Miercurea fără cuvinte – Pregătiri

A nins la Piatra Neamț, însă zăpada era doar elementul care lipsea într-o săptămană fabuloasă ce-și va atinge apogeul în noaptea magică de Crăciun. Sper că pregătirile sunt aproape gata pentru toată lumea. Eu aștept “cuminte”.

Puterea unui zâmbet

Troleul era plin. Vocile necnoscutilor îmi răsunau în urechea bolnavă, amestecate cu vuietul asurzitor al motorului ce nu contenea nici o secundă. Din ce în ce mai vechi mașinile de transport în comun. Vechi și stricate. Însă nefiind un lucru care ține de mine nu ar trebui să mă enerveze. La fel și cu durerea. O să treacă. Am continuat să înaintez spre mijlocul mașinii printre oamenii înghesuiți pe culoar. Nu vroiam să rămân în ușă, pentru a evita curentul. Nu dădea bine pentru starea mea de sănătate din acel moment. Că prin minune în fața mea un om s-a ridicat, eliberând un scaun. Eram obosit și bolnav. Meritam să stau jos. Cu zâmbetul larg așternut pe față, m-a așezat să-mi trag sufletul.

De dincolo de timp...

Îmi amintesc primul meu ceas pe care l-am primit de la părinți. S-a stricat când am terminat liceul. L-am aruncat cu părere de rău într-un sertar și mai bine de un an am măsurat timpul întrebând pe alții din când în când, gradațiile  eternității. Cu toate că era la distanță și ne vedeam atât de rar, cu toate că eu nu îl mai prețuiam atât de mult ca atunci când ne vedeam în fiecare zi, el m-a simțit și mi-a făcut cadoul pe care îl ceream cu disperare: un ceas de mână simplu, mecanic, care trebuia întors în fiecare seară pentru a continua să ticăie corect, secundă cu secundă pentru fiecare zi din viața ce avea să urmeze.

Miercurea fără cuvinte – Primăvara din iarna tomnatică

Simți cum astăzi către soare se intind a* tale spice? Verzi și drepte dinspre tine, se ridică să respire. Si se-nalță și visează, astrul  să mi-l ia in brațe. Simple, elegante, crude, - au ieșit dintr-o sămanță... să ia iarna, la mișto.

Verde nou

După cum ați văzut deja, am împodobit blogul cu doi brăduți în antet. Anul asta nu am adăugat fulgii de nea din considerente tehnice. Am să compensez însă cu fotografii atunci când va ninge peste oraș și în împrejurimi. Momentan iarna pare a fi primăvăratică, astfel că  am combinat în povestioara de mai jos, așteptată sărbătoare a Nașterii Domnului cu anotimpul revenirii naturii la viață. 

Miercurea fără cuvinte – Liber la cadouri

De azi a început. E liber la cadouri. A venit Moșul? Sigur că a venit. Ați fost cuminți? Dacă ați fost sigur nu v-a adus ce e în fotografie.

Eu vă ofer un zâmbet cald și doar voie bună!

Paradoxuri induse

Nu sunt cu siguranță genul de om care-și spală rufele in public. Totuși, oricând se poate face o excepție, mai ales dacă e amuzantă. De curând am primit pe adresa de e-mail o scrisoare de “felicitare” pentru felul meu de a fi și mai ales pentru scrierile mele aparent “false” și total “nefolositoare”. Acest “fan” anonim mă caracterizează ca un “profitor al timpului care calculează fiecare moment uitând să trăiască clipa”, dar și ca un “om de carton” care nu gândește și nu oferă nici o “morală folositoare” din povestirele expuse pe  blog. După un lung șir de epitete și metafore incisive privind lipsa de sens a povestioarelor mele, binevoitorul anonim îmi oferă o temă pentru acasă ca o provocare pentru el și cititorii asemeni lui.

Patrioții de azi

Ziua de azi e obișnuită. Românul de rând se ridică din pat dimineața și se duce la servici. Dacă are unde să se ducă. Parte din noi stăm acasă având o zi liberă fără plată. Doar trebuie să sărbătorim, nu-i așa? Dacă nu ar fi toată agitația din media, oare câți am ține cont că astăzi este Ziua Națională a României?

Miercurea fără cuvinte – Printre nori

Mă caută norii să mi-i aștern peste lac, mă caută umbra să mi-o întind peste suflet. Mă caută toamna să îmi plângă mister și visul să-l transforme în scâncet.

 Dar mie îmi cântă seninul peste cerul verzui, îmi tresare și raza, de soare în inimi; îmi freamătă trupul, mi-e vesel mereu, anotimpul, și gândul, și timpul.

Curiozități inocente

Să fi fost pe vremea când inocența ne surâdea în fiecare rază de soare și naivitatea era regină pe drumul copilăriei. Cam pe atunci curiozitatea era și ea una dintre principalele noastre caracteristici. De cele mai multe ori însă, dorință de a ști și a afla mereu toate noutățile, se transforma în dezamăgire și o uriașă părere de rău.

Miercurea fără cuvinte – încă îmi mai plouă-n suflet

Până iarna să îmi vină, lasă-mă să-mi plouă iar. Peste munți și creste dalbe, peste codrii cei semeți. Ce zici? Lacrima din ochii ce îți plâng de al meu dor, o să spele tot pământul? O să mângâie vreun suflet? Sau e ploaie doar ce-ngheață când iubirea nu mai e? 

Dorințe împlinite

Azi am avut o zi proastă. Dimineața a început devreme cu o cafea rece și slabă. Ineficientă pentru energia unei zile ce se anunța deja obositoare. Soluția nu părea la îndemână și ziua a continuat cu o stare de constrângere ce ducea  la un sentiment de inutilitate. Ai simțit vreodată că nu ești bun de nimic? Că orice ai face e împotrivă voințelor tale și totul îți va ieși pe dos indiferent de cât interes îți vei da? Așa am pățit eu astăzi. Și faptele aveau să-mi definească o zi total anormală.

Miercurea fără cuvinte – Oraș de vis

Nu am mai vorbit de mult de orașul și locurile  în care trăiesc. De fapt e și greu să mai spui ceva când s-au spus deja atât de multe. Ȋntrerup azi seria fotografiilor și vă prezint un clip “fără cuvinte”.