Acel departe unde ma aflu acum

Calatorului ii sade bine cu drumul. Asa suna o zicala veche de cand lumea. Nu stiu exact cand si cum am devenit un calator. Poate am fost mereu si nu am stiut. Va mai aduceti aminte de povestea cu rucsacul? Va spuneam atunci, sa tot fie ceva ani  trecuti ca vreau sa evadez si rucsacul e pregatit si ma asteapta. Sigur, a trebuit sa apara momentul potrivit. Sau poate chemarea a fost din ce in ce mai puternica. Privesc acum inapoi cu mandrie si ma minunez inca fara sa vreau: Cand am ajuns atat de departe?

De aproape sapte saptamani suntem plecati intr-o calatorie care ne-a trasformat fara sa vrem in observatori ai lumii moderne in contrast cu istoria locurilor prin care trecem. Si Rusia si Mongolia si cele sase zile in trenul ce traverseaza Siberia, toate au fost experiente pe care le-am trait din plin savurand fiecare moment. Insa despre toate va voi povesti pe larg, probabil cand ma voi intoarce sau de ce nu, in urmatoarea mea carte. 

Astazi va scriu dintr-un orasel in care cred ca Dumnezeu a desenat muntii cu mana intr-un joc ciudat, indescifrabil. As putea spune fara sa exagerez ca natura si-a facut de cap lasand oamenii sa traiasca intr-un paradis feeric. As fi fost incapabil sa visez la asemenea minunatie. Poate nici nu as fi avut curaj sa imi imaginez ca poate sa existe. Aici muntele  nu exista asa cum il stim noi, ci e impartit intr-o colectie de stanci uriase imprastiate intr-o zona vasta. E ca si cum de sus, maini uriase ar fi aruncat cu pietre pe pamant, pietre ce au ramas tacute, lasand in jurul lor natura sa infloreasca. Ape si paduri laolalta, drumuri si poduri, oameni, case si liniste. In mod normal in orasele din China e o galagie infernala. Aici, In Yangshuo e liniste. O liniste pe care am cautat-o fara sa vrem, ca o oaza de relaxare in mijlocul calatoriei noastre.
Nu stiu cum sunt alti calatori insa eu nu am avut timp sa imi scriu povestile asa cum faceam odata. Toata calatoria asta, oricat de frumoasa ar parea de afara, e de fapt o alergatura bine organizata. Ajungi intr-un oras, iti arunci rucsacul intr-un hostel sau la vreo familie cu care te-ai tocmit in prealabil si te duci sa explorezi. Locuri noi, oameni noi, traditii noi. Si pentru ca toate sunt noi incerci sa cunosti si sa inveti cat de mult poti in cel mai scurt timp posibil. Lucrurile normale precum rutina sau ciclul vietii de demult nu mai exista acum. Pentru ca in trei patru zile pornesti iar la drum; alegand de buna voie un tren de clasa a treia, ingramadit pe un scaun fix, de lemn sau de plastic, intre oameni obisnuiti, "de la tara" care poate nu au vazut europeni in viata lor, iar acum te vor studia si te vor arata cu degetul fara sa se plictiseasca de loc pana ajungi sa te dai jos la urmatoarea statie, dupa opt, zece ore de mers, obosit sa fii in centrul atentiei unor oameni cu care poti comunica doar prin semne. Asa am strabatut China timp de o luna. Pe fuga. Pentru ca noi nu suntem turisti si nici nu putem fi numiti calatori in adevaratul sens al cuvantului. Cand vrei sa cunosti si sa descoperi trebuie sa fii capabil si sa faci sacrificii. De aceea aveam nevoie de liniste, iar o saptamana printre muntii asezati pe pamant de mana zeilor, a fost mai mult decat o binecuvantare pentru mine si toti membrii echipei.
Normal, cu bateriile incarcate, plecam din nou si drumurile ne vor duce mai departe pentru inca doua luni de acum inainte: Hong Kong e prima destinatie, apoi zburam spre Singapore pentru ca mai apoi sa strabatem Malaiezia si in final Tailanda. Dar astea vor fi parte din alte povesti.

Privesc in urma la anul care a trecut si zambesc privind peste harta la locurile in care am fost pana acum. Lumea imi pare atat de mica si totusi inca e atat de cuprinzatoare. Cu putin ajutor si poate mai mult curaj, voi avea sansa sa o vad pe toata.
Iar daca dorinta mea pare realizabila, va doresc si voua, tuturor care ma urmariti si nu numai, sa aveti parte de un an  cu vise ce devin realitate. E mai frumos asa. Sa te trezesti din vis in propria-ti dorinta implinita.
La multi ani!