Cand eram mic, destul de mic incat sa nu stiu inca sa fac diferenta dintre ce e bine si ce e rau, am realizat fara sa vreau ca sufeream de un sindrom foarte des intalnit la copiii mici, si anume, nu puteam suporta sa stau intr-o camera cu usa inchisa. Una din pedepsele arhiutilizate de catre ai mei la acea varsta era bine-nteles incuiatul in camera. Fara posibilitate de a scapa de pedeapsa (eram convins pe atunci ca alor mei le face placere sa ma chinuie) si normal, fara putere si dorinta de a ma cuminti, a trebuit incet, incet sa ma adaptez situatiei si sa caut o iesire din impas. Solutia gasita a fost extrem de simpla si mai mult decat salvatoare. Ea s-a numit: gaura cheii! era placut sa stai cu ochiul infpt in cripta aceea minuscula ascuns de toti ochii lumii si expus in fata tuturor intamplarilor la care nu ar fi trebuit sa fii martor. Brusc, pedeapsa s-a transformat in placere si placerea in obsesie...si cum orice placere dureaza destul de putin, sfarsitul a venit cand tata a intrat pe neasteptate in camera si m-a lovit in plin...pedeapsa s-a schimbat de atunci. Nu ma mai inchidea nimeni in camera, acum mancam bataie din orice. Dar obsesia a ramas... isi facuse locul decisiv in mintea mea proaspat perversa... hmmm ce nu puteai vedea pe gaura cheii...I-am promis tatei ca nu am sa ma mai uit niciodata!
O alta regula de-a tatei era sa intreb cine e la usa inainte sa deschid. Nu imi intra deloc in obicei. Cum suna la usa, eu eram prezent si usa larg deschisa. Nici bataia nu ma putea dezvata de asta.Nu puteam rezista tentatiei de a vedea primul cine a sunat...
Intr-o zi mi-am dat si eu seama ca eram baiat mare si nu e frumos sa imi supar parintii. Asa ca in ziua aceea, cand a sunat la usa mi-am zis sa ma asigur ca nu e inci un strain si nu fac nici o prostie si in concluzie... m-am uitat pe gaura cheii sa verific. Era tata! Slava domnului! Am deschis usa larg si mult timp dupa aceea zi nu am inteles de ce am mancat iar bataie...nu m-a crezut ca m-am uitat pe gaura cheii si am stiut ca e el...sincer, nici nu am putut sa ii spun, abia ii promisesem ca nu ma mai uit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu