duminică, 22 aprilie 2012

E timp pentru natură


Săptămâna asta intru în concediu. Mă aşteaptă o drumeţie împreună cu prietenii prin Munţii Apuseni. Ultima oară când am fost acolo, acum vreo cinci ani, m-am lipsit de telefon mobil şi de internet. Nu din proprie voinţă ci doar din lipsa semnalelor de acest gen. Nu ştiu cum se va prezenta situaţia anul ăsta.
Oricum, în prima faza, în rucsac am inclus şi laptopul, însă înainte de plecare, una din bretelele de susţinere a genţii a cedat. Ghinion, ar spune unii, noroc imens aş surâde eu! Decât să fi ajuns pe munte şi să îmi fi cedat bretelele în mijlocul pustietăţii, mai bine că s-au rupt acum. Că a fost un semn, că nu a fost, cert este că în rucsacul de urgenţă la care am fost nevoit să apelez, pe lângă multe alte lucruri, gadget-urile nu şi-au mai găsit locul. Astfel că voi lua după mine doar cu  telefon şi aparat foto de buzunar. Tehnologia va fi nevoită să rămână acasă şi cu siguranţă nu-i voi duce dorul. E drept că voi lipsi de pe blog o perioadă, însă sunt convins  că mă voi întoarce cu poveşti şi fotografii minunate.

În cazul unei raze de semnal voi posta fotografii pe contul personal de Facebook, direct din mărinimia naturii.
Vă doresc să aveţi cu toţii o săptămână de top şi să ne regasim cu bine la întoarcere!

Surasa foto aici. Multumesc!

8 comentarii:

pandhora spunea...

bucura-ti ochii si sufletul...si priveste cerul :)

RobertN spunea...

Multumesc de urari, un timp cat mai bun iti doresc si tie! Si, te rog, fa cat mai multe poze:)

Cristina Lerinț spunea...

VAcanţa mea tocmai s-a încheiat.
Îţi urez să ai parte de un concediu minunat, dar vrem poze şi pe blog! :D

Unknown spunea...

O vacanță plină de timp frumos și amintiri de neuitat!
O cutie cu aer de pe acolo ar fi un suvenir grozav :D

Nicol spunea...

sa ai o vacanta frumoasa, cu vreme buna si cer senin...

vienela spunea...

Sunt convinsa ca fara laptop vei savura din plin vacanta, iar la intoarcere vei avea ce povesti. Distractie placuta si vreme buna sa ai!

Tudor Enea spunea...

Multumesc frumos tutror pentru urari.

Tudor Enea spunea...

Am sa postez fotografiile alturi de povestile din concediu.