Inainta prudent prin tubul subtire. Era asa de subtire inca abia se misca. Il descoperise intr-o seara cand iesise cu ceilalti dupa mancare. Din dorinta de libertate, se catara deseori pe cate o conducta mai inalta. Ii placea sa ii priveasca pe toti de sus. Insa privelistea i se parea ingusta. Trebuia sa evadeze. Gandul incolti si inflori in mintea lui pana deveni dorinta. Atunci o vazu. Era ascunsa in perete, acoperita doar cu o tabla intunecata. Era o gaura oarba, vizibila lui de acolo de sus, dar ascusa privirilor pofticioase a celor de jos...Parea o conducta destul de larga ca sa ii permita accesul pana sus in oras. Si-ar fi dorit sa fuga atunci, insa ceilalti il stiau acolo si l-ar fi ajuns imediat din urma sa il convinga sa se intoarca. Trebuia sa mai rabde o zi... Iar noaptea va reusi sa fuga, sa se strecoare prin conducta spre cerul albastru. Perspectiva unei vieti noi in oras se lumina dincolo de gaura intunecata din perete. Si iata-l mergand usor si atent spre ceea ce credea a fi salvarea sa.
Nu le-a spus nimic celorlalti. Ce rost avea. Chiar daca mergeau in grupuri, erau dezorganizati si egoisti. Nimeni nu se gandea la fratele de langa el... De ce s-ar fi gandit el?
Nu mai stia de cand merge prin conducta. Nu ii pasa daca i-a fost descoperita lipsa. Gandul la viata sub cerul senin ii dadea aripi. Auzise de la alti sememni ca in oras e raiul pe pamant. Drumul greu nu il deranja, singuratatea nu il deranja... albastrul de sus il chema spre el si el mergea hibnotizat.
Si in fine a ajuns. Parea un obstacol de pamant amestecat cu celofan si polistiren. Singura bariera in fata libertatii lui. Minor... prea banal isi spunea. Incepu sa traga, sa sape si sa rupa cu dintii. Impingea si muncea cu tote fortele sale si primele raze de soare ii mangaiara fata. Orificiul devenea tot mai larg. In curand va reusi sa se strecoare afara. Mai avea putin... putin... a reusit!
Se opri un moment pentru a privi infinitatea cerului senin si mireasca tanara de primavara.
Orizontul se largi si inchise ochii sarind spre soare.
... Nu mai stiu nimic. Cu o ultima suflare, muri cu albastru in gand si cu o voce ce ii inunda mintea:
"Tata, tata, am mai prins un sobolan!"
4 comentarii:
Vineri..13..o zi plina de sperante.Vineri..20..o zi plina de dorinte si fericire.Urmeaza o alta zi..?..poate tot vineri,plina de.. decizii,dar de aceasta data luate in DOI!.."Te Ador e prea putin pt a-ti spune ce simt pt tine" Pisoi
Pisicutza
Te sarut dulce iubitul meu!Fie ca acesta de primavara sa ne gaseasca cu inimile pline de iubire si bucuria existentei fiintei dorite alaturi de noi in tot ceea ce realizam!
am citit mai demult un roamn al lui Andrzej Zaniewski - Sobolanul se numeste....
m-a cutremurat,nedumerit si sensibilizat in egala masura....pentru ca este vorba de viata....acea viata traita,simtita,vazuta prin ochii unui sobolan....care la un moment dat este orbit....i se scot ochii...pedeapsa oamenilor pentru aceasta fiinta care a avut ghinionul sa se nasca sobolan...
oamenii sunt cu mult...mult mai cruzi decat animalele...pentru ca ei rationeaza...
nu stiu daca aceasta carte a inspirat postarrea ta...dar...e deosebita...felicitari ...
articolul asta l-am scris in uram cu mai bine de zece ani. nu stiu de unde si cum mi-a venit idea. la momentul oportun la-m gasit intr-o agenda si la-m publicat aici. dupa 10-12 ani cred ca si eu am fost surprins de ce am putut scrie.
Trimiteți un comentariu