Primele impresii

Praf, gunoaie, gropi, vaci, porci spinosi sau mai putin spinosi, capre si indieni. Caldura mare, case darapanate in care nu ar trebui sa locuiasca nimeni dar totusi adapostesc 4, 5, 7 suflete, Motociclete, biciclete, elefanti, trasuri improvizate trase de camile. Tarabe cu fructe, legume, condimente si diverse acareturi. Totul e ireal de animat, desprins parca dintr-o poveste paradoxala si imposibil de imaginat in realitate. Cerul e partial senin, nu din cauza norilor, ci mai mult a poluarii, galagia din zona te face sa iti doresti sa iti ingropi capul in nisip asa cum fac strutii cand dau de pericol. E un vacarm asurzitor, un zumzait continuu compus din vocile oamenilor, din claxoanele vehiculelor si din mugetul animalelor. Nici un zgomot nu inceteaza, nici un om nu pare sa se opreasca.  Totul e in continua miscare, nimic nu e static, nici macar praful care continua sa se roteasca in aer cu toate ca in atmosfera nu se simte nici macar un firicel de vant.

Intr-un autobuz in care ne-am urcat din mers, nu pentru ca s-ar fi grabit sa ajunga undeva, ci doar pentru ca nu avea suficient timp sa opreasca, am resimtit peisajul de mai inainte condensat intre scaune jegoase, ingramaditi intre oameni care ar calatori si pe scara, dar si deasupra pe cupola. Faptul ca am nimerit un loc la geam nu pot sa il definesc ca fiind noroc sau ghinion, pentru ca ma ferea de aerul inchis dinauntru si facea sa imi cada parul din nas la izul de nerespirat de afara.

Sapte ore a durat calatoria pe doar 250 de kilometri intre New Delhi si Jaipur. Totul intr-o viteza simbolica, depasiti uneori de motociclete, carute trase de camilele furioase sau alteori de simpli biciclisti. Opritul e optional, bagajele se incarca sau se descarca pe geam, oamenii se urca si coboara, cum am mai spus, din mers, precum odinioara, in timpurile cu tramvaie trase de cai. In vacarmul din autobuzul fara geamuri nu poti sa auzi galagia de afara, cum de afara nu poti intelege nimic din ce se intampla inauntru.

Autobuzul nu a oprit nici la destinatie, pentru ca a plecat gol mai departe, probabil spre garaj, asa ca debarcarea s-a facut ca si la urcare, in graba. Noaptea se lasase pe nesimtite insa nu reusise sa potoleasca vacarmul. Gunoaiele devenisera vii, probabil din cauza sobolanilor, iar locuintele darapanate erau acum si mai sinistre cu umbre ce se desirau pe peretii de caramida.Animalele se zareau precum umbre schiloade, retrase pe margini de drum sau gramezi de pamant, iar pe tarabe ardeau focuri pe gaz pentru alune prajite sau alte feluri de prajeli ce nu au absolut nici o legatura cu carnea, oamenii, la fel de negri, cu parul lucios in

noaptea transparenta misunau creind impresia unui furnicar majestuos, bine regizat, in care fiecare isi executa rolul fara exceptie. Peisajul e incredibil, scena ruleaza spre apogeu. Nimic nu e fals, nimic nu e exagerat, tot ce se intampla face parte din realitate. Iar realitatea de aici inseamna normalitate. Asadar, bun venit in India! Magia este si ea aici printre animale, agitatie si gunoaie. Mai urmeaza doar sa o descopar.