duminică, 26 februarie 2012

Remake


Pentru cei care m-au întrebat zilele trecute care a fost premiul oferit către cei care au ghicit locaţia în care era facută fotografia, aduc astăzi în actualitate un text mai vechi de al meu, presărat cu imagini care scot  în evidenţă şi concretizează  mesajele expuse în cuvinte. (Articolul e disponibil şi în format .pdf, cei interesaţi putând să  îmi lase o cerere pe adresa  personală de mail.)



Luni – Duminică  – Luni




Luni m-am trezit speriat ca după o noapte cu vise măreţe.
Confuz şi timid am crezut că viaţa se joacă cu mine,
iar eu o trăiesc liniştit.






Marţi , în  sufletul meu era zâmbet şi speranţă. Orice idee  bună pe care nu am aplicat-o la timpul ei ar putea să renască acum.




Miercuri am ştiut 
că în gândul meu eşti doar tu
 şi  fluturi de iubire s-au asezonat în stomac.

Joi mi-am promis să te caut. 
Iubirea poate să înflorească atunci când
 dorinţa e puternică şi în sufletele noastre este doar primăvară.





Vineri mi-am impus să te iubesc.
Chiar dacă am refuzat uneori, acum sunt hotărât
 să implic sentimente.





Sâmbătă m-am întrebat dacă greşesc
  şi ezitarea mi-a creat remuşcări răscolindu-mi trecutul.





Duminica m-am ascuns de tine.
Am fugit căutându-mi  ocupaţii pe care deobicei nu le fac





Astăzi e iarăşi luni şi visele îmi sunt din nou măreţe.




Viaţa e un ciclu infinit de fapte.
Să nu păşeşti mereu pe urmele bătătorite 
de aceleaşi greşeli comise în viaţă. 




Nu aştepta să se întâmple ceva,
lăsând timpul să  aleagă pentru tine atunci când ai o decizie de luat




Soarta le rezolvă pe toate,
 însă le rezolvă aşa cum vrea ea. 





Nu te refugia in zile care seamănă între ele.
Timpul nu e ciclic. Doar greşelile se repetă!








Idee si text: Tudor Enea
Costin Comba  - Life in Pictures

13 comentarii:

pandhora spunea...

din pacate...da...repetam greselile...
de ce oare?de ce nu ne amintim cum sa repetem momentele de fericire?
plina caldura postarea ta :)

Tudor Enea spunea...

Pandhora - cred ca in pasii vietii uitam esentialul sau ne pierdem in detalii, raspunsuri ar fi multe. Iti multumesc. Seara linistita.

Pishky spunea...

un premiu foarte frumos .. surprinzator de placut! O seara senina!

Tudor Enea spunea...

Pishky - daca e sa caut "vinovatul" pentru acest premiul, am sa te nominalizez pe tine cu sigunrata:)) Multumesc frumos. Seara senina!

Anonim spunea...

Mi-a plăcut în mod deosebit postarea aceasta :)

Tudor Enea spunea...

Tu1074 - iti multumesc. Toata stima.

Zina spunea...

Foarte frumos mesaj de viata, felicitari, Tudor ! :)

Tudor Enea spunea...

Multumesc mult, Zina!

Cristina Lerinț spunea...

Se pare că ar trebui să învăţăm din greşeli, nu să le repetăm. Însă, fiind oameni slabi, ne aruncăm mereu cu capul înainte,greşoim şi apoi regretăm. Eu, din păcate, aşa fac.
Recomand melodia de la The cure- Friday I'm in love.

Andrei Răduţu spunea...

Foarte frumoase textele. O seara frumoasa si salutari !

Tudor Enea spunea...

Patratel - nu cred ca esti singura. Fara sa vrem uneori dam din nou cu capul in ideea de a ne inalta prea sus, chiar daca stim ca deasupra e doar un prag care o sa ne loveasca. Multumesc. Zi frumoasa sa ai.

Tudor Enea spunea...

Rappa_ru' - Salutari cu bine. multumesc si o zi minunata!

Cristina Lerinț spunea...

Nu cred că există cineva care să fie 100% sigur de ceva pe lumea. Dar face din frumuseţea jocului! :)