Prima zi din cele ce urmeaza

Rar mi se întâmplaă să nu îmi găsesc cuvintele. La fel de rar mi se întâmplă în ultimul timp să găsesc ceva ce mă poate surprinde. De curând însă s-au întâmplat amândoua lucrurile odată. Am fost surpins şi am rămas fără cuvinte. Mai jos sunt primele rânduri pe care le-am scris când am ajuns în ceea ce este deocamdată noua mea casă:

Nu contează cu ce ajungi. Nu contează dacă zbori, mergi pe apă sau vii pe jos.  Nu contează nici timpul, nici oboseala de pe drum. Daca vrei să fii aici, ai să ajungi oricum.

Vremea nu are nici ea nici o importanţă. Poate ai venit dintr-o vară toridă, poate dintr-o iarnă blândă sau o primavară superbă sau toamnă ploioasă. Aici ai să le găseşti pe toate la superlativ. Nici  o zi din an nu are cum să fie atât de obişnuită precum era acasă.  

Pe 21 august 2012 când am ajuns la Hornsjo era  soare. Şi odată cu razele soarelui lumea  zâmbea de bun venit. Mai târziu am  descoperit că zâmbetul e o parte componentă a vieţii de aici.

Lumea munceşte, învaţă şi trăieşte zâmbind. Aici e o şcoală condusă de studenţi care ştiu să trăiască muncind, într-o organizare perfectă.

Acum e târziu, însă noaptea e un amurg continuu în perioada asta a anului. Voi adormi pentru prima dată aici, cu gândul că mâine viaţa mea va fi altfel. Ne vedem dimineaţă, zâmbind!