Iubiri studenţeşti

Era primăvară ca şi acum. Vremea începea să fie frumoasă. În complexul studenţesc, odată cu primele raze de soare călduroase, se deschideau terasele. Pentru studentul sătul de atâta  învăţătură  iarnă, acest lucru e un fel de mană cereasca. Sar din pat direct  în papucii de casă, ies pe uşă şi mă avânt, pe trepte, afară. Mă aşez la prima masă şi până să mă obişnuiesc cu lumina soarelui aud în spatele meu o voce suavă:

-  Te servesc cu ceva?

Terasele se deschideau direct pe trotuar. Se răsfirau câteva mese şi se improviza un car de bere şi o simplă bucătărie sub un acoperiş stufos. De-a lungul anilor, proprietarii de baruri din zonă şi-au perfecţionat locurile şi astfel trotuarele erau pavate, aveau grilaje de protecţie şi ghivece cu flori, unele chiar prelată să te apere de ploaie. Studentul însă, nu e pretenţios de loc. Să stai toată ziua la o masă în faţa căminului şi cineva să te servească cu bere ieftină e mai mult decât o dorinţă împlinită. E ca şi cum ai sta la tine acasă, in gradină, pe o bancuţă (A se întelege, bineînteles că orele de curs şi de studiu nu erau în nici un fel afectate hi hi).

Aşadar, era într-o primă zi de primăvară şi odată cu aşezarea meselor pe terase, studenţii îşi făceau apariţia. Printre ei şi eu.

- Te servesc cu ceva? Repetă vocea suavă în timp ce eu o priveam printre razele de soare ce se jucau în părul ei. Micuţă de statură, puţin rotunjoară, însă cu un zâmbet molipistor şi cu o voce fierbinte, fata îl avea pe “vino-n-coa” şi eu rămăsesem cu gura căscată.

- Te-ai pierdut în ochii mei?

Nu-i vedeam ochii din cauza soarelui, însă eram, cu siguranţă, dincolo de ei.

- Mi-aş dori să fac asta.

- Se vedeeee! şi zâmbetul se transformă într-un râs sănatos, dar la fel de suav.

- În ce altceva aş putea să mă mai pierd?

-Am putea să descoperim împreună, dar mai târziu, acum mă duc să-ţi aduc o bere.

Ce puteam să îmi doresc mai mult?

Domnişoara era colega de palier cu mine. Plecam la cursuri la aceeaşi oră. Ne mai zâmbeam uneori seara când ieşeam să duc gunoiul sau să cumpăr ceva de mâncare, însă până atunci nu reuşisem să intru în vorbă cu ea.

Revine cu berea şi se aşează în faţa mea la masă. Eu îi zâmbesc şi inima surâde şi ea. Cupidon trebuie să fi fost undeva în zonă, zâmbind şi el din arcul lui. Numai că...:

-Salut. Ce faci aici? Nu ziceai că lucram la proiect împreună astăzi?

La masă apăru de nicăieri actuala mea prietenă. Atins de aripa pasiunii întâmplătoare şi cuprins de euforia primăverii, uitasem complet de dânsa.

Chelneriţa, cu bun simt, se ridică de la masa, înlocui zâmbetul cu o privire de dojană şi dispăru spre barul ei în timp ce eu trebuia să caut explicaţii către iubită.

 Se întoarse  imediat, râse ironic şi îmi lua berea din faţă.

-Ai de muncă băiete, nu poţi să bei alcool. Să te servească ea acum, că eu nu-ţi mai dau nimic!

La o masă alăturată, Cupidon îşi întindea săgeţile spre altă pereche de visători în timp ce eu aveam mare nevoie de o umbrelă pentru a mă apara de o ploaie de reproşuri. Ce ţi-e şi cu dragostea asta: schimbătoare ca şi vremea.