Se intâmplă uneori să fiu lipsit de inspiraţie. Să stau pierdut în faţa foii albe şi să privesc un punct imaginar ce zburdă pe hârtie. Încerc să îl urmăresc, să îl prind şi să îl desenez în litere construind cuvinte simple sau măcar complexe, amestecându-le apoi în idei şi materializând povestea. Însă nu în fiecare zi reuşesc să prind punctul. O astfel de zi e astazi. Scriu, şterg, desenez, mâzgâlesc, imi necajesc punctul cu pixul formand nimicuri. Fac orice înafară de a lega cuvinte. Îmi lipseşte concentrarea care naşte ideea. Cuvintele de pe foaie nu mai au căldura de altădată. S-au aliat cu iarna rece şi vor să mă lase în frig. Sunt oare pierdut?
Cum te-ai simti un punct infim in singuratatea unei coli albe? Hârtia e acum un câmp infinit înzăpezit. Mă transpun pe foaie încercând să mă reinventez. Eu sunt punctul infim care alerg căutând cuvintele pline de viaţa. În zare e alb, deasupra e alb şi peste mine se îngrămădeşte albul rece. Adaug adieri de vant şi peisajul vibrează. Alerg refuzând să mă contopesc cu imaginea creată şi albul tinde să mă suprime în şoapte. Şoaptele pot fi amintiri şi speranţe. O lacrimă care a fost cândva îngheţată prinde viaţa în ochiul fierbinte lăsând gândurile să înflorească. Crezi că un gând cald poate păcăli frigul într-o iarnă geroasă? Continui să alerg. Gândurile aleargă mai repede construind în faţa mea obstacole. Sar peste o amintire, las în urmele de paşi o imagine de demult ce se deşiră ca un ghem de aţă şi alunec pe nişa unei întâmplări ce părea de mult uitată. Navighez spre univers, alerg spre neştiut şi orizontul nu mai este simplu şi alb. În fuga mea, urmele se arcuiesc peste lucruri apărute de nicăieri. Ocolesc, mă mişc, şerpuiesc, ajung la capat de rând şi o iau de la început. Eu, punctul infim m-am transformat în cuvinte. Fără rost, fără voie, m-am modelat constructiv şi m-am trezit poveste. Cu un gând bun, poţi transforma infinitul alb în cer senin cu asfinţitul roşu rătăcit printre crengile golaşe ale unor copaci ce visează şi ei la frunzişul de primăvară. Mă detaşez de foaia pe care s-a născut banalul şi îmi las aici ideile cu speranţă că cineva va trage concluzii.
Mă duc să mă arunc în valurile colorate ale iubirii, să topesc ce-a mai rămas din gheaţa de pe inima. Apoi să îmi întind aripile în zborul vieţii şi mă îndrept spre viitor. Chiar dacă inspiraţia lipseşte în versuri, în inimă-mi cântă viaţa şi zâmbetul din suflet e mai înfloritor ca oricând. Vă doresc optimism şi vise nenumărate, fără frică de neîmpliniri.
20 de comentarii:
da...cred ca un gand cald poate topi frigul dintr-o iarna geroasa...poate topi orice frig exterior sau interior...totul e ca acel gand sa se adreseze cuiva...si "beneficiarul" sa se bucure si sa-ti returneze caldura gandului...
un gand cald iti trimit si eu printre fulgii astia de zapada care de se aseaza linisiti de cateva zile...si se aseaza...si se aseaza...:)
Punctul tau poate a luat o pauza. A obosit sa stea langa cuvinte. I s-a facut rau punctului, si vrea sa stea la frig, sa-i treaca senzatia de ameteala. L-au ametit atatea nesigurante. Punctul tau va fi grozaaav maine.
Intelegi? Cand nu stii ce sa faci, nu fa nimic. Si legat de rabdare, am sa postez o poza pe blog.
Sper sa-ti faca rabdarea mai placuta.
Pandhora - neserioasa iarna asta, nu vrea sa treaca mai repede:P multumesc mult pentru gandul cald. il primesc cum se cuvine.
ANM - o fi si punctul obosit... se mai relaxeaza:P cu siguranta dupa relaxare revine in forma:) multumesc.
astept cu interes fotografia:)
Si eu sunt punct...sunt urma fara amprenta...numai ca deocamdata bucata mea de fituica e neagra si nu mai gasesc bratele iubirii sa-mi topeasca ancorele de gheata ce ma tintuiesc in desertul negru...bucura-te Tudor, ai atat de mult...fi fericit
"macar complexe"... nu se potriveste in context...:)
da, putem fi puncte ce ne construim viitorul. un gand cald poate alunga frigul din suflet.
si,da... bucura-te ca ai cu cine sa impartasesti dragostea. :)
zboara si imbratiseaz-o... nici nu stii cata nevoie are de tine, si tu de ea. :)
uneori ma inabus in frigul iernii... simt ca aripile imi sunt grele si nu mai am catre ce si cine sa zbor.
iubeste si pentru mine! eu nu mai pot! :((
Iubirea,acest cuvant aparent simplu..dar cat de mult ne inspira pe toti.Citind postarea ta si comentariile,realizez ca fara iubire suntem sfarsiti,nimic nu ne implineste mai mult ca atunci cand iubim...dar hai sa privim optimisti la acel punct minuscul ca fiind inceputul drumului spre fericire.Chiar daca nu avem o anumita persoana alaturi..hai sa nu uitam A IUBI...natura,familia,prietenii adevarati si inclusiv iarna..puritatea si frumusetea ei!
ideile ne lipsesc, muza pleaca in vacanta, dar noi....ramanem NOI,,
zi buna!
