"Cine ma striga in noapte?"

multumesc pt fotografie

Noaptea imi sopteste speriata la ureche. O simt cum se foieste langa mine si ma impresoara cu bezna ei. Luna ascunsa dupa un pui de nor parea ocupata cu maruntisuri iar linistea era sfioasa si muta. Si totusi  noaptea imi soptea la ureche.  Incet, suav si delicat, dar suficient de  apasat incat sa ma trezeasca. M-am intors, m-am rasucit, mi-am pus perna in cap incercand sa o ignor si sa adorm din nou. Nu avea sa se lase batuta. Somnul fugi amenintat de soaptele  ce isi intensificau chemarea. Si m-am trezit!

Dar din dar se face Rai

Inspirat de o povestioara recenta citita pe  un blog  mai mult decat interesant, m-am hotarat sa va dezvalui si voua povestea unei camasi primita cadou. Nu este o camasa pe care am primit-o si nici pe care  am oferit-o, insa aceasta  poveste  s-a transmis printre noi ca fiind una dintre intamplarile care denota  apartenenta familiei noastre la Cartea  de Aur a Umanitatii ca si Artisi Anonimi ai Umorului. (sa nu ma credeti pe cuvant!)

Asadar,  bunicul meu  si tatal tatalui meu a avut unsprezece frati. Nu este cel mai mare dintre ei, insa intotdeauna inceputul de an a stat sub semnul aniversarii lui.  El dadea tonul la petrecerile anuale sau mai corect, anul nu putea incepe fara petrecerea aniversarii lui. Si asta pentru simplu fapt  ca numele lui e Vasile si  precum bine stim cu totii, aniversarea Sfantului Vasile este in prima zi a anului adica 1 ianuarie. Nu vreau sa va duc cu gandul la iarna acum in plina vara, insa o portie de racoare e binevenita si sunt convins ca o  intampinati cu deosebita placere.

Fotografia - amintirea vie din noi

Nu stiu exact ce cautam  astazi intr-un dulap  plin cu dosare, carti si cursuri din anii studentiei. Nu cred ca era ceva important, atata timp cat am uitat in momentul in care ochii mi-au cazut pe  teancul vechi de albume cu fotografii. Pierdute in timp, aruncate intr-un colt intunecat ale  unui dulap pe care nu prea il deschid, stateau ascunse de mine - amintiri.  Sunt ani de zile de cand  nu am mai deshis acele albume. Le-am  aranjat frumos in acel dulap si le-am parasit acolo.

Dragoste parinteasca?

Iesisem din magazin sa iau o gura de aer. Deobicei ma asezam pe bancuta din fata si priveam linistit la pietonii grabiti. Acum bancuta era ocupata de un om  de varsta mijlocie. Mi-au sarit in ochi adidasii rupti si sosetele care au fost odata albe. Pantalonii zoiosi, pareau sa fi fost odata de un albastru celest. Acum erau doar o combinatie de culori spalacite. Camasa de un gri inchis  (sunt aproape sigur ca acel gri s-a format in timp indelungat), avea  cativa nasturi lipsa, iar  sacoul de deasupra cu greu putea fi numit sacou. Langa el o punga ce parea plina cu diverse lucruri fara prea mare valoare. Am ramas in picioare sprijinind usa magazinului  si evitand sa ma asez  langa un asemnea om. Nu sunt meschin si nici rasist,  ci doar precaut. Cu toate astea, mi s-a intamplat un lucru ciudat; am continuat sa il studiez la inceput fara sa vreau, apoi din ce in ce mai insistent. M-am trezit surprins de ceea ce faceam, insa  simteam ca e ceva dubios cu acel om. 

Omul isi tinea maiinile impreunate si batea din picioare. Privea nelinistit in departare. Era agitat.  Vizibilitatea ii era redusa,  trotuarul e deobicei plin de oameni care misuna in toate directiile. Omul insa isi misca   gatul si capul in sus si in jos, in stanga si in dreapta, incercand sa observe ceva. Pe chipul  neberberit si murdar i se citea nelinistea. Si-a scos o tigara fara filtru si a aprins-o nervos cu mainile tremurande. Apoi s-a ridicat si s-a indepartat cu pasi repezi privind peste umar de nenumarate ori. Mi-am aruncat privirea spre capatul strazii, cautand  ceva sa imi sara in ochi pentru a  sti ce il inspaimanta pe bietul om.

... si vara abia incepe!

 Ma risipesc... Stau in fata foii albe si o multime de ganduri  alearga prin mintea mea. Nici unul dintre ele nu mai e atat de vrednic incat sa se aseze pe hartie. Zambesc, visez, creez. Sentimentele mele sunt mate, precum foaia alba din fata mea. Sufletul si mintea refuza sa le transforme pe toate in metafore. Oare unde si la cine-mi zboara gandul?

