Portret de bunic

Imi amintesc de el. Nu stiu daca as putea insa sa ii descriu fata. Mi-au ramas in minte doar ochii.  De un calm inexplicabil, senini, inspirau mereu liniste si voie buna. Din ultima  fotografie pe care mi-am pastrat-o, mi-l amintesc  razand.          Parca-l aud si acum.   Era  molipitor rasul lui.  Fotografia am vazut-o la mult timp dupa ce el a incetat sa mai fie printre noi. Insa a fost imaginea perfecta pe care mi-am propus sa o pastreez pe retina.  As  fi putut sa il retin intr-o multitudine de alte faze. Mi-e mi-a placut sa-l stiu zambind. Si asa am sa mi-l amintesc mereu.  Nu e ziua lui, nu e nici macar ziua cand a pasit catre alte lumi. Nu e o zi care ii placea in mod anume. E doar ziua in care am vrut sa va spun si voua despre el, bunicul meu.

Pana la 5 ani, el m-a crescut. Poate de asta l-am si indragit asa de mult - a fost primul care mi-a format temelia in aceasta viata. Bunica  a plecat devreme. Dar el m-a pastrat aproape, langa inima lui, indiferent de distanta  care a aparut intre noi de-a lungul timpurilor. Si m-a ridicat atunci cand am cazut, si m-a facut sa merg mai departe. Nu s-a indoit de mine nici cand am iesit din cuvantul lui si m-a invatat sa-i respect supararea aratandu-mi cu balndete unde am gresit, cum trebuia sa fac si mai ales cum sa nu mai repet aceeasi greseala. 

Fiecare copil care invata sa vorbeasca stalceste intr-un mod comic fiecare  nume al apropiatilor.  Astfel,  daca matusii mele dragi i-am  spus Oatea  in loc de Rodica, faptul ca lui  i-am spus  Bubu in loc de bunicu' nu a mirat pe nimeni.. La inceput Bubu meu era doar un om mai mare care avea grija de mine. Apoi am inteles ca e Bubu care ma ia de la scoala, care vine cu mine sa ma vada cantand la serbare, care ma scoate la plimbare cu bicicleta sau chiar cu barca pe lac. Mai tarziu a ramas Bubu care ma astepta cu masa chiar si cand  depaseam ora de intrat in casa. Apoi Bubu s-a transformat in acel om drag pe care il sunam cel putin odata pe saptamana sa ii spun ca  am intrat la facultate, ca am dat primul examen, ca am sa vin sa i-o prezint pe prietena mea draga de care m-am indragostit. Intr-o discutie cu el, imi spunea ca e fericit sa ma stie iubit si fericit. El m-a invatat sa joc remy,  cu el ma uitam la meciurile de fotbal si comentam fiecare faza controversata. 

Va amintiti cand va spuneam ca am "furat" cateva sute de lei intr-o vara?  In zilele imediat urmatoare evenimentului, a  batut la noi la usa. Eram singur, i-am deschis si stiam ce ma asteapta.  M-a privit trist, ca pe un strain, nu m-a salutat insa mi-a facut semn sa il urmez. M-a dus in ultima camera si... palma lui o mai simt si acum cand  fac cate o prostie. Apoi a plecat fara sa imi spuna nimic. Era atat de suparat si contrariat incat nu putea sa vorbeasca. Eu  eram mandria lui si nu aveam voie sa ma transform intr-o rusine. Mult mai tarziu am inteles asta si am fost mandru ca el e Bubu meu. 

 Ca orice  adolescent in facultate, te rezumi doar la cateva vizite si eventual cateva telefoane catre rudele pe care le-ai lasat acasa.  Noua viata intr-un oras strain, printre  amici  si distractie, m-a facut sa il neglijez. Il purtam cu mine in gand, il sunam uneori si il vizitam cand veneam acasa. Cu toate astea, am refuzat sa ma duc la spital cand am auzit ca i s-a facut rau. Pentru mine el era nemuritor. Aveam multe lucruri morale pe care trebuia sa i le returnez. El m-a invatat in mare parte sa fiu om. Si trebuia sa ii  ofer inapoi  bucurii,  lucruri care sa il faca mandru de nepotul lui. Una din "glumele" mele preferate era faptul ca el nu va inchide ochii pe veci pana cand nu ii voi oferi un stranepot. Si eram  hotarat atunci sa ma tin de promisiune. Si el nu facea decat sa zambeasca. Si a zambit si in noaptea in care a inchis ochii. Si sunt convins ca s-a gandit la mine. Si la faptul ca intr-o zi am sa le povestesc copiilor de Bubu meu. Si de faptul ca el a fost mandria mea in lume. 

Cand un om bun se stinge iti ramane in suflet o rana. O durere pe care nu poti niciodata sa o alungi. Si e un motiv suficient sa te trezeasca intr-o noapte oarecare zambindu-ti intr-o amintire. Chiar daca zambetul iti naste lacrimi in ochi. Chiar daca lacrimile vin si cu suspine. Printre regretele faptelor pe care nu le-ai facut la timpul lor, poti sa zambesti ca ai avut ocazia sa ai pe cineva bun langa tine chiar si pentru o scurta periada de timp. Apoi, fericit mergi mai departe adaugand in inima promisiuni de demult ce trebuiesc respectate. Pentru ca niciodata nu e prea tarziu atunci cand e vorba de un suflet  care te-a vegheat si te va veghea mereu  din vazduhul senin. Oricand poti trece peste momentele grele cand stii ca acolo sus cineva asteapta rabdator ca tu sa reusesti. Si vei reusi pentru ca vrei sa il stii mandru de tine.

Fotografie din "UP"

Pentru cei care aveti   bunici, pretuiti-i. Chiar daca ii considerati batrani, demodati sau neadaptati. Bunicii sunt precum pietrele pretioase ascunse intr-o punguta de catifea: niciodata nu stii ce valoare ai langa tine decat in momentul in care o pierzi.