După o lună

Azi se împlineşte o lună de când am ajuns în Norvegia. Mi-am lăsat ţara mea iubită şi am făcut un pas spre necunoscut. Dacă ar fi sa trag linie si să privesc pe parcursul acestei luni la faptele mele, aş descoperi că viaţa mi s-a schimbat aproape în toatalitate. Să vedem cum:

Am plecat pentru prima dată din ţară.

Am zburat cu avionul. Aproape tot drumul am stat lipit de fereastră şi doar geamul ăla gros m-a despărţit de infinitatea norilor.

Mi-am rupt pentru prima dată un os (de fapt e ca o zgârietura a unuia dintre oasele de la degetul mare de la mâna dreapta). Asta mi-a adus ulterior nişte avantaje pe care nu aş fi crezut vreodată că aş putea fi capabil să le obţin.  Am înteles astfel că nu sunt indestructibil şi uneori trebuie să mai iau în calcul şi factorul sănătate.

Am renunţat la telefon. De la 12 ore pe zi cu telefonul la ureche, acum nici măcar nu ştiu dacă telefonul mai e deschis sau mai are baterie.

Am timp să învăţ, am timp să citesc mai mult. Lucrez fără stres şi chiar dacă uneori lucrez noaptea la cafenea, marele avantaj pe care îl am la ora şase dimineaţa când ies din tură este ca la 06.05 deja dorm în patul meu în camera călduroasa.

Am inceput să citesc o carte în limba engleză.

Dorm mai mult. De la o medie de 5 ore pe zi, acum sigur am zile în care ajung şi la 7-8 ore.

Am mers peste 60 kilometri cu bicicleta într-o singură zi - niciodată nu am mers mai mult de zece (după ce îmi scot bandajul de la mână vreau să îmi depăşesc recordul).

Am mers cu canoe (nu ştiu cum e corect, am mers sau am făcut canoe, pentru că practic am fost singur în barcă).

Am făcut sauna într-o sauna adevărată în still norvegian. Aştept iarna ca dupa saună să putem ieşi in zapadă.

Am descoperit locuri noi si deosebite.

Am invăţat că poţi trăi ajutând pe alţii.

Poţi să oferi atenţie şi să primeşti înapoi înzecit. Poţi să ceri ajutor şi să fie destui capabili şi chiar dornici să te ajute.

Am jucat o piesă de teatru într-un loc public. Dacă oamenii m-au privit şi au făcut fotografii înseamnă că le-a plăcut ceea ce am avut de oferit. În acest fel am căpătat mai multă încredere în mine.

Am descoperit oameni care zâmbesc în fiecare zi, am descoperit oameni care ştiu să iubească.

M-am regăsit in natura, am descoperit oameni care trăiesc dependenţi de natură.

Am văzut aurora boreală.

Am înţeles că lucrurile materiale pot să nu aiba valoare în multe situaţii.

Am învatat să trăiesc fără bani, am învăţat să mă bucur de ceea ce am pentru că oricât de puţin aş avea, întotdeauna pot avea mai mult decât alţii.

Am realizat că viaţa mea în acest mod este abia la început şi tot ceea ce am făcut până acum poate fi doar primul pas pentru ceea ce voi face de acum înainte.

Pentru că atunci când ai ocazia să faci ceva nu trebuie sa eziti ci doar să îţi asumi un minim de risc. Dacă pierzi, rămâi unde eşti cu gândul să încerci din nou, iar dacă reuşeşti, viaţa poate să se deschidă în oportunităţi nenumărate. Să fie oare ceva ce îmi lipseşte? Poate doar dragostea adevărată, dar cine ştie unde stă ascunsă şi când o să apară?