Din călătoriile mele

Peisajul era alb. Se vedea tremurând în fâşii vesele, schimbându-şi nuanţa albului după forma de relief întâlnită. Pe toată  intinderea imaculată, zăpada era regină.  Fără limite, întreruptă uneori doar de trecerea răzleaţă a unui copac golaş,  mă lăsam atras din viteza maşinii de infinitul celest al zăpezii.

Doar şoseaua neagră brăzda cu îndrăzneală câmpurile  înzăpezite. Dincolo de ele, undeva în orizont, devenea stăpân cerul. Pufos, concurând la nuanţe cu spuma laptelui, un nor uriaş delimita o nouă dimensiune. Acolo departe, zăpada se contopea cu norul  întorcându-se în zbor deasupra noastră într-o metamorfoză a cerului senin. Într-un contrast perfect, deasupra sclipea albastrul. Cerul absorbea albul transformându-l în senin.

Soarele îşi refecta razele în geamul maşinii, inspirând căldura. Din interior, răspunsul refelxiei mele era transpus în zâmbet. Masina ca un punct neînsemnat în peisajul de iarnă, alerga pe şosea. Gândurile mele însă zburau spre înaltul senin visând la primăvara ce stă să vină.

Mi-a plăcut dintotdeauna să călătoresc. Să îmi  uit privirea pe fereastră şi să rămân fascinat de peisajele în mişcare. Câmpuri infinite, culori multicolore, creste de munţi sau ape, văi nesfărşite. Cu ochii în geam, distras de la toate rămân până la destinaţie să ţes poveşti. De e tren sau maşină, pe uscat sau pe apă, ochii nu fac diferenţa. Dincolo de geamul în mişcare găsesc mereu poveşti pentru sufletul meu. Aşa rămân mereu vesel, plin de viaţă şi niciodată plictisit de drumul lung sau anevoios.

Voi cum călătoriţi? În ciuda drumurilor din ţară, peisajele mai au putere să vă facă călătoria mai uşoară? Indiferent dacă staţi acasa sau plecaţi departe, vă doresc un sfârşit de săptămână plin de voie bună!