Spectacolul naturii

Sa tot fi fost vreo sase spre seara cand m-am bagat in pat sa incerc sa dorm. De la noua urma sa lucrez in tura de noapte si m-am gandit sa ma odihnesc. Cu ochii inchisi, contemplandu-mi visele intr-o raza ce credeam a fi de soare (in realitate insa uitasem lumina aprinsa pe hol), aud strigate si tipete entuziasmante. “It’s snowing! It’s snowing!”. Nu le-am dat importanta, mi-am afundat mai tare capul in perna si am atipit iarasi.

Pe la sapte jumatate m-am trezit buimac, ca un om care e satul de somn si doarme mai mult decat ii trebuie. Dupa ce m-am spalat pe ochi si am baut un pahar urias cu suc, mi-a venit o idee si mi-am deschis repede laptopul sa o scriu. Orice idee nescrisa la timpul ei, ajunge sa fie risipita intr-un noian de uitare. Detasat complet de realitatea ce ma inconjura, pierdut si regasit intre cuvintele mele, am realizt intr-un tarziu ca e timpul sa plec la servici.

Timpul trecea repede si era aproape miezul noptii cand in cafenea intra aproape tipand, colegul meu de camera. Nu pot sa imit in scris accentul lui de morosan, insa am reusit sa descifrez urmatoarele:

“No, tu vazusi cerul amu? Iesi rapade afara ca tat mi-i verde. Zici ca ne palira extraterestri”

“Ce verde ai mancat la cina, Iosif de te-a luat asa cu naspa?” i-am raspuns aproape razand cu lacrimi.

“It’s northern lights, it’s northern lights!” raspunse Iosif, de data asta in engleza lui aproape perfecta.

In secunda doi jumatate din clientii aflati in cafenea au inceput sa se imbulzeasca spre usa. Northern lights, in traducere aurora boreala, era vizibila afara si va sigur ca nu e ceva ce poate fi trecut cu vederea.

Nu a fost foarte intens si a tinut putin, insa impactul a fost atat de puternic asupra mea inca ma marcheaza si acum. Cerul era senin deasupra noastra, iar in orizont deasupra lacului era plin de nori. Peste ei, la granita dintre senin si intuneric, o dunga verzuie se misca dintr-un capat in altul precum un sarpe urias. Apoi, totul s-a stins pentru o clipa, ca mai apoi din mijloc sa rasara precum un soare, un fascicol urias de raze verzi. Afara era frig, poate doua trei grade peste zero, insa toata lumea, inclusiv eu eram in haine subtiri, pentru ca iesisem in graba de la caldura. Nu ne-a pasat si am continuat sa privim fascinati intregul spectacol pe care ni-l oferea natura. Totul a durat aproape un minut si din nefericire aparatul meu foto nu a fost in stare sa faca nici o fotografie (motivul principal ar fi ca am uitat complet de el, amintindu-mi abia dupa ce a trecut momentul).

Intorsi la caldura toata lumea s-a servit cu ceai si cafea si a continuat sa vorbeasca despre cele intamplate. Chiar si printre localnici, fenomenul, destul de des intalnit aici iarna, inca ofera o satisfactie de nedescris. Am aflat ca ceea ce am vazut acum a fost o nimica toata si adevaratul fenomen o sa ma lase mult mai impresionat decat sunt acum.

Ce pot sa spun? Atunci cand ajungi la un grad de satisfactie la care nu ai fost niciodata si afli ca se poate mult mai mult de atat, nu iti ramane decat sa te bucuri de prezent si sa astepti nerabdator viitorul. Cum sa nu te bucuri de viata?

Thank you  Jitka for the picture!