Chiriaşul

Eram prin anul doi de facultate şi soarta părea să ȋmi surâdă din plin. Lucram la un bar ȋn centrul Iaşului şi nu mă puteam plânge niciodată de lipsa banilor. La facultate colegii ȋmi erau prieteni şi iubita mea de atunci chiar era  frumoasă şi ȋndrăgostită de mine. Viaţa mea nu era banală şi decurgea de la bine la mai bine. Simţeam ȋn fiecare zi că zbor si  eram fericit.

Una din problemele cele mai mari pe care le aveam atunci era imposibilitatea găsirii unei chirii acceptabile. Nu din punct de vedere al costurilor, pentru că banii nu reprezentau o necunoscută, ci mai ales din cauza proprietarilor. De la ultimul plecasem pentru că ȋmi făcuse program de intrat ȋn casă. Pe motiv că deranjez vecinii dacă vin târziu. Fiecare cu “păsărelele” lui. Mi-am făcut repede bagajul şi am găsit o noua opţiune. Unul din noii colegi de servici deţinea un apartament cu două camere. Om serios, la vreo 40 de ani, divorţat, aparent la locul lui, mi-a oferit o camera la o un preţ modic, fără nici o altă pretenţie. M-am mutat reprede, fără să mă gândesc măcar la vreo deviaţie negativă a situaţiei.

Totul era ok; pe coleg ȋl vedeam mai mult la servici decât acasă şi apartamentul ȋmi era la dispoziţie – o mică petrecere, o mare petrecere, colegi care se opreau frecvent la mine ȋn drum spre şcoală, iubita care era mereu acolo şi nimeni nu era deranjat de aceste aspecte. Ȋmi plăteam chiria la timp şi viaţa mergea ȋnainte la fel de frumoasă ca şi pănă atunci.

Ȋntr-o seară, rămas târziu la o bere cu prietenii, vroiam să mă duc acasă să dorm repede pentru că mă aştepta o zi grea la servici. Ajung ȋn scara blocului, introduc cheia ȋn broască şi…nimic. Uşa era blocată. Ȋn interior se auzeau voci şoptite. La ȋnceput am crezut că e proprietarul cu vreo domnişoară. Ȋnsă erau mai multe voci şi cineva mă privea insistent pe vizor. Atunci am bănuit că sunt hoţii. Nu imi era de lucrurile mele; la vremea aceea ȋn afară de haine singura avere ȋmi era telefonul mobil, dar şi acela nu era decât un chilipir. Problema era alta. După cum v-am spus câstigam bine şi in ciuda petrecerilor repetate, a plimbărilor şi a cheltuielilor pe care le făceam mereu, banii nu se terminau niciodată. Era visul fiecăruia să aibă mai mulţi bani decât poate cheltui. Neȋncrezător ȋn bănci, ţineam banii ascunşi ȋntr-un plic plasticat lipit pe spatele dulapului cu haine. Erau bani suficienţi cât să trăiesc decent şi cu chirie ȋncă jumătate de an de atunci ȋncolo, fără să mai câştig nimic.

O mână uriaşă a apărut de după uşa şi m-a ȋnşfăcat ȋnăuntru. Doi bărbaţi masivi se uitau la mine duşmanos şi o femeie fuma nervoasă. Aruncat pe un scaun ȋn bucătărie tremuram ca varga. Erau hoţi. Si eu căzusem ȋn mâna lor.

Până să vă dezvălui continuarea, vă las pe voi cu un exerciţiu de imaginaţie. Cum credeţi că s-a terminat povestea. De scăpat am scăpat, dar cum?