Vreau acasa!

Statea cu fata in sus privind catre cerul senin. Din iarba deasa de unde era intins putea sa isi imagineze norii sub orice forma. Acum insa privirea ii cazu pe  varful muntelui ce se inalta semet dincolo de gardul inalt. Ar fi vrut sa se  ridice si sa plece, insa  a ales pe moment sa se bucure din plin de ultimele raze de soare. Venea toamna. Simtea pamantul sub el mai rece ca deobicei. Inchise ochii si  isi  aminti zapada din iarna trecuta. Amintirea nu era chiar pe placul lui. Era friguros din fire. Ar fi stat toata ziua la soare fara sa faca nimic altceva. Nimic in afara de alergat. Alergatul era scopul lui in viata. Cand alerga se simtea liber. Se ridica in picioare pregatit sa evadeze. Era un soricar de talie medie. Un catel frumos dupa cum il alintau stapanii lui. Insa nu si cuminte. Nu intotdeauna. Curtea e imensa si are loc suficient de alrgat, insa dincolo de gardul care il oprea sa iasa simtea ca universul e urias. Si el trebuia sa  il exploareze. Sa alerge pana sus pe varful de munte care il chema  mereu.

Undeva in livada, ascuns de ochii tuturor, a sapat cu hotarare o groapa pe sub gard. Suficient de mare cat sa se poata sa iasa afara. Acum era momentul potrivit. Muntele il chema mai puternic decat oricand, stapanii nu erau acasa  si el trebuia sa alerge. A trecut cu usurinta pe sub gard si  noua lume i se desfasura in fata privirilor sale. Ocoli curtea in care locuia, isi marca locul sa nu uite de unde a plecat si porni la drum. Sfios, mirosind atent fiecare loc, depasi cateva randuri de case, descoperind pe ceilalti caini pe care doar ii auzise pana atunci latrand. Multi dintre ei il latrara cu ciuda pentru ca el era afara si ei inauntru legati. El reusise sa iasa. El era victorios. Trecu de case, lasandu-si amici patrupezi in urma si ajunse la un drum urias. Acolo casele nu mai aveau garduri si erau foarte inalte. Oare ce au gandit oamenii cand au pus atatea case una peste alta? Cum reusesc sa se urce pana in varf? Si unde si-au ascuns gradinile? Se hotara de la inceput ca blocurile nu sunt pe gustul lui si pleca mai departe.

 Dar strada devenise agitata. Oameni  multi si grabiti treceau pe langa el si abia reusi sa se  retraga dintre picioarele lor. Sari pe sosea insa acolo era plin de masini care mergeau cu viteza ametitoare. Cunoscuse odata o masina cand stapanii sai au last usa deschisa la a lor. De curiozitate a intrat si a studiat atent ce era inauntru. Nu  stia insa ca pot alerga atat de rapid. Acum credea ca si-a gasit sfarsitul  in fata lor. Zgomote ascutite si infernale ii vuiau in mintea sa mica. Isi tinea urechile pleostite si auzea pe oameni tipand la el. Si nu erau stapanii lui. Reusi sa treaca din drumul masinilor si se ascunse speriat sub un tufis. Incerca sa se linisteasca, tragandu-si sufletul insa langa el auzi un latrat amenintator. Un frate de al lui urat mirositor si cu blana  flocoasa ii spuse pe un ton aspru sa dispara de acolo. Nu era binevenit. Tremurand iesi din frunzis si cauta sa se intoarca. Muntele lui nu se vedea, oamenii erau multi si rai, masinile au vrut sa  treaca peste el si semenii lui pareau prost crescuti si neprietenosi. I se facu dor de curtea plina de verdeata in care alerga mereu nestingherit. Inchise ochii si varful de munte ii reveni in minte mai apropiat ca oricand. Trebuia sa se intoarca. Murdar si speriat, obosit si fara puterea de a scoate vreun sunet, a ajuns intr-un tarziu sa intre inapoi pe gaura de sub gard pe care o sapase atat de fericit. Ii parea rau acum ca a indraznit sa faca asta.  Reveni in curtea sa si auzi vocea plina de mustrari a stapanilor sai. Se lasa tacut in iarba. Vocea lor suna atat de bland in comparatie cu ceea ce auzise afara. Soarele il mangaia cu ultimele raze si varful de munte ii facea cu ochiul din departare. Realiza ca  cel mai frumos pe lumea asta e in curtea sa.  Era fericit. Era acasa.

Fiecare din noi ne traim viata inconjurati de un gard urias. Cu totii ne dorim sa evadam din cotidian si sa exploaram noi  orizonturi. Reusim de multe ori sa ne detasam de toate, sa  ne rupem pentru cateva zile de viata obisnuita  cautand sa deslusim alte sensuri in  viata noastra. Intr-un final ne intoarcem mereu la ceea ce am lasat, revenind la obiceiurile noastre comune si,  traind cu amintirea calatoriei in gand, ne bucuram ca suntem acasa. Pentru ca intotdeauna acasa e locul unde te simti cel mai bine.