții din când în când, gradațiile  eternității. Cu toate că era la distanță și ne vedeam atât de rar, cu toate că eu nu îl mai prețuiam atât de mult ca atunci când ne vedeam în fiecare zi, el m-a simțit și mi-a făcut cadoul pe care îl ceream cu disperare: un ceas de mână simplu, mecanic, care trebuia întors în fiecare seară pentru a continua să ticăie corect, secundă cu secundă pentru fiecare zi din viața ce avea să urmeze.

Miercurea fără cuvinte – Primăvara din iarna tomnatică

Simți cum astăzi către soare se intind a* tale spice? Verzi și drepte dinspre tine, se ridică să respire. Si se-nalță și visează, astrul  să mi-l ia in brațe. Simple, elegante, crude, - au ieșit dintr-o sămanță... să ia iarna, la mișto.

Verde nou

După cum ați văzut deja, am împodobit blogul cu doi brăduți în antet. Anul asta nu am adăugat fulgii de nea din considerente tehnice. Am să compensez însă cu fotografii atunci când va ninge peste oraș și în împrejurimi. Momentan iarna pare a fi primăvăratică, astfel că  am combinat în povestioara de mai jos, așteptată sărbătoare a Nașterii Domnului cu anotimpul revenirii naturii la viață.