Culorile sperantei

Ma intorceam de la 'Njoy intr-o dupa amiaza aproape de inserat. Cerul era albastru si presarat pe alocuri cu norisori precum vata de zahar. Mergeam linistit intr-o masina de ocazie si ma bucuram de frumusetile verii. Cer senin, iarba verde, campuri inflorite, dealuri impadurite si mai ales soare. Intrasem in discutie cu soferul, un tip de o varsta apropiata cu a mea. Eram contrariati privind efectele inundatiilor recente si discutam la trecerea timpului despre echilibrul naturii in viata omului. Soseaua intinsa ne oferea o perspectiva cuprinzatoare asupra orizontului si privelistea parea de vis. Vara ne zambea in amurg  si inflorea zambete in  privirile fiecaruia. Si totusi, undeva in dreapta, dincolo de nemarginirea campurilor inverzite, o umbra de mister se apropia cu o viteza inspaimantatoare.

Am cotinuat sa rulam pe sosea cu o viteza obisnuita, fara sa avem habar de surpriza pe care natura avea sa  o dezvaluie in fata ochilor nostri. Si natura avea sa se dezlantuie. Sa fiarba furioasa pentru unii si sa ofere altora un spectacol fabulos. Albastrul de senin isi intetise culoarea, insa in jurul lui norii albi incepeau sa devina consistenti. La inceput o tenta de gri, apoi din ce in ce mai intens spre negru. In doar cateva minute, in fata noastra furtuna statea sa inceapa. Am intors capul si am privit in urma. Acolo ramasese o alta lume: soseaua se vedea serpuind sub acelasi cer senin. In spatele nostru seninul era neclintit. In fata furtuna se dezlantuise. Ne-am oprit la mijloc,  ca si cum am fi fost la marginea a doua taramuri, unul de vis si altul de cosmar. Un spectacol deosebit oferit de mama natura. O ploaie deasa si rapida, in mijlocul careia nu se vedea nimic. Totul era intunecat, norii pareau ca au coborat pe pamant si totul in jur era apa. Nu puteai deslusi daca in acel loc era un deal, un sat sau o campie intinsa. Nu se vedea decat un perete urias de nori brazdati intens la intervale neregulate de fulgere si tunete. Am continuat sa privim de la marginea furtunii,  fara sa stim ce avea sa urmeze. In spatele nostru cerul continua sa fie senin si raze de soare incepeau timid sa se inroseasca in asfintit.  In fata furtuna s-a oprit la fel de brusc precum incepuse si plafonul de nori se ridica  ca o cortina de la teatru. Dedesupt, in locul vijeliei iesi la iveala o mana de case si turla uriasa si alba a unei biserici in contrast total cu nuantele cenusii ale norilor. Si daca  reprezentatia  nu ar fi fost indeajuns de grandioasa, avea sa urmeze actul final si nebanuit al naturii.
 Un manunchi de raze  trimise de soare in zbor se lovira de nori si desenara peste sat o  bolta, ca o poarta imensa intre pamant si lumea de dincolo de noi.
Un curcubeu, la inceput palid din doua culori,  apoi din ce in ce mai conturat   m-a facut sa tresar   intr-un oftat prelung si apoi sa exult intr-un suspin de fericire. Mirificul culorilor, magia curcubeului mi-a  umplut sufletul de voie buna. Optimismul din mine s-a ridicat astazi catre cer si a ramas plutind in vise si sperante. Lumea e frumoasa! Viata e minunata! Bucurati-va din lucruri simple - fericirea va fi mai mare ca oricand!