Ionut, tu esti punct, dar nu ti-ai pierdut amprenta. e doar un moment de relaxare in care treci neobservat. multumesc pentru bucurie:)
Claudia - uneori e de ajuns sa mai gasesti un singur punct. de aici pana la a trasa o linie e un pas simplu. nu iti pierde speranta. punctul ce te uneste spre viitor poate fi aproape.
Frumos indemnul tau, Oana. plin de energie. sa il urmam cu totii. multumesc mult.
astae o mare calitate, de a nu uita sa fim Noi. multumesc, Monica.
da... :) poate e aproape. :)
optimistule! :))
imi amintesc ca asa erai si tu odata:)
intamplarile, viata, oamenii... te mai schimba.
totul e ciclic. astept sa vina soarele.
dar oricum nu mai cred in iubire. sunt optimista in ceea ce priveste celelalte vise... si-atat!
intr-adevar, totul e ciclic... acus rasare iar soarele. sa-ti fie primavara in suflet.:)
moment de relaxare zici...eu nu o mai cunosc si nu am mai intalnit-o de mai bine de doi ani...si mi-e atat de dor de ea...dar nu, nu...nu am timp, trebuie sa alerg, desi obosit nu ma pot opri din alergat...nu-mi dau voie...
poate ar trebui sa iti permiti un moment de relaxare. nu mai alerga. eu zic ca meriti sa iti schimbi putin strategia asupra vietii. poate ar trebui sa-ti reamintesti sa zbori. aripile tale nu au voie sa se prafuiasca.
Cand ne doboara tacerea desavarsim ceva din noi. Inchidem camera unde am facut curatenie. Ca sa putem intra in alta. Intotdeauna cand trecem la o alta dimensiune sufletul trebuie sa se opreasca putin. Tacerile sunt dulci cand vin. Ele ne pregatesc cu adevarat renasterea. Iti sopteste o pasare Phoenix care si-a cernut mereu cenusa.
poate ai dreptate Tudor... nu stiu, nu mai stiu...sunt singur intr-un colt de lume departe de Edy, fiinta cea mai importanta pentru mine...mi-e dor de relaxare dar nu am timp de mine...trebuie sa ajung acolo unde trebuie, alerg si las tot ce inseamna viata sa treaca...nu am timp, am pierdut deja prea mult...
Mulţumesc şi ... La Mulţi Ani ! (am găsit, în balamucul meu ... o "notă" !) ...
Eu poate sunt un punct negru pe o coală neagră, cu cer negru, SAP ... tot negru. Doar la mine în GÂND BUN, mă străduiesc să păstrez o "Zare de Lumină", conştient că "ea" există nu doar prin Nădejdea mea, ci chiar prin tumultul care mă înconjoară.
Îmi place cum scrii, am pus o agrafă, acum REVIN şi îţi mulţumesc iar şi iar, însă ... de "închis" m-aş închide ŞI MAI TARE, dar nu ştiu cum ! Pur şi simplu nu mai "funcţionează" încrederea în Virtual. Este ... "spartă" iremediabil. Mai "STAU" doar pentru că în "REAL" nebunia este şi mai mare !
Poate că eu sunt ... nebunul !
~
Cornelius, :)
Ionut, timpul e relativ si adesea ciclic, pastreaza-ti in suflet rabdarea. niciodata nu e preaa tarziu.
DoarATAT - bine ai venit si la multi ani. uneori construim irealul din imposibilul realitatii. pastreaza bariera dintre cele doua si nu iti pierde niciodata increderea in "Zarea de Lumină". sa auzim numai de bine, chiar si virtual:)
nu se poate....dupa o zi ingozitoare:(ma refugiez in lumea virtuala unde bineinteles stiu, adica sper sa-mi gasesc clipele de relaxare mult dorite:) si vad ca ionut a scris ceva...ma grabesc sa citesc... dar starea mea se inrautateste:)!!dar luminita de la capatul tunelului se intrezareste cand descopar ca si todor a scris ceva...:)stupoare...si tudor se scalda in ape tulburi asatzi!!hey...cavalerilor...in voi imi pusesem speranta!!!fruntea sus,inima libera !!sunteti tineri... nu fiti si nelinistiti:))
multumesc acelui anonim care imi da mereu enrgia pe care uneori cred ca am pierdut-o. sa nu uiti niciodata sa imi amintesti ca zambetul meu face bine si dincolo de mine. multumesc mult si sa auzim numai de bine!
Trimiteți un comentariu