vineri, 30 martie 2012

Limba noastră (rusă) –i o comoară


 Stăteam liniştit în banca mea. Liniştit e mult spus pentru că băteam darabana într-un ritm alert. Nu, nu de plictiseală, ci de stres. Pe uşa urma să intre o profesoară pe care, la fel ca pe alţi colegi din breasla ei, nu o suportam de nici o culoare. Şi nu pentru că îmi făcea mie zile fripte. Eu am fost întotdeauna omul corect; dacă meritam să iau doi, era pe barba mea, dacă mă consideram dezavantajat sigur nu plecam la locul meu cu capul  în pământ. Aşa am răms şi repetent, dar asta e o altă poveste. Profesoara de care aminteam mă enerva din alte motive. Vorbea limba rusă. Bravo ei, o să vă vină să spuneţi, însă vorbea limba rusă la ora de română!

Ultimii ani de liceu i-am făcut într-o clasă specială, având printre colegi vreo cinci români şi restul moldoveni de peste Prut.  Moldovenii sunt oameni interesanţi şi dacă ajungi să îi cunoşti şi să îi înţelegi poţi să trăieşti momente deosebite alături de ei. Şi nu mă refer neapărat la fetele care îmi zâmbeau în fiecare zi ştrengăreşte (Ce vremuri frumoase!). 
Pe atunci, la Limba şi literatura româna aveam o profesoară ciudată. De fapt, ea era foarte bine instruită, citită şi deşteaptă, având toate calitătile unui dascăl competitiv.  La orele noastre avea însa o problemă: colegii moldoveni nu reuşeau să-si exprime corect ideile proprii privind literatura română. Poate din prea mult exces de zel sau poate dintr-o soluţie disperată venită după şiruri întregi de note proaste, profesoara a găsit o metoda de a-i introduce pe aceştia în tainele limbii române. Soluţia părea simplă:  limba rusă (e ştiut faptul că marea majoritate a basarabenilor cunosc limba rusă, datorită regimului sovietic în care au trăit până în anii 90)! Astfel, la ora de româna era o activitate intensă, toata lumea vorbea, toti elevii îşi dădeau cu părerea, entuziasmaţi, veseli şi mai apoi cu note  fabulos de mari în catalog. Mă refer bineînţeles la colegii mei basarabeni si la conversaţiile în limba rusă. Noi, românii ajunsesem să nu mai participăm la ore sau să dormim, să jucăm cărţi, fotbal pe hârtie, avioanele (navele) sau cine ştie ce alte jocuri care puteau fi ignorate de restul clasei şi de profesoara în cauză. Pentru ceilalţi conaţionali ai mei   situaţia a fost mai mult decât binevenită, mai ales că în final nu a rams nimeni nici măcar corigent, însă pentru mine a însemnat o dezamăgire profundă care m-a marcat până în ziua de astăzi. Eu iubeam de atunci limba română şi vroiam să învăt, să ştiu, să aflu mai multe. Nu era chip să pricep rusa (recunosc că am prins ceva cuvinte- mare parte înjurături) şi nici nu ştiam cum să o fac pe profesoară atentă şi la noi (încercând acest lucru am intrat în contradicţie cu ceilalţi colegi români mai sus amintiţi, total neinteresaţi de limba română). Astfel, am învăţat singur acasă sau la şcoala aşa cum am putut şi la bacalaureat la Româna - scris, am luat cea mai mare nota din liceu. 
Probabil povestea  s-ar fi terminat aici, însă în timpul cursului festiv de la sfârşitul şcolii, profesoara a venit şi mi-a ridicat o mână în semn de victorie, folosindu-se de mine ca de un trofeu şi aducându-şi laude în public, ca şi cum ei i-aş fi datorat acel succes.
Pentru a nu strica momentul, am rostit doar ca să audă ea:
“Nu aveţi nici un merit, doamnă” şi apoi am plecat fără ca cineva să realizeze acest lucru, lăsând  petrecerea sa continue într-o nota euforică iar profesoara a rămas veselă ca şi cum eu nici nu aş fi existat. Morala e ca deobicei simplă: în situaţii care nu aduc nimic concret, cu oameni pe care nu îi poţi întelege, e mai bine să te retragi decât să te arunci într-o luptă absolut inutilă.

16 comentarii:

dedel spunea...

wow...e de necrezut!...si mi-e atat de greu sa nu ma arunc in lupta,desi stiu ca e inutila...de fiecare data cred ca pot intelege,sau pot schimba ceva...si totusi,nimic

Tudor Enea spunea...

