Viaţa aşa cum o ştim e plină de mistere. Unele mistere se lasă uşor dezlegate, după altele alergi ani în şir până le afli răspunsul. Uneori însă te învârţi în cerc fiind aproape de soluţie dar incapabil să o desluşeşti. Pentru a gasi soluţii trebuie să ai răspunsuri şi pentru a avea răspunsuri trebuie să pui întrebări. De fiecare dată însă, doar întrebarea corecta îţi poate aduce răspunsul potrivit. Vă redau mai departe o întâmplare banală care simplifică (sau complica mai mult) ceea ce am vrut să spun:
Un bărbat matur şi un copil se aflau într-o cameră fără lumină. Întunericul era profound şi bezna muşca din orbite. Copilul stătea într-un loc, nemişcat şi aparent liniştit. Bărbatul temător încerca să se mişte, orbecăind în densitatea întunecată. Era ca o noapte fără lună în colţul stingher al unei încăperi ferite de suflul umanităţii. Mersul prin beznă era fără folos şi singura întrebare ce-i venea în minte era: “de ce nu se face lumină?” Copilul continua să stea liniştit în colţul său când omul matur îşi strânse pleoapele fortând închiderea ochilor. Nu putea să lase întunericul să îi pătrunda în minte. Întunericul şi gândurile sale negre. Misterul şi mai apoi furia. Trebuia să găsească o modalitate de a face lumină. Într-un moment de respiro, deschise ochii şi îl văzu pe baiat cu o lumânare aprinsă în mână. Îi desluşi zâmbetul naiv şi privirea inocentă. Copilul se bucura pentru lumină.
“De unde vine lumina aceea, băiete?” întrebă bărbatul aproape furios.
Fără să ezite, baiatul suflă în lumânare şi camera se întunecă din nou:
“Dacă îmi spui unde s-a dus lumina, am să îţi spun de unde a venit!”
Bărbatul se simţi singur şi pierdut în întuneric, orbecăind în necunoscut ca un copil pe cărările nedesluşite ale vietii.
Chiar dacă soluţiile par la îndemâna în diverse situaţii, o întrebare pusă greşit te poate îndepărta de adevărul pe care îl aştepţi şi implicit de dezlegarea misterului. Bucuraţi-vă de lumină, chiar dacă nu voi aţi reusit să alungaţi întunericul. Vă doresc să nu rămâneţi niciodata în beznă şi să aveţi doar gânduri luminate.
11 comentarii:
Da! Daca n-ar fi lumina nu am vedea intunericul...
Ganduri bune de sarbatori!
interesanta povestire. sa ai sufletul luminat.
Va multumesc, Doamna Elena, asemeni si dumneavoastra.
Vanesa - multumesc mult, ganduri bune.
lumina vine din inima si gandurile noatre
sa ne pastram sufletele curate si sincere
>:D<
imbratisari cu drag, Monica. multumesc mult.
lumina inseamna viata...chiar daca uitam sa ne amintim asta...
sa te bucuri de lumina din sufletul tau...si chiar daca uneori flacara palpaie mai incet...sunt singura ca nu o vei lasa sa se stinga...
multe bucurii de sarbatori si multe zambete...luminoase :)
iti multumesc,Pandhora. lumina sa fie si in sufletul tau. toate bune!
Craciun fericit!
Multumesc Iulia! la fel si tie alaturi de cei dragi!
pana nu reusesti sa percepi intunericul nu vei vedea niciodata adevarata lumina. intunericul este o minune care trebuie contemplata...sa nu uitam ca intunericul este catalizatorul vietii, ca in plin intuneric fizic ne completam ca viitoare fiinte...singurul intuneric tousi daunator e acela prezent in suflet...daca ati simtit intunericul inconjurati-va de lumina...fiti copii in spirit.
multumesc Tudor pt ca imi aduci aminte ce inseamna sa fi OM!
multumesc mult ionut. profunde cuvinte.
Trimiteți un comentariu