Dimineata la prima ora am primit mesaj : “Am ajuns la mare!” o binecuvantare  si un bun inceput pentru o noua zi in aceeasi rutina.

La amiaza prieteni de departe m-au sunat sa ma anunte de o aventura pe munte.

Spre seara am planuit o evadare la mare cu o prietena.

N’joy m-a intrebat si el cand ii mai fac o vizita.

Un prieten vechi ma roaga sa vin in orasul studentiei noastre.

Noaptea privesc fotografii cu un alt prieten bun plecat peste mari si tari.

Tarziu in noapte si devrme in zi Marea ma saluta din nou prin SMS. Cineva acolo ar vrea sa-i fiu aproape.

Eu si bagheta magica

A fost odata un prichindel. Mic nestiutor, naiv si copilaros. Traia bineinteles in orasul prichideilor si avea prieteni prichindei. Cainele sau era prichindel  deasemenea.  In lumea asta minunscula, toate  vietuitoarele erau in perfecta armonie si nu trebuia sa fii destept ca sa poti sa supravietuiesti ci doar sa ai o imaginatie bogata. Se spune ca imaginatia prichindeilor e mult mai  profunda decat imaginatia noastra, a oamenilor obisnuiti.  Si prichindelul din poveste avea imaginatia foarte bine dezvoltata. Astfel, citise undeva ca in lume exista lucruri fermecate  care iti pot indeplini dorintele cele mai de pret. Orice vis ascuns devine  realitate doar printr-un simplu gand. Insa  nu orice prichindel poate intra in posesia unui astfel de obiect fermecat. Mai intai de toate trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Aflase dintr-o carte ca un vrajitor prichindel ar putea sa treaca pe la el si sa ii inmaneze o bagheta magica daca va face intr-o singura zi trei fapte bune. Si prichindelul s-a pus pe treaba. A ajutat un batranel prichindel sa treaca strada, apoi a spalat singur  farfuria in care mancase la pranz,  si-a facut curat in camera sa fara ca mama prichindel sa ii spuna  sa faca asta. Si apoi cu bagheta magica in gand, spre seara s-a asezat pe bancuta din fata casei sa astepte vrajitorul.

De doua ori Carmen!

N'joy povestea infocat o intamplare despre colegii lui de scoala, iar eu cu un prieten de al nostru ne amuzam zgomotos. Era tarziu in noapte si mult prea devreme in zi, insa in noi salasluia o energie debordanta. Dupa o noapte de pomina, ne indreptam spre locuinta prietenului nostru pentru o pauza de somn. Tineri, fericiti si lipsiti de griji, ne plimbam spre destinatia noastra fara  sa avem un traseu bine definit. Astfel, ne-am trezit la un moment dat intr-un cartier rau famat al orasului, intr-o zona in care isi faceau veacul diverse "domnisoare" de companie. Am realizat "pericolul" care ne pandea si intr-o tentativa de a traversa zona printr-un loc mai retras, am intrat fix in mijlocul  fetelor. Veselia ne-a disparut ca prin minune si  vorbele galagioase ni s-au transformat in soapte. Fetele ne-au inconjurat si  am fost nevoiti sa ne oprim. Fara sa  incercam insa sa facem nimic, fara nici cea mai mica intentie de a aborda pe  vreouna din tipele prestatoare de servicii,  am fost catalogati ca niste copii perversi si needucati. Si pentru ca  meniul sa fie complet, in clipele imediat urmatoare  a aparut  politia.

Aparente inselatoare

Pe vremuri, cand lumea se impartea in stiutori si oameni de rand, se gasira multi care sa isi renege starea de spirit si formeze propria idee depsre viata incercand sa iasa in evidenta.  Astfel, pe timpurile cand oamenii obisnuiti orbecaiau prin viata ca printr-o jungla plina de mistere, s-a gasit un om care sa dea peste soparla buclucasa. Soparla, asa cum o cunoastem noi in ziua de azi este o vietuitoare  mai mult insectivora din familia reptilelor, avand o coada  in general mai lunga decat corpul. Cu siguranta pentru noi nu este un motiv  de panica. Insa, pentru calatorul din poveste, lucrurile nu erau de loc asa de simple.

Oamenii traiau pe atunci in sate sau cetati aflte la distante mari unele de altele si fara sa fie legate  intre ele decat prin poteci carora putini le stiau rostul. Astfel  cine se incumeta sa faca o calatorie intre doua asezari umane  trebuia sa se inarmeze intai cu idea posibilitatii de a nu ajunge niciodata la destinatie. Calatorul nostru suferea de un sindrom care s-a transmis mereu pana in timpul prezent, acel sindrom care ne stimuleaza dorinta de a iesi in evidenta, de a ne face remarcati, de a demonstra prin diverse mijloace ca suntem mai presus decat  oamenii din jurul nostru. Dornic de aventura, plind de orgoliul personal si aparent ironic in fata pericolelor ce aveau sa-i iasa in cale, omul isi parasi cetatea de bastina si porni la drum.