Dee - nu e gresit sa incerci sa iti impui propriile idei, mai ales cand stii ca ai dreptate. Insa uneori nu faci decat sa iti risipesti energia inutil, adaugand stres, contradictii si eventual nervi care nu ar trebui sa isi aiba locul. Totusi, in anumite situatii parca devenim orbi si uitam de toate astea, asa ca te inteleg perfect. Multumesc. Sa ai o zi minunata!

Alex-varu spunea...

In clasa a IX-a , cand am intrat la liceu, tot la limba romana, ca veni vorba, aveam ca profesoara pe sotia directorului de atunci de la teatrul tineretului. Ei vreau sa iti spun ca mie nu mi-a placut deloc acea profesoara si in special caracterul ei .
De asemenea acasa primeam laude din partea ei vai ce teribila e ce nu stiu ce. Eu ma descurcam bine la inceput. Ca intr-o zis sa imi zica:" SA VINA TAICATU LA SCOALA!! VREAU SA DISCUT CU EL"
Ca sa aflu ca ea voia sa ma ia la meditatii! Nu am vrut sa merg si pe chestia asta vreau sa zic ca m-a taxat drastic. Poate ca de aia nu am indragit-o deloc.

dedel spunea...

multumesc...o zi frumoasa si sa ai parte de zambete multe! :)

darry.anna spunea...

Mie imi pare rau ca nu am acordat mai multa atentie limbii si literaturii romane in liceu. Doamna profesoara ne era si diriginta. O iubeam cu totii, avea un dar special. A plecat imediat dupa Revolutie in America, ne-am revazut acum doi ani intr-o seara de vara, cand doamna a venit pentru un scurt timp in tara. Doi colegi ne-au adunat in timp record.

Tudor Enea spunea...

Alex - in liceu si nunumai, exista profesori care au un plus de sine sau pote doar din cauza "experientei" de viata cred ca stiu mult mai multe decat ar trebui sa stie. Deasemenea, traim intr-un sistem in care profesorii castiga putin, poate in cazul ei era "foamea" mai mare:)) MUltumesc. Zi faina sa ai!

Tudor Enea spunea...

Dee - eu iti multumesc si ma bucur mult ca ai mai trecut pe aici. Sa ai o zi senina in fiecare zi!

Tudor Enea spunea...

darry.anna - exista si profesori care ne raman in suflet pentru faptele lor deosebite in sensul bun al cuvantului. Pentru ei, merita sa fii prezent la o intrunire, chiar si dupa multi ani. E remarcabil totusi ca va stiti si nu v-ati pierdut urma, la noi s-au pierdut toti, nici macar intrunirea de zece ani nu am facut-o. Iti multumesc mult. Zi frumoasa!

Dan spunea...

Se spune ca nu e bine sa te bati cu prostii pentru ca e domeniul lor si câstiga mereu!
Eu am facut patru ani de rusa si mai stiu vreo doua vorbe, pentru ca ne puneam singuri notele în catalog. Imi pare rau acuma. Rusii sunt un popor deosebit, rusii, nu conducatorii lor!
Iar despre fetele alea, poate acum îti zâmbesc serios si tu tot astepti "strengaritele"!!

Tudor Enea spunea...

Dan - Rusii sunt intr-adevar deosebiti, atat cat am avut sansa sa ii cunosc. cat despre rusoaice, nu am zis niciodata ca ar fi doar strengarite:)) Te salut. Iti multumesc mult.

DOAR NOI spunea...

Mama lor de profesori.. :)) :))

Tudor Enea spunea...

claudia, noroc ca nu esti profesoara de limba romana:))) Multumesc.

vienela spunea...

eu sunt dezamagita de final.ma asteptam sa ne spui ca profesoara a regretat sau ca i-ai stricat cheful in ziua aia.daca nu era total insensibila fata de persoana ei,probabil a jucat teatru cu zambetul ramas pe buze.te-am bagat in blogroll.iti doresc sa ai o zi buna!

Tudor Enea spunea...

vienela - Salutari cu bine. Multumesc. Profesoara probabil avea, ca orice om o doza de sensibilitate, insa nu cred ca era dispusa sa o arate cuiva. Actoria era probabil o meserie la fel de draga pentru ea ca si profesatul:) O zi minuna sa ai!

Anonim spunea...

Ce faza! Nu credeam ca exista dintr-astea...

Tudor Enea spunea...

Te salut, Teo! Din nefericire, sau poate din fericire, exista:) Iti multumesc mult!