Să tot fie vreo lună şi mai bine de când nu am mai reuşit să am un week end liber. Prins pe la servici, plecat prin delegaţii sau pur si simplu ocupat cu diverse probleme mai puţin decât personale, timpul a trecut fără să mă atenţioneze că afară e primăvară şi poate merit şi eu un moment de respiro. Şi uite aşa sfărşitul ăsta de săptămână mi l-am rezervat mie. Fără servici, făra telefoane fără nimic. Doar linişte.
Nu am plecat nicăieri, nu am stat însă nici în casă. Am redescoperit în aceste zile primăvara în curtea casei mele. Copacii au înmugurit, iarba e mai verde ca niciodată, din pământ au răsărit parcă peste noapte flori şi cerul deasupra mea e senin ca în poveşti.
Ce poţi să îţi doreşti mai mult de la un sfârşit de săptămână? Să eliberezi copacii de crenguţele uscate, lăsând mugurii să respire, să strângi iarba uscată, să îi dai foc şi te îmbeţi din mirosul fumului ei. Munci uşoare de primăvară. Simple şi bune, încântătoare pentru sufletul meu. Binenţeles că am avut şi un ajutor de bază.
Povestea mea de azi e simplă, pentru că mi-am câştigat liniştea şi odihna prin banalitatea unor îndeletniciri ce se dovedesc a fi mai mult decât utile. Dacă ar fi să căutam morala, am găsi faptul că liniştea se poate obţine din lucruri simple şi deosebit de plăcute. Să vă găsiţi mereu liniştea şi să aveţi inima plină de voie bună!
13 comentarii:
Piedone...cu blanita noua in trend primavara asta :)
si malinul?
malinul isi arata si el o crenguta, acolo in prim plan in fata buturugilor. e imbobocit, in doua saptamani o sa fi o floare uriasa.
multumesc, pandhora.
De aceleasi lucruri simple m-am bucurat si eu ieri...ce poate sa iti incante sufletul mai mult decat o floare care acum infloreste sau cand totul in jur prinde viata!Primavara frumoasa sa ai Tudor!
asa este, Magda. un boboc de floare iti deschide sufletul acum te face sa renasti spre frumusetea vietii. multumesc mult si fie ca primavara sa te incante mereu.
Azi am privit de la etajul 3, unde lucuiesc, in curtea unui vecin care isi curata piersicul si caisul de crengile uscate, si-a sapat gradinita cu flori si s-a jucat putin cu cainele... as vrea sa locuiesc si eu la curte :)
priveste partea buna a lucrurilor - macar ai un vecin in a carui gradina poti sa privesti impletindu-ti vise:)
voie buna si multumesc, BlueRiver
bucurii de primavara ...
lucrurile simple aduce cele mai mari bucuri sufletului!
asa sunt, Iulia, bucurii de primavara. multumesc.
Zana - cele mai mari bucurii sunt in lucruri simple. iti multumesc.
Intr-adevar in mijlocul naturii iti poti regasi linistea Tudore.
cu adevarat, Domna Elena si dumneavostra ma intelegeti mai bine:) multumesc mult.
Si raspunsurile atat de aproape de noi...
Anna, multumesc pentru "apropiere"
Trimiteți un comentariu