Colt de rai cu lalele

Un bulb de lalea dormita linistit sub pamantul inca rece. Alaturi, scapat din festinul unor rozatoare, o samanta de scandal cu cap de buruiana se gandi sa tulbure linistea din cotlonul intunecat. 

"Auzi, draga, tu cine esti si cat mai stai pe aici?"

"Eu sunt un bulb de lalea  si inca  mai dorm, pentru ca pe pamant nu a rasarit soarele."

"Ba a rasarit, e chiar caldut, numai bine sa imi intind frunzele si tulpinele atat cat  tine gradina. Iar tu, ar trebui sa iti cauti alta  locatie. Asta e gradina mea si  trebuie sa stii de la inceput ca daca ai sa rasari vreodata din pamantul asta, am sa te sufoc pana sa te  mai gaseasca soarele."

Buruiana se grabi astfel sa isi intinda primele brate si cat ai clipi din ochi, micuta hruba de sub pamant se umplu de un paienjenis intreg de radacini tinere de buruieni. Bulbul de lalea se simtea stingherit si sufocat insa isi continua linistit hibernarea in coltisorul sau. Timpul sau nu venise inca. 

Pe pamant, adieri de primavara stergeau ultimele urme ale iernii de prin colturile cele mai ascunse. Soarele isi pregatea razele calduroase si pasarelele vesteau florilor ca e momentul sa infloreasca.

Bulbul de lalea tresari  vesel si un firicel verde ii zambi de sub mustati. Vrejul  tanar se intinse strapungand pamantul in cautarea  razelor mult visate. In scurt timp ajunse la suprafata insa razele calduroase nu erau acolo sa il mangaie. Oare se inselase? Nu era inca timpul lui sa infloreasca? Ba nu, rasarise la timp, insa vecina buruiana era  deasupra lui si ii zambea sinistru.

"Ti-am spus ca asta  nu e gradina pentru tine. Daca tot ai rasarit, acum stai si te usuca in umbra mea. Soarele nu va ajunge niciodata la frunzele tale."

 Firavul fir de lalea isi simtea primavara departe si credea acum ca viata lui se va sfarsi inainte de a incepe. Totul parea pierdut  si frunzele mari de deasupra lui ii  ofereau fiori de gheata.

Geo se intoarsese acasa in vacanta si prima ei grija a fost sa dea o raita prin gradina. Ii era atat de dor de gradina ei  plina de flori. De cand plecase la scoala nu a mai avut timp sa se ocupe  de casa. Micul ei colt de rai din anii trecuti era acum doar un petic de pamant intesat de buruieni.

Adierea ca o boare ii flutura in par. Miresme  de pomi infloriti si  triluri vesele de pasarele ii rascolira amintirile. Nu mai era timp de pierdut. Lucrurile bune se  fac la timpul lor. Amanarea era de prisos. Mainile se afundara in desisuri si degetele sale fine stiau ce sa rupa. Fiecare fir de planta necunoscuta era smuls din radacina si aruncat gramada. Soarele ii picta culori in obraji si-i picura broboane de sudoare pe frunte. Geo insa muncea vesela si canta precum pasarile de pe ram. Gradina ei avea sa fie mai frumoasa ca intotdeauna. 

Laleaua statea acum  dreapta, inalta si dintre frunzele sale zambi un boboc. Privi in jur fericita  si descoperi   la mica distanta alte surate de ale ei.  Toate la fel de vesele si inalte si cu boboci gata sa infloreasca. Soarele le dezmierda cu raze blande si adieri  calde au dus mai departe vestea -  pamantul respira curat si gradina redevenise  coltul de rai de alta data.