Rolul meu in viata

De vreo saptamana  ma port ciudat. Un nou vis incurcat m-a rascolit noaptea trecuta. Insa nu visul ma framanta. Habar nu am ce am visat. Cred ca totul e legat de decizia pe care trebuie sa o iau. Mai grav este ca mi-am amintit o intamplare petrecuta la inceputul verii si m-a cuprins un sentiment de teama. Sa fi fost cand soarele abia incepea sa isi incalzeasca  zambete pe fetele noastre. Eram la servici si ziua trecea fara evenimente deosebite. Banalul orelor de dupa amiaza m-a impingea deobicei de la spate facandu-ma sa imi caut de lucru pentru a evita plictiseala.  

Facand o paranteza pot sa va spun ca la servici  exista pe unul din pereti un panou imens pe care sunt suspendate aproximativ  20 de televizoare pe care ruleaza deobicei reclamele firmei la care lucrez. Binenteles ca dimineata aceste televizoare trebuiesc pornite si la fel de normal, seara la plecare trebuiesc oprite. Si pentru ca e obligatoire rularea reclamelor pe absolut toate televizoarele existente, inchipuiti-va dimineata inainte de a servi prima cafea de la servici, unul din noi trebuia sa  isi rupa cinci minute din program pentru a deschide fiecare televizor in parte. In consecinta, seara, cand esti grabit sa pleci spre casa trebuia sa mai sacrifici inca cinci minute pentru a stinge televizoarele. Intr-una din zile mi-a facut timp si am reusit sa le conectez pe toate la un singur fir si mai ales la un singur intrerupator,  reducand  deschiderea si inchiderea celor 20 de televizoare la o simpla apasare pe buton.

Revenind la dupa amiaza aceea banala, stateam plictisit si ma uitam fara sa vreau la o reclama pe care rula neincetat de mai bine de o luna. Intr-un anumit moment, am observat ca televizoarele s-au inchis pentru o secunda revenind apoi la imagine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cu siguranta daca nu eram acolo, acest amanunt nesemnificativ ar fi trecut neobservat. Dar asa, mai ales ca omul cand nu are ce face isi cauta de treaba, am devenit foarte interesat sa aflu ce s-a intamplat. M-am apropiat de  panoul cu pricina, m-am aplecat si m-am uitat atat cat imi era permis sa vad dupa el. Cu exceptia unor panze de paianjen, nimic nu parea sa fie in neordine. Si televizoarele au clipit din nou. Nu mi-a placut faptul ca panoul imi facea cu ochiul si nici nu m-am gandit vreo secunda la consecintele faptelor ce aveau sa urmeze. Am intrat sub panou si am  intins mana spre priza in  incercarea de a gasi stecherul intrerupatorului. Eram convins ca a iesit din priza si intrerupe din cand in cand contactul. Nu m-am gandit ca sunt intr-un panou de metal si caut pe intuneric un intrerupator. Nu am tinut cont  nici de mirosul de cauciuc  incins si mai apoi ars care imi gadila narile. Am intins mana si am gasit cablul. Era fierbinte, moale si sub tensiune.

...Se spune ca in clipa in care esti aproape de moarte, in fata ochilor ti se deruleaza cu o viteza uimitoare zeci, poate chiar sute de intamplari din viata ta. La unii oameni acele fascicule de memorie reprezinta momente cruciale din viata lor, decizii, la altii sunt amintiri placute, iar la altii apar doar pesoanele iubite. ...

Din cauza suprasolicitarii cablului de alimentare la reteaua electrica, Acesta s-a inchis si s-a aprins in anumite locuri. Televizoarele s-au stins si dupa ele intreagul panou electric a refuzat sa mai furnizeze energie. Toata incinta s-a umplut de fum si miros greu de  cauciuc ars, iar in incapere se vedeau doar raze de soare. Prin fumul dens soarele se juca in linii drepte, aruncandu-si sageti de lumina in linistea ce se asternuse. Cablul  incarcat cu 220volti a luat foc in mana mea  si eu eram imbracat intr-un raft de metal. Moartea mi-a zambit printre razele jucause de soare si linistea din jurul meu nu prevestea nimic. Eu nu am vazut nimic. Nu mi-am vazut viata intr-o secunda, nu am simtit durere, nu  am simtit regret. Acea fractiune de secunda in care luminile s-au stins si linistea a tipat  in jurul meu nu a reprezentat nimic pentru mine. 

Am iesit zambind  de sub raft, am inlocuit cablul si am restabilit conexiunea la curentul electric. In cateva minute totul revenise la normal. Si eu...

... eu am realizat abia tarziu ca acea clipa imi putea fi fatala. Viata iti joaca in fiecare zi  cate o farsa. Mereu te poti afla pe marginea prapastiei gata sa sari. Insa se intampla de multe ori ca tu sa vezi acea prapastie ca  o simpla groapa, obstacol infim si sa o pasesti razand cand altii te asteapta sa te prabusesti intr-o clipa. Daca soarta stie ca nu e  vremea ta, acea clipa trece pe langa tine ca si cum nu ar fi existat.

De aceea  viata nu mi s-a derulat in fata ochilor. Pentru ca   in viata mea trebuie sa se mai intample multe. Pentru ca soarta are altceva rezervat pentru mine. Fiti optimisti. patrati-va zambetul pe buze si privirea inainte. Cu totii avem un rol in viata asta si vom reusi cu siguranta sa il indeplinim.