Confruntare pentru senin

Se trezise ca in fiecare dimineata plin de voie buna si energie. In jurul lui, intreg universul se deschise catre viata si o noua zi statea sa inceapa. Privi in jur si totul parea pregatit pentru perfectiune. Albastrul nemarginit al cerului ii facea cu ochiul si se lasa mangaiat de razele sale - deasupra, in stanga, in dreapta, in fata, in spate... Iar jos, sub el, o  podea uriasa de nori negri si suparati. O noua zi incepea si nu i se permitea sa isi arunce razele calde catre pamant. El, soarele, se certase cu norii si fusese pedepsit si inchis deasupra lor.
Dedesupt, pe pamant, ploaia era stapana si nu contenea sa mai cada peste oamenii debusolati. Cu totii priveau catre cer, asteptand o raza de senin, un colt de albastru, un zambet de speranta...iar el, soarele, se simtea stingher si neputincios , infinitatea cerului albastru ramanad de cateva zile neincapatoare. Vroia sa iasa, sa evadeze, sa isi intinda razele pline de caldura peste oamenii care asteptau mantuirea.  Ziua trecea  greu si,  precum in celelalte zile pline de umezeala, se parea ca totul va ramane neschimbat si la fel de trist. Se apropia amurgul si nimeni nu avea sa vina sa il priveasca. Norii erau grosi, negri si lipsiti de orice urma de bunavointa. Incet si timid a inceput sa isi culeaga razele trimise  peste orizonturi in speranta gasirii unui colt de senin. Se pregatea de o noua noapte friguroasa si speranta  ca va  putea sa incalzeasca iar pamantul, parea  sa se indeparteze de el.  Si atunci, de nicaieri, din perdeaua densa a norilor neseriosi de umezi, isi facu aparitia un    zmeu. Sigur pe el, trecu nevazut prin plafonul  noros si se opri  deasupra lor planand intr-un zbor linistit. Era un zmeu colorat care venise in inaltul cerului cu o Petitie catre soare. Norii si vantul l-au crezut neinsemnat si au inceput sa-si sopteasca speriati cand au realizat ce pericol ii asteapta. Petitia fusese trimisa.  Era timpul retragerii, era vremea ca soarele sa revina acolo unde ii este locul. In zbateri, in chinuri si fortari,  razele ce  se retrageau  resemnate catre somnul de noapte, aveau sansa sa reinvie. Norii cenusii brazdau cerul in transee de foc. Fasii de durere se aprind acum peste cer si lupta pare eterna. Insa dorul de soare e puternic si cerul  devine din ce in ce mai senin. Razele rosiatice se strang intr-un apus de vis. Albastru de senin reinvie in oameni dorinta de viata. E vremea amurgului, insa seninul a biruit in lupta cu norii si soarele a fost eliberat din inchisoarea celesta.

 Noul rasarit ne va prinde pe toti mai veseli si plini de bucurie. Sezonul ploios a trecut. Cu inima plina de speranta, vom reveni din nou la viata.  Zambiti si fiti fericiti! De astazi soarele e pe cer sa ne iubeasca mai mult!
Zile senine sa va umple sufletul de fericire!