Cum ar fi fost daca...

Era o zi oarecare. Primavara inflorea in viata oamenilor care se lasau dezmierdati de primele raze de soare. Intr-o astfel de zi a cunoscut-o pe Geo. Avea ochii mari, caprui si privirea patrunzatoare. Zambetul cald si vocea calma. In prima zi nu a putut nici macar sa o salute. In zilele urmatoare o saluta din priviri, apoi incet cu mici gesturi ale mainii. Intr-un final, a avut curaj sa ii vorbeasca amical. In sufletul lui Flavius imbobocise un sentiment de iubire. Cu trecerea timpului, a reusit sa depaseasca timiditatea si sa ii vorbeasca deschis. Insa nu despre sentimentele sale. Isi povesteau diverse lucruri, dezbateau felurite probleme si Geo il considera un amic simpatic. 

Primavara trecu si vara statea sa inceapa. Iar Geo a  trebuit sa plece peste mari si tari  sa lucreze intr-un arhipelag indepartat. In ziua plecarii, Flavius a  venit sa o conduca, aducandu-i flori in dar.  Geo l-a intampinat surprinsa, intelegand atunci tot ceea ce Flavius nu a putut sa ii spuna. Se priveau muti si iubirea imbobocita de mult statea acum sa infloreasca. Insa Geo pleca si Flavius ramanea singur. 

Cand mii de kilometri te despart de casa,  te agati de ceva familiar ca sa poti sa rezisti dorului si sa reusesti sa te intorci cu speranta. Astfel,  cei doi au vorbit neincetat, povestindu-si la telefon viata de departe si viata de acasa. Vorbeau  destul de des, el visand la iubire, ea visandu-se inapoi acasa. Fiecare cuvant rostit, fiecare intamplare povestita ii apropia si mai mult.  In timpul verii Geo si-a sarbatorit ziua de nastere.  Printr-un efort deosebit, Flavius a comandat si i-a trimis de la distanta un buchet imens de trandafiri. Sincronizarea a fost perfecta, buchetul a fost minunat, surpriza uriasa. Printre lacrimi de fericire, Geo a realizat ca inapoi in tara o asteapta un om capabil de o iubire sincera si devotata.

Si vara a trecut si toamna si-a  revarsat norii  in lacrimi de speranta. Intoarsa  acasa, Geo  l-a intalnit pe Flavius. S-au imbratisat si au ramas muti de emotie. Flavius s-a pierdut si s-a regasit in ochii ei, ca apoi sa se piarda din nou, fara sa aiba curajul sa-i spuna ce simte. Fara un cuvant, fara un sarut, primind doar o imbratisare timida si o strangere de mana banala, Geo s-a speriat crezand ca a inteles totul gresit. S-a retras bland, lasand zilele sa treaca in liniste. Timpul i-a adus impreuna in aceleasi discutii amicale, sentimentul iubirii ofilindu-se in sufletul ei, inainte de a incepe sa infloreasca.

In cercul sau de prieteni, acolo unde poate fi el insusi, Flavius vorbeste cu mandrie de Geo. In momentele de singuratate  insa isi regreta timiditatea, intrebandu-se mereu cum ar fi fost daca ar fi avut curajul sa ii spuna cat de mult o indrageste. Cum ar fi fost primul sarut, cum ar fi fost prima mangaiere. Cum s-ar fi plimbat impreuna tinandu-se de mana, cum s-ar fi privit in ochi cand s-ar fi iubit.

Flavius si Geo se intalnesc si acum. Sunt doi prieteni buni. Vorbesc, se plimba, se ajuta  reciproc. Se mai cearta si se impaca la loc.  Sunt frumosi si tineri, viata le surade in priviri, insa  in sufletul lor a ramas marcata pe vecie aceeasi intrebare: "Cum ar fi fost daca...?"

In viata te intalnesti mereu cu situatii inedite. Poti sa alergi prin ploaie, poti sa zbori catre stele sau sa iti gasesti  dragostea vietii tale. Le poti realiza pe toate daca traiesti clipa, daca ai curaj sa iti asumi responsabilitatea de a obtine ceea ce iti doresti cu adevarat. E greu sa iei o decizie, insa e si mai greu sa nu o iei.

 Poate  Geo si Flavius ar fi esuat  in iubire, poate dragostea lor nu ar fi dus nicaieri. Insa asta ar fi insemnat doar o lectie invatata si o noua experienta de viata. In schimb ar fi putut sa reuseasca. Sa construiasca intre ei cel mai minunat sentiment de iubire. Insa acum, cand cei doi se intalnesc, in ochii fiecaruia se citeste doar o singura intrebare: "Cum ar fi fost daca...?"

Pentru Richie - timpul tau nu e inca pierdut.
 Renunta la intrebare si traieste raspunsul!