Copii pe carari de viata

Eram nou in scoala si toti colegii mei pareau sa ma ignore. Au trecut zile pana cand sa reusesc sa intru in vorba cu cineva.  Stiam ca sunt timid, insa nu puteam accepta sa raman un anonim. Aveam motive sa ma afirm si sa castig atentia celor din jur. In momentul acela  insa clipele imi pareau ore si orele de la scoala  se transformau in ani intregi de tacere. Nu reuseam sa socializez, nu stiam cum sa ma fac remarcat. Eram un pusti nou, izolat de restul colegilor mei printr-o bariera invizibila si extrem de silentioasa.

In linistea ce mi-o creasem neintentionat in jurul meu, am reusit sa observ  gesturi si sa invat caractere. Colegii mei erau copii obisnuiti, baieti si fete  din diverse straturi sociale, insa nu se ridicau cu nimic mai presus fata de mine. Unii erau saraci, dar foarte bine crescuti, cu bun simt si responsabilitati. Altii, mai ales cei din clasa de mijloc se imparteau in ambele categorii: cu si fara bun simt, iar  cei  mai bogati aveau o lipsa totala de respect.

Pe vremea aceea incepusera ochii sa se deschida brusc si sa se uite lung dupa fiecare domnisoara care avea fusta mai scurta decat prevedea regulamentul, dupa zambetul sfidator si privirea vesela a fetelor din scoala noastra si mai ales dupa anumite codite satene, frumos impletite, ochi  verzi care imi faceau inima sa tresara de fiecare data cand ma priveau. Ajungeam cu nerabdare la scoala - din banca mea ii putem zari chipul pierdut in carti in orice ora de curs, o sorbeam din ochi si invatasem constiincios fiecare gest pe care il facea. Ea devenise motivul pentru care veneam  zi de zi la cursuri fara sa mai fiu deranjat de ignoranta colegilor mei. Seara, acasa, zburdam prin stele si vise construindu-mi scenarii puerile cu noi impreuna, alergand de mana pe coridoarele scolii, asezati in aceeasi banca la orele de curs si apoi pierduti intr-un sarut pe banca de sub castani, langa terenul de sport.

Aproape zilnic scriam cate o poezie, pe coli imaculate, scriam  caligrafic si semnam "un admirator". Apoi in fata ei, ezitam suficient de mult incat sa ratez momentul, spunandu-mi mereu ca poezia nu e buna, ca are versurile banale, ca e prea indrazneata sau am scris prea urat. 

Si ea, in timpul scolii, la ore plictisitoare, se uita spre mine, pierduta in visele ei. Privirea i se rasfrangea dincolo de ochii mei, dincolo de fereastra cu cerul senin si se intorcea suspinand inapoi la colegul din fata mea. Un baiat frumusel, care era singurul pe vremea aceea cu bratara de aur la mana, care era luat si adus cu masina la scoala, care isi permitea sa fumeze   dupa sala de sport si care nici nu se uita la fetele din clasa noastra. Era sfidator, increzut si fara bun simt, dar avea o situatie materiala mai mult decat buna si in plus un zambet cuceritor. 

Domnisoara mea draga era atat de fascinata de el, precum eram eu fascinata de ea. Sfidarea  lui pentru ea era ignoranta ei pentru mine. Durerea inimii ei imi lasa mie un gust amar si imi doream sa fiu el. Sa o aduc si pe ea cu masina la scoala, sa o pot scoate la plimbare, sa stam impreuna pe banca si sa ii pot oferi zambetul pe care  si-l doreste. Nu trebuie sa iti doresti sa fii altcineva. Cu siguranta persoana in locul careia vrei sa fii nu este  mereu asa cum iti doresti tu sa devii. Tu ca si om ai destule argumente pentru a reusi in viata.  

Colegul bogat  si-a incheiat socotelile cu viata intr-un accident de masina. Conducea printre primele masini sport pe care le-am vazut vreodata in oras. Ea s-a maritat imediat dupa scoala, fugind cu  cineva care a stiut sa ii ofere exact ce ii lipsea.

M-am intalnit cu fosta colega  dupa ani de zile si am  reusit sa depanam ceva amintiri. Ne-am impartasit fiecare sentimentele pe care le aveam atunci, eu pentru ea, ea pentru celalalt. Am trecut apoi la regrete si pareri de rau: eu ca nu am stiut sa o fac atenta la mine, ea pentru ca  a refuzat sa ma vada si sa se simta iubita.

Ne-am despartit  linistiti, fara resentimente, dar impacati sufleteste pentru ca am vorbit. Nu  puteam fi doi oameni care sa continuam o viata impreuna. 

Viata  fiecaruia din noi  urmeaza o cale care nu e mereu dreapta. Te poti intersecta oricand cu diverse carari ale altor semeni. Doar trairile de moment si faptele facute la timpul lor pot face doua carari de viata diferite sa se uneasca intr-una singura. Oricum ai alege, esential este sa nu regreti mai tarziu. Atunci cand privesti in jurul tau pe cararea pe care esti sa vezi doar lucruri bune si cat mai putine regrete.