Praf, gunoaie, gropi, vaci, porci spinosi
sau mai putin spinosi, capre si indieni. Caldura mare, case darapanate in care
nu ar trebui sa locuiasca nimeni dar totusi adapostesc 4, 5, 7 suflete,
Motociclete, biciclete, elefanti, trasuri improvizate trase de camile. Tarabe
cu fructe, legume, condimente si diverse acareturi. Totul e ireal de animat,
desprins parca dintr-o poveste paradoxala si imposibil de imaginat in
realitate. Cerul e partial senin, nu din cauza norilor, ci mai mult a poluarii,
galagia din zona te face sa iti doresti sa iti ingropi capul in nisip asa cum
fac strutii cand dau de pericol. E un vacarm asurzitor, un zumzait continuu
compus din vocile oamenilor, din claxoanele vehiculelor si din mugetul
animalelor. Nici un zgomot nu inceteaza, nici un om nu pare sa se
opreasca. Totul e in continua miscare,
nimic nu e static, nici macar praful care continua sa se roteasca in aer cu
toate ca in atmosfera nu se simte nici macar un firicel de vant.