vineri, 14 decembrie 2012

S-a dus si el...


Cand l-am adus pentru prima data acasa, lumea a zis ca sunt nebun. Ce imi trebuie mie, alta treaba nu am,  chiar era necesar sa am asa ceva? Nu am tinut cont de nimic, nu am vrut sa aud de nimeni. Era decizia mea si stiam ca fac un lucru bun si de durata.

L-am luat peste tot cu mine. L-am purtat cu grija si nu a lipsit loc din tara noastra in care sa fi fost si sa nu il fi avut aproape. L-am considerat copilul meu si l-am tratat ca atare. Am avut o grija deosebita si ca raspuns, am stiut intotdeauna ca am pe cine sa ma bazez in caz de nevoie. A fost tot ce imi lipsea, si la bine si la rau, si zi si noapte, si vara si iarna. Si-acum s-a dus. De vreo trei zile l-am simtit neputincios si am stiut ca se va intampla ceva rau. Am refuzat insa sa cred ca o sa ma paraseasca. E parte din mine. E si normal. Il am de pe 23 aprilie 2006. Si acum dupa sase ani, opt luni si 21 de zile  a venit timpul sa ma paraseasca. Eram langa el. A clipit de vreo trei ori ca si cum ar fi vrut sa isi ia ramas bun. Apoi s-a stins si ultima luminita a inghetat intr-un punct ce parea ca zambeste. S-a facut liniste si in acelasi timp intuneric.  Am  oftat prelung si inima a sarit o bataie din miscarile ei obisnuite, ca si cum ar fi vrut sa o dedice pentru memoria celui care a fost. Pe  13 decembrie 2012, ora 20.13, laptopul meu a incetat sa mai functioneze....
La vremea in care l-am cumparat era cel mai bun din generatia sa. In momentul de fata inca putea sa concureze cu  cateva piese mai vechi ce inca se vand prin magazine la preturi reduse. L-am ales cu o intuitie pe care mi-am dorit-o sa tinda spre perfectiune. L-am exploatat la maxim, insa am avut grija de el ca si cum ar fi fost cel mai fragil obiect. In momentul de fata inca arata ca si cum ar fi aproape nou. Chiar daca m-a lasat la greu, acum cand sunt departe de tara si posibilitatile de a-l inlocui sunt foarte apropiate de imposibil, nu pot sa fiu suparat. 
Din contra, sunt mandru ca am reusit sa il am langa mine atat de mult timp si sunt convins ca mi-a oferit maximul din tot ce putea sa ofere. nu plang nici dupa muzica pe care o aveam, nici dupa filmele mele preferate. Am avut inspiratia sa imi salvez toate scrierile mele cu cateva zile inainte. Singurul lucru pe care nu il pot recupera sunt cele aproximativ 2500 de fotografii pe care le-am facut in ultimele patru luni de cand ma aflu in Norvegia. Am insa convingerea ca voi reusi sa fac altele, desenand amintiri noi in clipe imortalizate pentru eternitate, in primul rand pe retina si mai apoi intr-un alt calculator.
Sa fiu sanatos, mai departe o sa ma descurc eu intr-un fel. 
Salutari calduroase si zambet senin tuturor!
(fotografia am postat-o mai de mult la o rubrica ce se numea "Inspiratia de pe birou". La vremea aceea laptopul si motanul pareau cele mai pretioase lucruri din viata mea. Astazi, nici unul nu mai exista. Nu vreau sa par tragic, dar prioritatile se pare ca s-au schimbat aproape fara sa imi dau seama ).

12 comentarii:

Allure spunea...

No, poftim, ce-mi faci! :) Eu credeam că te referi la mîțul din foto și mai că-mi dăduse o lacrimă în colțul genelor :P
Îmi pare rău de pierderea suferită - poate-ți aduce moșul altul dacă ai fost...hmm...cuminte(?) :)

elena marin-alexe spunea...

Ce păcăleală am primit...Tudore! Şi eu crede-am că motanul s-a dus...şi el..:)

eandrei spunea...

cinste eroului cazut!!! arunca-l la gunoi...sa vina altul :))

Tudor Enea spunea...

Allure - pastreaza lacrima ca pisicul s-a dus si el. Inainte de a pleca de acasa s-a dus in camera mea si m -a cautat. Apoi s-a dus si nu s-a mai intors niciodata. Sa tot fie o luna de atunci. Multumesc.

Tudor Enea spunea...

Doamna Elena - Multumesc mult, dar din nefericire nu e pacaleala... s-a dus si motanul.

Tudor Enea spunea...

Andrei - de-ar veni singur ce bine ar fi... Multumesc frumos.

Dan spunea...

Bata-te sa te bata!! Credeam ca vorbesti de mâtza!
Calculatoare se mai gasesc, da-le-ncolo... Pisica noastra are 18 ani si de un timp e surda..., când vrea ea...

Tudor Enea spunea...

Dan- deci pisica e surda cand vrea ea... hmmm... motanul meu se prefacea ca e ranit cand avea nevoie de atentie, deci cred ca e ceva specific regnului pisicesc:))) Salutari si multumesc frumos!

Allure spunea...

Off topic: Bună, Tudor. Te anunț că te-am nominalizat pentru Blog of the Year 2012 Award:
http://crescentius.wordpress.com/2012/12/14/blog-of-the-year-awards-part-ii/
Felicitări! :)

Oatea spunea...

Adevarul e ca e faina poza! Dar daca ai sti ce caraghios este matzul care a ramas...Bucura-te de amintirile de pe retina si bafta pt urmatorul laptop!
Felicitari si pt nominalizare! Bafta si acolo!

Tudor Enea spunea...

Allure - multumesc mult pentu nominalizare. Sa fie cu noroc pentru toata lumea:) Salutari cu bine!

Tudor Enea spunea...

Oatea - sarutmana, multumesc. Sunt convins ca pisicul ramas e stapan acum pe toata casa. Ce era si ce-a ajuns:)) O sa gasesc eu o solutie si pentru laptop. Ma descurc eu cumva. Zi minunata!