Miercurea fără cuvinte – Relaxare totală

Azi a fost o zi minunată. Am profitat din plin de ea. Am făcut cam tot ce se putea face într-o zi de primavară. Dar nu asta e important acum. Momentul culminant al zilei a fost seara când a venit timpul pentru odihnă. Nu că nu am fi fost relaxaţi tot restul zilei, dar să-mi spună cineva dacă poate fi mai linistit decât mine?

Mă reinventez!

În căutarea permanentă  a unei identităţi proprii, mă reinventez mereu, trecând de la stări de bine la euforii reverberante!

Pe la începutul lui ianuarie v-am spus că anul astă vreau să fie diferit. Şi am mai spus că nu voi lăsa totul la stadiu de proiect, ci voi trece cât de curând la fapte. Acest an trebuie să fie altfel, să marcheze într-un anume fel începutul unei noi etape din viaţa mea. De regulă nu îmi fac planuri şi nu merg pe un drum impus în viaţă, las totul să vină de la sine, desenându-mi însă anumite coordonate pe care vreau să le ating. Şi cand vrei cu adevarat ceva, începi să lupţi pentru acel lucru. Aşa că am început.

De dorul lui

Mă încearcă mereu o emoţie când mă gândesc la el. Nu aş putea defini sentimentul cu lux de amanunte. E un soi de sensibilitate amestecată cu melancolie. Mi se moaie inima, apoi îmi tresare, ca mai apoi să îmi tremure tot corpul şi mintea să îmi fie inundată de amintiri. Şi nu e vorba de o persoană. În mod surprinzător, există şi altceva în afară de dragoste care să te poată face să treci prin astfel de stări sentimentale.

Miercurea fără cuvinte – Delicatese

După atâtea fotografii cu răsărit, apus, flori, pisici sau căţei, m-a luat foamea. Dacă aveţi timp să şi admiraţi porţia de mâncarea înainte de a o savura, aveţi un motiv serios să zâmbiţi. Vă doresc poftă bună şi o noapte liniştită!

Miercurea fără cuvinte – Flori în dar

Astăzi ofer flori. Pentru toată lumea. Pentru toată primăvara. Pentru frumuseţea din fiecare din noi! Să aveţi mereu un zâmbet înfloritor!

Să te tot fi dus...

În 2002 am scris ultima mea poezie. Am renunţat atunci la poezii, renunţând la vise, uitând pe alocuri să mai fiu copil şi să mă încred în rime. Mai târziu, când nu am mai vrut să îmbătrânesc, mi-ar regăsit cuvintele, dar nu am mai putut scrie versuri. Le-am considerat sterpe, fără viitor, fără urmă de speranţă, iar eu vroiam doar să zâmbesc!

Miercurea fără cuvinte – Nu mă uita!

Luni am fost liber şi am crezut că e duminică. Marţi m-am dus la servici convins că e luni. A doua zi, tot la servici am aflat că deja e miercuri şi nu marţi şi primul gând a fost: "Dacă eu am uitat că e miercuri, cine publică în locul meu Miercurea fără cuvinte?"  Tot eu, normal, dar mai târziu. Ce să-i fac? Sunt cu capul în nori. O fi un alt semn de tinerete. Drept recompensa mi-am oferit o floare.

Remake

Pentru cei care m-au întrebat zilele trecute care a fost premiul oferit către cei care au ghicit locaţia în care era facută fotografia, aduc astăzi în actualitate un text mai vechi de al meu, presărat cu imagini care scot  în evidenţă şi concretizează  mesajele expuse în cuvinte. (Articolul e disponibil şi în format .pdf, cei interesaţi putând să  îmi lase o cerere pe adresa  personală de mail.)

Miercurea fără cuvinte – Vara şi munţii

Azi mi-am amintit de munţi şi de vară. E simplu. Când visezi la înălţimi, ai crestele în suflet chiar şi când stai la sol. Şi dacă tot ne-am săturat de iarnă, de ce să nu ne gândim şi la zilele însorite? Vă las cu cerul senin  şi cu imaginea munţilor  din grădina unui castel. Ghiceşte cineva unde e făcută fotografia?

Culorile iernii

Mă dor ochii de la strălucirea ireală a soarelui. Mă dor şi mâinile ce tind să degere de la aceeaşi rază îngheţată. Îmbătat de alb caut să găsesc în zăpadă culoarea zâmbetului. Calea ferata e acoperita de nea, drumul e ascuns şi el sub troiene. Lacul e ferecat sub o crustă groasă si rece. Mai am vreo şansă să desenez în inimă culorile iernii pentru fericirea unui suflet obişnuit?

