Nevoie de iubire

În primul an de facultate lucram ca barman într-o cafenea din centrul Iaşului. Nu era mare lucru, nu ieşeau prea mulţi bani, însă nici nu mă speteam prea tare cu munca. Începeam să cunosc oameni, învăţam să zâmbesc, iar colegii şi prietenii veneau deseori în vizită să mă salute şi să mă susţină. Vremurile erau frumoase  şi viaţa devenea înfloritoare.

Aveam pe atunci o bună colegă şi amică, Nicoleta. Era de prin Dorohoi (sper să nu mă înşele memoria) şi avea un accent, pe cât de ciudat, pe atât de atrăgător. Îmi plăcea de ea că era înaltă ca şi mine, spontană şi nu se dădea în lături de la nimic. În plus, era pistruiată şi zâmbetul ei părea desenat în nuanţe vesele. În acea perioadă, Nicoleta avea un iubit pe nume Ştefan (să mă ierte dacă îl chema altfel, dar eu ca Ştefan mi-l amintesc). Ştefan nu era nici el din Iaşi, iar Nicoleta, când ne povestea despre el, tresărea şi se pierdea în vise cu ochii deschişi.

Într-una din zile, Ştefan a venit în oraş să-şi viziteze iubita.. Ardeam şi noi de nerăbdare să-l cunoaştem pe cel ce părea să fie jumatatea prietenei noastre.. Astfel, s-a întalnit cu Nicoleta la barul la care lucram şi acest fapt a devenit mai târziu obişnuinţă: ori de câte ori Ştefan ajungea la Iaşi,  îşi  întâlnea iubita la mine.  Cafeaua ce le-o ofeream avea în ea aroma dragostei.

Acolo a cerut-o de soţie. Acolo am plâns pentru prima dată fără să ştiu de ce şi m-am simţit privilegiat. Am plâns pentru iubirea altora. Am plâns pentru o iubirea care nu era a mea dar ştiam că îmi lipseşte.

Tot atunci am înţeles că viaţa e mai frumoasă în doi şi fericirea ta ţine de omul de lânga tine. Am înţeles că dincolo de frumuseţea vieţii, sufletul are nevoie de frumuseţea sa. Şi acest lucru se realizează prin sentimente.

Cei doi s-au mutat în Bucureşti şi, din nefericire, am pierdut peste ani legătura. Însă ştiu sigur că dragostea lor a dăinuit dincolo de timpul care s-a scurs peste toţi.

Surprins de iubirea lor am început atunci să o caut şi eu pe a mea. Şi de multe ori am crezut că sunt aproape să o găsesc. Uit uneori să mai sper, tresar alteori când cred ca am găsit-o, dar nu îmi pierd niciodată speranţa.

Pentru că am nevoie de iubire şi iubirea mea e aproape!