Lovește-mă...

Prima palmă veni din senin. Nu apucă să reacționeze. Buza de sus îi crapă și simți gustul sângelui ce țâșnea printre dinți. Auzi un sunet ascuțit în ureche și întreg universul deveni de un alb luminos. Închise ochii și trase aer în piept. Asta era doar începutul. A două palmă căzu la fel de grea ca și prima, iar următoarele se transformară în pumni. Sângele îi curgea din nas și din gură iar răsuflarea era precum cea a unui alergător de maraton. Își pierdu echilibru și căzu grămadă la picioarele mesei, însă loviturile nu conteniră. Un picior îl lovi în coaste și următorul îl dobori de tot la pământ. 

Două mâini puternice îl prinse de după umeri și îl aruncară înapoi pe scaun. 

 - Ia, să ai poftă de mâncare acum!

 Apoi se făcu liniște. La scurt timp auzi sunetul lingurii scufundată în farfuria cu ciorbă și plescăitul alert al buzelor ce sorbeau din mâncare. Taică-su se apucase de mâncat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În mirosul de sânge proaspăt îl simțea liniștit și bine dispus. Se auzi apoi zgomotul oalelor trântite pe aragaz, semn că maică-să trebăluia prin bucătărie, neinteresată de hărmălaia din casă.  Își făcu curaj și deschise ochii.

 - Hai, mănânci odată din farfuria aia, că nu stă nimeni după tine să te aștepte să te închini tu la mâncare. 

 Își privi tatăl pe sub sprâncene și cu mâna tremurând caută după lingură. Cu manșeta de la cămașă  își șterse sângele ce șiroia din nas și începu să mănânce cu noduri. 

 - Si…? La școală cum ți-a fost azi?

 Nu reușise niciodată să treacă peste ironia lui taică-su. Ar fi putut să se obișnuiască cu bătăile fără motiv, ba chiar își propusese să le suporte cu stoicism, fără suspine și lacrimi, în speranța că nu o să mai fie luat peste picior. Numai că lucrurile aveau să se agraveze de la o zi la alta. Palmele și pumnii erau înlocuiți uneori de furtunul de la mașina de spălat, de un picior de la masă sau chiar de coada unei greble din grădină. Oare ar fi putut vreodată să schimbe asta? 

 Din respect pentru părinți care l-au crescut, nu a avut niciodată curaj să riposteze. Din aceleași considerente s-a ferit  ca lumea din jurul lui să afle ce se întâmplă în casa lor. Și-a impus să trăiască așa, sperând că în final să găsească o soluție salvatoare. Numai că în suflet aduna fără să știe, furia.   

 

 Se spune că bătaia e ruptă din rai. Copii bătuți de părinți în scop educativ cresc, conform statisticilor, cu mai mult bun simț și mai optimiști. Din nefericire însă, granița dintre educație și abuz e foarte subțire și odată încălcată, devine obișnuință și duce la cazuri tragice uneori. 

 Acest articol este pentru părinții care ar trebui să gândească de două ori înainte de a ridica palma asupra copilului lor.