Miercurea fără cuvinte – Vreau să iubesc în fiecare zi

De ce să îmi trebuiască o zi ca să îmi sărbătoresc iubirea când am o viaţă întreagă să o exprim, să o simt, să o trăiesc? Iubiţi-vă mult, nu doar azi, nu doar ieri, ci mereu, in fiecare zi! Atunci când iubeşti, în fiecare zi e sărbătoare!

Cine ar mai fi ca mine?

Prin 2001 un coleg de facultate a câştigat la loto. Nu mult. Vreo 500 de milioane. La vremea aia îţi cumpărai vreo zece apartamente cu banii aştia. Până să câştige era un coate-goale, un băgător în seamă care tânjea atenţia diverşilor colegi în încercarea disperată de a fi adoptat ca prieten. L-au adoptat toţi. Măcar din mila. Chiar de părea demn de dispreţ. După ce a câştigat nu ne mai cunoştea. El era cineva şi noi nu. Mirosul banilor i-a alungat dorinţa de a avea prieteni. Noi am rămas cu invidia.

Un alt coleg proaspăt înscris la facultate în acelaşi an cu mine se plângea mereu din lipsa de bani. Visul lui era să se însoare cu o fată bogată. Principiul: “Dacă tata nu e milionar, nu am eu nici o vină, dar dacă nici socrul nu este, atunci am trăit degeaba!”, părea idealul său în viaţă.  Fără să ţină cont de prieteni, neglijând orice om care i-ar fi putut sta în cale, s-a însurat cu o adolescentă,  frumoasă, fată de senator prin Parlamentul României. Dacă până atunci el se credea un om important, după căsătorie nu mai răspundea nici la salut. Normal, toţi băieţii din grup am murit de invidie.

O oarecare colegă, “vedetă” de prima clasă din prima zi a vieţii ei de studentă, s-a dorit să se impună ca şi artistă, actrită, cântăreaţă sau orice altă “meserie” ce i-ar putea atrage faima şi admiraţia întregii populaţii a ţarii şi de ce nu, a lumii. Fata s-a măritat cu un tip ce părea un impresar vestit, promiţându-i, printre altele, faima mult visată. De data asta au fost afectate şi colegele noastre la capitolul invidie.

Când eşti tânar ai vise ce ţi se par măreţe. Când cel de lânga tine reuşeşte, crezi că el a avut noroc şi tu nu. Viaţa pare plină de ghinion şi viitorul poate suna sumbru. Însă dincolo de vise, realitatea nu e întotdeauna roz.

 De tipul care a câştigat la loto nu a mai auzit nimeni. A renunţat la facultate şi şi-a pierdut banii cu diverşi binevoitori. Acum a revenit la statutul de pierde vară, fără ţeluri sau idealuri.

Colegului care s-a însurat cu fata politicianului nu i-a spus nimeni că senatorii nu se aleg pe viaţă în România. Mai rău era că fostul om politic nu îşi agrea ginerele prea mult şi într-un gest de român “normal”, i-a renegat pe amândoi lăsându-i “în exil”, într-o garsonieră închiriată, plini de datorii şi fără surse de venit.

În cazul colegei ce căuta faimă,  soţul impresar  nu avea nici o treabă cu viaţa artistică şi s-a pierdut undeva în negura promisiunilor. Fata a  ajuns o chelnerita într-un bar de mahala, cântând  căţărată pe mese şi renunţând la parte din haine spre deliciul clienţilor îndrogostiţi de... pahare.

Întotdeauna m-am întrebat de ce nu sunt cel care câştigă la loto, pronosport, ruletă? De ce nu sunt acela care cântă pe scenă, merge la petreceri celebre şi e plin de faimă? De ce nu sunt preşedinte, fiu de ministru sau ginere de senator. Ideea e ca aş putea să fiu ca oricine din cei mai sus menţionaţi, dar aş avea mereu un mare regret, pentru ca nu ar mai fi nimeni să fie ca mine!

Miercurea fără cuvinte – Prognoza meteo

Aţi urmărit vremea azi? Nimic neobişnuit. Estimările anunţă că în următoarele zile temperaturile vor fi normale pentru această perioadă: 20 pana la 25 de grade. Lejer. De vară. Sunt sigur că aşteptaţi de mult un asemenea moment. Mergem la plajă, nu?