Limba noastră (rusă) –i o comoară

 Stăteam liniştit în banca mea. Liniştit e mult spus pentru că băteam darabana într-un ritm alert. Nu, nu de plictiseală, ci de stres. Pe uşa urma să intre o profesoară pe care, la fel ca pe alţi colegi din breasla ei, nu o suportam de nici o culoare. Şi nu pentru că îmi făcea mie zile fripte. Eu am fost întotdeauna omul corect; dacă meritam să iau doi, era pe barba mea, dacă mă consideram dezavantajat sigur nu plecam la locul meu cu capul  în pământ. Aşa am răms şi repetent, dar asta e o altă poveste. Profesoara de care aminteam mă enerva din alte motive. Vorbea limba rusă. Bravo ei, o să vă vină să spuneţi, însă vorbea limba rusă la ora de română!

Miercurea fără cuvinte – Cer, flori, de martie

Să-mi fie cerul pălărie, să-mi pun în el şi vise şi speranţe. Să-mi fie cerul infinit, să fiu o floare şi să simt. E primăvară şi zâmbesc; să-mi fie cerul cald, senin, să cresc!

Din calatoriile mele II

Întins pe iarbă adulmec norii firavi care trec prin mine. Ridic o mană şi mă joc cu valuri albe şi pufoase. Sunt cu capul în nori, sunt cu întreg corpul în mijlocul infinitului celest şi cerul vibrează peste mine în bătaia vântului. Nu, nu este o metafora! Eu chiar am trăit acest lucru!  Se poate să urci spre cer şi să-l laşi să te cuprindă.

Iubiri studenţeşti

Era primăvară ca şi acum. Vremea începea să fie frumoasă. În complexul studenţesc, odată cu primele raze de soare călduroase, se deschideau terasele. Pentru studentul sătul de atâta  învăţătură  iarnă, acest lucru e un fel de mană cereasca. Sar din pat direct  în papucii de casă, ies pe uşă şi mă avânt, pe trepte, afară. Mă aşez la prima masă şi până să mă obişnuiesc cu lumina soarelui aud în spatele meu o voce suavă:

-  Te servesc cu ceva?

Miercurea fără cuvinte – Relaxare totală

Azi a fost o zi minunată. Am profitat din plin de ea. Am făcut cam tot ce se putea face într-o zi de primavară. Dar nu asta e important acum. Momentul culminant al zilei a fost seara când a venit timpul pentru odihnă. Nu că nu am fi fost relaxaţi tot restul zilei, dar să-mi spună cineva dacă poate fi mai linistit decât mine?

Mă reinventez!

În căutarea permanentă  a unei identităţi proprii, mă reinventez mereu, trecând de la stări de bine la euforii reverberante!

Pe la începutul lui ianuarie v-am spus că anul astă vreau să fie diferit. Şi am mai spus că nu voi lăsa totul la stadiu de proiect, ci voi trece cât de curând la fapte. Acest an trebuie să fie altfel, să marcheze într-un anume fel începutul unei noi etape din viaţa mea. De regulă nu îmi fac planuri şi nu merg pe un drum impus în viaţă, las totul să vină de la sine, desenându-mi însă anumite coordonate pe care vreau să le ating. Şi cand vrei cu adevarat ceva, începi să lupţi pentru acel lucru. Aşa că am început.

De dorul lui

Mă încearcă mereu o emoţie când mă gândesc la el. Nu aş putea defini sentimentul cu lux de amanunte. E un soi de sensibilitate amestecată cu melancolie. Mi se moaie inima, apoi îmi tresare, ca mai apoi să îmi tremure tot corpul şi mintea să îmi fie inundată de amintiri. Şi nu e vorba de o persoană. În mod surprinzător, există şi altceva în afară de dragoste care să te poată face să treci prin astfel de stări sentimentale.

Miercurea fără cuvinte – Delicatese

După atâtea fotografii cu răsărit, apus, flori, pisici sau căţei, m-a luat foamea. Dacă aveţi timp să şi admiraţi porţia de mâncarea înainte de a o savura, aveţi un motiv serios să zâmbiţi. Vă doresc poftă bună şi o noapte liniştită!

Miercurea fără cuvinte – Flori în dar

Astăzi ofer flori. Pentru toată lumea. Pentru toată primăvara. Pentru frumuseţea din fiecare din noi! Să aveţi mereu un zâmbet înfloritor!

Să te tot fi dus...

În 2002 am scris ultima mea poezie. Am renunţat atunci la poezii, renunţând la vise, uitând pe alocuri să mai fiu copil şi să mă încred în rime. Mai târziu, când nu am mai vrut să îmbătrânesc, mi-ar regăsit cuvintele, dar nu am mai putut scrie versuri. Le-am considerat sterpe, fără viitor, fără urmă de speranţă, iar eu vroiam doar să zâmbesc!

Miercurea fără cuvinte – Nu mă uita!

Luni am fost liber şi am crezut că e duminică. Marţi m-am dus la servici convins că e luni. A doua zi, tot la servici am aflat că deja e miercuri şi nu marţi şi primul gând a fost: "Dacă eu am uitat că e miercuri, cine publică în locul meu Miercurea fără cuvinte?"  Tot eu, normal, dar mai târziu. Ce să-i fac? Sunt cu capul în nori. O fi un alt semn de tinerete. Drept recompensa mi-am oferit o floare.

Remake

Pentru cei care m-au întrebat zilele trecute care a fost premiul oferit către cei care au ghicit locaţia în care era facută fotografia, aduc astăzi în actualitate un text mai vechi de al meu, presărat cu imagini care scot  în evidenţă şi concretizează  mesajele expuse în cuvinte. (Articolul e disponibil şi în format .pdf, cei interesaţi putând să  îmi lase o cerere pe adresa  personală de mail.)

Miercurea fără cuvinte – Vara şi munţii

Azi mi-am amintit de munţi şi de vară. E simplu. Când visezi la înălţimi, ai crestele în suflet chiar şi când stai la sol. Şi dacă tot ne-am săturat de iarnă, de ce să nu ne gândim şi la zilele însorite? Vă las cu cerul senin  şi cu imaginea munţilor  din grădina unui castel. Ghiceşte cineva unde e făcută fotografia?