Încăperea în care am intrat era ca o cabină de lift. Nu
ştiam de ce intru acolo, motivul nu părea deloc important. Înăuntru, pereţii
erau din pal, acoperiţi cu o vopsea albă şi netedă. Tavanul era aproape,
apăsător, iar un bec difuz răsfrângea peste noi o lumină rece.
- Ai să vezi, sus e mai cald, răsună o voce sinistră, în
timp ce uşa cabinei se trânti în spatele nostru.
Până să vorbească nici nu am ştiut că nu eram singur. Omul,
mai înalt decât mine, nu încăpea pe de-a întregul în lift şi din această cauză
stătea ghebos şi cu capul înclinat.