A scrie = a zâmbi!

Multumesc pentru fotografie!

Multă lume m-a intrebat de ce mi-am făcut blog. Foarte mulţi m-au intrebat unde scriam inainte de a avea blog. Cert este că nu mi-am făcut blog pentru a scrie. Blogul a fost pentru mine ca o jucărie cu care m-am răsfăţat in primele zile şi apoi am aruncat-o intr-un colţ plictisit de performanţele ei. Drept dovadă, in primi doi ani de “Blogging” activitatea mea a fost aproape inexistentă. Şi totuşi…

Muntele - un zâmbet

multumesc pentru fotografie

Apropierea zilei de 1 Mai a creat mereu discuţii aprinse despre plecarea la mare. Mereu se făceau planuri, se numărau banii, se numărau oamenii, număram apoi zilele şi pregăteam corturile. Ȋnsă, eu personal nu am ajuns niciodată la mare pentru startul sezonului estival. Al doilea motiv pentru zâmbetul meu vine astăzi ȋntr-o nouă povestioară.

O restanţă – primul zâmbet!

Am rămas ȋn urmă cu o promisiune, o mică restanţă. Pandhora mi-a sugerat să enumăr şase motive pentru care am zâmbetul pe buze. Cum ȋmi stă ȋn fire mereu, modific puţin leapşa adăugându-i ceva ȋmbunătăţiri. Astfel, ȋn loc să scriu repede motivele şi să le motivez pe scurt, am să iau fiecare motiv şi să-l transform ȋntr-o poveste. Astăzi, fiindcă am pornit de la o ȋndatorire, prima poveste va fi despre o restanţă.

Miercurea fără cuvinte (4)

S-a intamplat să fie ieri. Ȋnsă prăjiturile vi le ofer astăzi. Am ȋmplinit un anişor. Dicolo de cele trei decenii pe care deja le aveam ca amintire, asta parcă nici nu mai contează. Vă invit pe toţi la masă. Să aveţi poftă!

De Paşte

Zilele ce urmează sunt Sfinte. Sărbătoarea asta ar trebui să ne aducă pe toţi mai aproape.Să ne facă mai buni, mai pioşi, dar şi mai liniştiţi. Omul ȋn agitaţia sa interioară uită să isi permita o clipa de odihnă, de bun simţ sau de recunoştinţă. Aceste zile trebuie să  ne ridice pe toţi din banalitatea ȋn care ne-am aşezat şi să ne redea ȋncrederea ȋn noi.

Din copilărie

Să fi ȋmplinit vreo doisprezece ani ȋn anul ȋn care s-a ȋntâmplat ca ziua mea de naştere să fie aceeaşi cu Duminica Paştelui. Cred că asta e una din primele amintiri consistente şi bine ȋncheghate ȋn memorie de la ȋnceput până la sfărşit. Era prima dată când aveam să primesc cadouri de Paşte şi, mai mult decât atât, să le primesc la miezul nopţii. Ȋnsă pentru asta trebuia să merg tot pentru prima dată la slujba de Ȋnviere.

Miercurea fără cuvinte (3)

De data asta chiar e primăvară. Şi cum puteam să pun mai bine ȋn evidenţă acest lucru decât cu  un personaj celebru (motanul) pe aici care se bucura din plin de razele soarelui. Alături de el, ca şi noutate este cel mai proaspăt membru din curtea noastra (cainele). Nu are ȋncă un nume. Aştept propuneri! Happy WW!

Zbor spre inălţimi

Uneori cerul e ȋnourat. Alteori cerul e palid sau prea aprins. De cele mai multe ori e senin. Cu nori pufoşi sau doar albastru, cu stele noaptea sau cu lună plină, cu soare cald sau doar nemărginit, cerul e ȋntotdeauna deasupra. Privind la cer, inevitabil, măcar odată ȋn viaţă ȋţi doreşti să zbori.

Evadarea

Mi-am deschis dulapul şi am căutat să-mi găsesc rucsacul. Am oftat, am zâmbit şi am crezut că sunt pregătit de călătorie. Mi-am pregătit strictul necesar, am selectat bine ceea ce ȋmi trebuie şi ceea ce nu, apoi l-am ȋnchis mulţumit şi am pus rucsacul la marginea dulapului. Plec! M-am aşezat ȋn pat pentru somn. Dimineaţă mă asteptă o nouă perspectivă asupra vieţii.

Miercurea fără cuvinte (2)

Când o fotografie spune totul, cuvintele sunt de prisos. Dacă aşteptaţi primăvara, consideraţi acest articol doar un impuls de speranţă. Miercurea fără cuvinte e mai mult decât o sugestie. E dovedită a fi un motiv de voie bună. Să aveţi zâmbet senin!

Ȋnger decăzut

Multumesc pentru fotografie!

Cerul ȋşi alinia stelele pe pajiştea senină şi de departe zâmbea luna. Lumina celesta sclipea pe calea lactee desenâdu-mi drumul spre neştiinţă . Peisajul era static, vântul părea şi el retras către odihnă şi ochii mei tânjeau după pământ. Coborând din albastrul abstract, aveam ȋn vise dragostea.

Chiriaşul II

...Priveam ȋn jur speriat şi lucrurile erau răvăşite. Oamenii aceea au ȋntors casa cu fundul ȋn sus. Mi-au găsit banii? Ce au de gând cu mine acum? I-am prins asupra faptului şi sunt ȋn mâna lor. Mă vor bate? Mă vor arunca de la etaj?

Chiriaşul

Eram prin anul doi de facultate şi soarta părea să ȋmi surâdă din plin. Lucram la un bar ȋn centrul Iaşului şi nu mă puteam plânge niciodată de lipsa banilor. La facultate colegii ȋmi erau prieteni şi iubita mea de atunci chiar era  frumoasă şi ȋndrăgostită de mine. Viaţa mea nu era banală şi decurgea de la bine la mai bine. Simţeam ȋn fiecare zi că zbor si  eram fericit.