Let's Do It, România!

Stătea tolănit în maşina sa de fiţe şi asculta muzică cu volumul la maxim. Parcase într-un loc la umbră şi nu îl interesa câtuşi de puţin că se urcase pe trotuar. Pietonii puteau să ocolească pe stradă. Ce treabă să aibă el cu ei? Doar era singurul loc cu umbră din acea zonă. Trăgea tacticos dintr-o ţigară în timp ce îşi aştepta un prieten să apăra. Vara era călduroasă şi aşteptarea avea să-i fie toridă. Aruncă ţigara lângă maşină şi se ridică să-şi cumpere o apă minerală de la magazinul din colţ. Trebuia să aibă răbdare. Mai târziu, când întregul pachet de ţigări se transformă în mucuri răsfirate pe întreg trotuarul, alături de sticla de apa şi resturile ambalajelor de la mâncarea copioasă pe care şi-o comandase direct la maşină, se hotărȋ să plece. Mâine avea să se întoarcă din nou. Şi poate şi în ziua următoare. 

 Pe un colţ de bordură, umbrit de singurul copac verde ce crescuse vreodată acolo, un bătrân cu barbă sură îşi petrecea zilele aparent fără nici o grijă. Privea zâmbăreţ traficul străzii, numărând maşinile din ambele sensuri sau selectând trecătorii după culoarea sacoşelor cu care se întorceau de la piaţă. Uneori acest lucru se dovedea a fi o misiunea dificilă. În ziua de astăzi sacoşele nu mai sunt doar de două culori, ca pe vremuri. Locuia la parter, însă nu îi plăcea să  privească de la fereastră. Zilele i se păreau mai palpitante când le trăia dincolo de căldura pereţilor, pe marginea trotuarului din faţa blocului. De vreo săptămână încoace, lucrurile se schimbară puţin. În fiecare dimineaţă trebuia să-şi împartă trotuarul cu un băiat de “bani gata” ce-şi parca maşina scumpă chiar sub copăcelul cu umbră. Nu îl deranja prea tare muzica ce urla în difuzoare. Nu l-ar fi deranjat nici măcar faptul că a parcat pe trotuar făcând lumea să ocolească pe stradă plina de maşini  (la drept vorbind, acest lucru îi obtura privirea către toţi trecătorii şi nu reuşea să le distingă mereu culoarea sacoşelor); exista totuşi un lucru care-l scotea din sărite: la fiecare cinci-zece minute, un muc de ţigară sărea din maşină aruncat pe trotuar fără nici un pic de jenă. Apoi altul şi altul, apoi o sticlă de suc sau de apă, apoi ambalajele de la sandwich-uri sau ciocolată şi apoi iar mucuri de ţigară. Târziu, când amugul îşi uniformiza culoarea, făcând umbrele să dispară, maşina se urnea din loc şi dispărea în viteză că şi cum nu ar fi fost niciodată acolo. 

 Bătrânelul rămânea pe bordură până când muzica ce-i sunase în urechi toată ziua se stingea undeva dincolo de linia orizontului. Se ridica apoi şi intră în casă, întorcându-se după scurt timp cu o măturică şi un făraş. Calm, cu un aer degajat de parcă asta ar fi fost treaba lui dintotdeauna, mătura mucurile de ţigară şi resturile  de mâncare aruncate peste zi de şoferul maşinii. Îşi răsturna făraşul în coşul de gunoi care stătea legat de copăcelul ce aducea umbră peste zi. Satisfăcut, privea trotuarul curat şi se ducea mulţumit la culcare. Mâine avea să o ia de la capăt. Aceleaşi maşini, aceleaşi sacoşe colorate, acelaşi trotuar pe care se obişnuise să-l cureţe după alţii.  Era casa lui şi îi plăcea să o ştie curată.

 Lumea e mereu în mişcare. Şi tot în mişcare mâncăm, fumăm,  ronţăim alune sau spargem seminţe. Inevitabil sau incostineti mulţi dintre noi aruncăm resturile pe jos şi plecăm mai departe. Nepasatori, fără pic de ruşine, uităm că locul pe care l-am murdărit este de fapt casa noastră. Suntem atât de ignoranţi încât stăm cu picioarele în propria noastră mizerie. Există oameni care vor să schimbe acest lucru. Se chinuie de ani buni deja şi rezultate chiar se văd. Poate nu eşti unul din oamenii care pot munci voluntar să adune după alţii. Poate nu reuşesti să te lupţi cu munţi de gunoaie şi mâine munca ta să pară infimă. Cu siguranţă însă poţi să curăţi măcar după tine. Păstrează curat în jurul tău şi vei fi cu adevărat apreciat.  Iar dacă simţi că poţi si vrei mai mult, Let’s Do It, România te aşteaptă!