Mandrie nationala

- Buna, ce faci?

- Abia m-am intors.

- Dar nu ti-a fost bine?

- Ba da, intr-un anume fel.

- Cum e acolo? Cum sunt oamenii?

- Mare majoritate sunt egoisti, ignoranti si plini de indiferenta…

- Aha, cam ca la noi, adica.

- Nu e ca la noi. Noi suntem altruisti, ne respectam unii pe altii. Suntem prieteni. Intr-un anumit fel suntem fericiti.

- Nu stii nimic, ai fost plecat, ai uitat cum e acasa. Aici nu sunt oameni fericiti.

- Si daca ai sti…!!!

De doi ani de zile am plecat din Romania fara sa imi pierd macar o clipa mandria nationala. De curand m-am intors pentru o scurta vacanta acasa, pentru ca atunci cand esti departe si ai Romania in inima e ca si cum ai avea un dor nestavilit, care nu poate fi potolit doar cu fotografii sau amintiri frumoase. Totusi, acasa si nunumai, am intalnit multi care m-au alungat inapoi, “sfatuindu-ma sa uit de tara”, sa plec inapoi, cat mai departe.

La toti acestia si poate si la cei care sunt plecati dar inca nu inteleg, am sa le raspund ca dragostea mea pentru tara este asemenea unui copil pentru mama lui si nu am sa ma intorc niciodata impotriva, oricat de departe as fi. Desi am fost acuzat in nenumarate randuri ca uit de unde am plecat, cu toate ca acuzatiile au fost rostite doar din rautatea sau chiar inconstienta, ofer astazi cateva din motivele simple care ma fac stapan pe ceea ce simt. Exemplele enumerate sunt poate prea putine si cu siguranta pot fi catalogade drept puerile pentru cei care nu stiu sa aprecieze adevarata valoare a poporului roman.

Iubesc Romania si ma mandresc ca sunt roman:

Pentru ca m-am nascut roman si pe deasupra si moldovean, iar asta m-a facut sa fiu mandru cand ma gandesc la Creanga, Eminescu, Sadoveanu sau Alecsandri.

Pentru ca oricat de sus as urca in lumea asta si oricate campii si dealuri as strabate, bucata aia de munte unde am crescut, a ramas locul unde mereu pot sa ma intorc acasa.

Pentru ca am o mama si un tata care m-au inzestrat cu valori morale si m-au impins de la spate sa devin un om cu picioarele pe pamant, chiar daca imi port visul prin stele.

Pentru ca am un frate care e si el mandru roman.

Pentru ca Brancusi a sculptat Coloana Infinitului ca sa ne duca mai aproape de cer, nu sa ne ingroape in nestiinta. Pentru ca am avut artisti de o valoare incontestabila si inca mai avem.

Pentrru ca atunci cand pleci din tara iti dai seama ca nicaieri nu e perfect si decat sa ai necazurile altora, mai bine sa te multumesti cu ale tale.

Pentru ca nicaieri afara nu este atat de bine incat sa crezi ca in Romania este atat de rau.

Pentru ca atunci cand plec afara NU ma confund cu cersetorii si hotii care ne fac de ras neamul, ci ma evidentiez dovedind ca neamul romanesc este diferit!

Pentru ca nu poti sa urasti padurea pentru uscaturile ei, si precum padurea care are uscaturi si tara  are suficiente. Dar asta ma face doar sa fiu vesnic “indragostit”  de “padurea” mea.

Pentru ca am avut surpriza placuta sa gasesc in lumea asta mare, straini care stimeaza Romania si ne invidiaza pentru ceea ce suntem si ceea ce (inca) avem.

Pentru ca Romania nu a trecut prin 2000 de ani de istorie ca sa ii intoarcem spatele acum si sa o lasam sa moara in mana unor infatuati si oligarhi.

Pentru ca dincolo de sistemul corupt care ne ingroapa de vii, exista intotdeauna oameni care au puterea sa se ridice si sa moara intr-o revolutie pentru bunastarea urmasilor nostri.

Pentru ca in curand oamenii astia se vor ridica din nou si eu voi fi alaturi sa le sustin cauza.

Pentru ca romanul rade si la necaz si poate sa cante si la durere.

Pentru ca romanul e ambitios.

Pentru ca romanul are speranta.

Pentru ca inca mai cred in viitorul stralucit al tarii noastre.

Pentru ca atunci cand sunt roman, sunt eu insumi, gandesc romaneste, scriu si iubesc romaneste.

Pentru ca Romania e tara mea cu bune si rele.

Si mai ales pentru ca oricat de departe as pleca nu am sa uit nicioadta ca radacina mea e in tara in care m-am nascut.

Si pentru zeci de alte lucruri pe care sunt convins ca si voi le cunoasteti si le apreciati, insa acum nu imi mai trec prin cap de emotie.  Dar poate multi ar trebui sa plece ca sa inteleaga dorul care ii va chema sa revina.

Iar cel care uita de unde a plecat sau refuza sa se mai numeasca roman pe motiv ca in tara sunt fapte rele, nu e un las neaparat, ci doar un om caruia ii e frica sa infrunte realitatea.

Si daca tot avem cel mai mare steag din lume, sigur si inima de roman e suficient de mare pentru toate!

Si inca ceva si poate asta e cel mai important: Sa fii roman nu e o rusine!