din respect pentru artist, sa cante publicul!

Ochii privesc in gol si in golul creat nu se intrevede nimic. Inima s-a oprit din bataile obisnuite  fiindca nu indrazneste sa  tulbure linistea creata in sufletul meu. Astazi  mi s-a interzis sa cant iubirea pe care singur am  inventat-o.  Ma las prada amintirilor si gandul ma duce spre clipe de demult.

 O sala intreaga striga numele meu. 15.000 de oameni ma aclama pe mine si pe baietii din trupa pentru concertul sustinut in seara aceasta. Suntem la primul bis sau la al doilea sau chiar nu imi amintesc de e al zecelea. Intru in conul de lumina si zmumzetul oamenilor se intensifica. Plin de emotie, imi dreg vocea  si astept minute in sir ca lumea sa inceteze sa ne scandeze numele. S-a facut liniste. Acordurile de pian si chitara mangaie sala si din 15.000 de glasuri se aude aceeasi voce:

"E pustiu e-ntuneric.../ si mi-e frica de mor,/ locuiesc intr-o hrubaaa / la cap de coridor,/sunt racit si mi-e foaaame/ si nu am chior de bani/ fericirea e la bursaaa/ dar nici p-aia n-o aaaam" ...

Nu am scos un cuvant pe toata durata piesei. Am multumit si am iesit pentru ultima data. Ce a urmat in sala a fost de nedescris. Dupa noi urma o formatie in plin apogeu artistic. Erau pe val si lumea ii primea mereu cu iubire. Dar nu acum. Minute in sir lumea ascandat numele nostru, minute in sir au trecut si publicul ne-ar fi vrut don nou sa cantam toata noaptea. Cealata trupa a urcat pe scena  si si-au inceput recitalul in fluieraturi si scandari pentru noi. Noi eram de mult plecati si publicul parasea sala  scandand "Vama Veche! Vama Veche!"...

...

Am incercat doar sa imi imaginez cum s-a simtit Tudor Chirila in seara aceea sau in oricare alta seara in timpul unui concert de asemenea anvergura. Stiu doar ca eram acolo intre mii si mii de oameni care il aclamau pe el. Stiu ca dragostea mea puerila si-a cladit temelia pe versurile  si vocea lui. 

Stiu ca "Vama Veche", "Nu am chef azi", "Ana" sunt   tot ceea ce ma leaga pe mine, un simplu cetatean al tarii, de Tudor Chirila. Si stiu ca multe din versurile lui mi-au atins inima si poate mi-au influentat deciziile adolescentine. 

Faptul ca astazi justitia romana a decis ca Tudor Chirila nu mai are dreptul sa interpreteze aceste piese fara acordul celor care au distrus trupa Vama Veche, imi intareste inca odata ideea ca in Romania poti sa mori nevinovat cu dreptatea in mana. 

Din respect pentru Tudor Chirila, am sa ma rog ca la urmatorul concert, intreaga sala sa cante Hotel Cismigiu. Justitia i-a interzis lui sa-si cante propriile creatii, dar nu ne poate interzice si noua  ceea ce iubim si  cantam din inima. 

"Acum... acum vom canta o piesa, pe care de fapt o sa o cantati voi!" - mie mi-a ramas aceasta fraza intiparita in minte. Se intampla la un concert in decembrie  2003 la Polivalenta in Iasi si probabil s-a repetat la fiecare concert pe care Domnul Tudor Chirila l-a sustinut in tara asta. "Hotel Cimigiu", precum si oricare din piesele lui, le putem canta si ne vor ramane vesnic in suflet ca fiind ale  celui care le canta: Tudor Chirila. Cu siguranta nici un tribunal  din lume nu poate sa treaca peste decizia omului ce fredoneaza "Iubeste" , a celui care se simte "Ca la 18 ani", a tuturor care s-au indragostit la "Vama Veche" a celor ce viseaza mereu la "Vara asta".  Cuvintele sunt ale tale, versurile sunt pentru noi! Nimeni nu ne poate interzice noua, fanilor, sa cantam  piesele tale!

Sper ca acesta nu este doar un "Epilog". Dragostea invinge, muzica invinge, Tudor Chirila are puterea  sa invnga si el. Iar cei care iubim ceea ce face vom fi acolo sa il sustinem cu bratele deschise!