Vise cu omleta

Imi taraiam picioarele prin praf, miscandu-ma aproape in reluare. La viteza mea cred ca doar melcul putea fi invidios. Am batut strada in lung si in lat, avand gatul uscat si corpul molesit de caldura. M-am racorit la un magazin cu un chhachi (a se citi ciaci – un fel de zar produs din lapte de bivolita) si la un altul cu un lassi, amandoua servite direct din punga de plastic, cu paiul. In conditiile date, exceptand apa calda si nefliltrata, chhachi si lassi sunt singurele bauturi care ma pot racori aici.
Prima e putin sarata si merge de minune cu un varf de sare si coriandru prajit. A doua e dulce si poate avea diverse arome de fructe. Eu prefer simplu, dar fiecare bea dupa gust sau dupa buzunare. Amandoua se gasesc in pungi de plastic, servite din congelator sau lazi frigorifice si le beau pe loc, alaturi de alti zeci de indieni supraincalziti. Ce bun ar fi sa am in camera un frigider, sa il umplu doar cu chhachi si lassi sa ma pot racori mereu, la orice ora din zi si din noapte. Mancarea nici nu ma mai intereseaza. Apa ramane o mare problema, pentru ca mereu trebuie adusa rece si bauta repede pentru a evita incalzirea. Nu exista loc in casa unde se poate pastra la temperatura cat de cat acceptabila. Sa bei apa aproape fierbinte e insa un alt mod de a stinge zapuseala. Da, un frigider ar fi ca o mina de aur acum.

Iesisem astazi sa caut oua. Era duminica dimineata si ma trezisem putin dupa ora sase pentru ca se luase curentul. Fara curent nu merge ventilatorul, iar aerul din camera se incinge brusc, caldura din interior devenind mai puternica decat cea de afara. Dupa un dus care se dorea rece, dar pe care l-am facut cu apa deja incalzita, din butoiul de pe acoperis, m-am hotarat sa ies dupa cafea. Si daca tot am iesit, corpul mi s-a revoltat, stomacul a inceput sa freamete si gura sa imi saliveze, inghitind in sec, provocand in mintea mea senzatii culinare si declansand amintiri aproape uitate despre gustul de omleta cu sunca si cascaval. Imi ploua in gura pe o parte si transpiratia imi curgea siroaie pe de alta parte la cele peste 40 de grade care se inregistrau in aer inca de la primele ore ale zilei.

Ma taraiam asadar prin praful strazii, prin agitatia indienilor care se trezesc prea devreme, miscandu-ma sub soarele dogoritor cautand un magazin care sa vanda oua. In cartierul in care stau, hinduismul e respectat aproape cu strictete, anumite reguli fiind aparate cu sacrificii aparent absurd si de inteles – fara oua, carne, alcool.  Am batut doua strazi lungi, am luat apoi un tuk-tuk (un fel de taxi) spre o alta strada, am cautat in fiecare piata, bazar, magazin, intreband fiecare om, la inceput calm, apoi aproape disperat si in final resemnat si dezamagit. Am gasit oua intr-un singur loc, departe, tarziu, aproape de ora zece si imaginea lor m-a intristat. Descoperirea lor nu a fost o victorie. In plin soare, fara sa fie tinute in frigider, fara sa fie acoperite macar sau protejate de caldura, la o taraba de lemn, jegoasa, cu o lumina obscura si infricosatoare in interior, cu soareci si gandaci care misunau pe podele, oualele de gaina se odihneau in cofraje asezate pe o piatra uriasa, in fata, la vedere, aproape in praful strazii. Sa imi doresc oua si sa nu le am sau sa imi fie rau de moarte dupa ce le-am mancat? Nu parea foarte greu de ales.

Am facu cale intoarsa, fara oua si  fara tuk-tuk, consumand inca un lassi dulce si un chhachi sarat si mai apoi inca alte doua pungi din fiecare, pe drumul lung pana acasa. Undeva la baza drumului, in nisip, sub o copertina de plastic, in fata corturilor inegrite de fum, si de soare, oamenii strazii fierbeau o mana de legume intr-un ceaun. Sorbeam din bautura racoritoare si visam la omleta cu sunca si cascaval, iar ei mancau laolata, cu mana din fiertura fierbinte. 
Cat de ipocrit as fi sa-mi mai doresc acum frigider uitandu-ma la acei oameni care nu au nici saltea pe care sa doarma si nici acoperis deasupra capului cand se intind noaptea pe pamantul fierbinte. Ei nu se plang de caldura sau de apa calda. Ei nu fac pretentii ca apa e nefiltrata. Averea lor e in pungi, insirate prin corturi, mancare le sunt resturile de prin gunoaie, casa lor e mizeria de pe  drum. Si ei, ca si mine, viseaza.

Omleta e departe, am si uitat ca exista, frigiderul e doar fantezie. Intre vise si realitate, undeva s-a asternut praful.