Culorile sperantei

Ma intorceam de la 'Njoy intr-o dupa amiaza aproape de inserat. Cerul era albastru si presarat pe alocuri cu norisori precum vata de zahar. Mergeam linistit intr-o masina de ocazie si ma bucuram de frumusetile verii. Cer senin, iarba verde, campuri inflorite, dealuri impadurite si mai ales soare. Intrasem in discutie cu soferul, un tip de o varsta apropiata cu a mea. Eram contrariati privind efectele inundatiilor recente si discutam la trecerea timpului despre echilibrul naturii in viata omului. Soseaua intinsa ne oferea o perspectiva cuprinzatoare asupra orizontului si privelistea parea de vis. Vara ne zambea in amurg  si inflorea zambete in  privirile fiecaruia. Si totusi, undeva in dreapta, dincolo de nemarginirea campurilor inverzite, o umbra de mister se apropia cu o viteza inspaimantatoare.

Confruntare pentru senin

Se trezise ca in fiecare dimineata plin de voie buna si energie. In jurul lui, intreg universul se deschise catre viata si o noua zi statea sa inceapa. Privi in jur si totul parea pregatit pentru perfectiune. Albastrul nemarginit al cerului ii facea cu ochiul si se lasa mangaiat de razele sale - deasupra, in stanga, in dreapta, in fata, in spate... Iar jos, sub el, o  podea uriasa de nori negri si suparati. O noua zi incepea si nu i se permitea sa isi arunce razele calde catre pamant. El, soarele, se certase cu norii si fusese pedepsit si inchis deasupra lor.

Idee dulce acrisoara pe sezon ploios

Geo isi contempla visele inpletindu-si metafore  din sentimentele traite in fiecare zi. Ploaia  batea in geam si ea visa la aleile parcului pline de flori.  Simplitatea gandirii sale o faceau sa creada ca toate florile ar veni de buna voie  sa se ascunda in camera ei la caldura ca sa nu moara de frig si umezeala. Ii placea sa se viseze inconjurata de toate florile din parc. Isi reorganiza ghivecele pe care le avea pe pervazul geamului si zambi  la frumusetea lor. Se imagina o furnica si porni la plimbare printre florile uriase impasibila la picaturile uriase de ploaie care loveau in fereastra. Cerul sufletului ii era senin si presarat cu petale de flori multicolore. Isi reveni  din visare si simti nevoia sa faca mai mult decat sa se plimbe prin gandurile sale. Deschise larg fereastra ignorand  umezeala din aer. Isi arunca privirea in gradina  si in minte ii inflori o idee. Inarmata cu mult curaj, cu o pelerina de ploaie si multa voie buna   iesi afara.

Petitie catre soare

La inceputul saptamanii trecute, intr-o zi spre seara, norii s-au adunat la sfat si s-au luat la sfada. Nu au iesit scantei, dar au fost tunete si fulgere. Vantul, trezit din somnul odihnitor, s-a chinuit inutil sa  sparga trupa de nori bine incheagata   deasupra noastra. Toata noaptea a tinut vijelia, spre dimineata culoarea norilor modificandu-se de la negru inchis spre gri deschis. Insa ploii nu i-a spus nimeni ca cearta norilor s-a terminat. O perdea marunta si deasa precum o mocaneasca simpla de toamna a continuat sa cada din ceruri zile in sir. Sfarsitul de saptamana ne-a tinut pe toti in case, umezeala patrunzandu-ne in suflet. In fiecare dimineata  deschideaam ochii cautand razele soarelui sa imi zambeasca pentru o zi minunata. Neseriosi norii astia. Aseara erau tot pe cer. Sunt aproape zece zile de cand vremea nu ne lasa sa ne bucuram de vara.

Caracter de invingator

Piedone s-a nascut in subsolul unui bloc intr-un cartier rau famat. Nu stie nimeni exact data la care a deschis pentru prima  oara ochii si a privit in jurul sau. Locuia impreuna cu  5 frati si mama sa in acea gaura intunecata. Viata era mizera si soarele nu ajungea sa ii zambeasca in  incaperea sinistra. In prima zi cand si-a facut curaj sa iasa afara, cartierul i s-a parut hidos si deosebit de galagios. A invatat repede ca  in viata norocul trebuie sa si-l faca singur si orice oportunitate trebuie  materializata la maxim. De mic a stiut sa pandeasca, sa fure si sa se lupte pentru o bucata de mancare. Din curiozitate sau cu buna stiinta, din neglijenta sau chiar nepasare, intr-o zi a refuzat sa se mai intoarca acasa...