Altfel de bogatie

Statea relaxat pe un fotoliu catifelat si confortabil. Atat  de confortabil incat ii venea sa adorma. De fapt cred ca atipise de cateva ori fara sa isi dea seama. Era de vis sau inca visa, avea probleme in a face diferenta intre vis si realitatea. Stia insa sigur ca  era pe fotoliu in camera lui preferata, implinit si cu pofta de viata. In fata, un semineu unde focul ardea vesel, raspandind de jur imprejur umbre in pas de dans. Pe fereastra, zambind de dupa draperie, ii faceau cu ochiul zeci de flori care mai de care mai colorate. Langa fereastra, un bar cu oglinzi aurite pe margini si sculptate de un artist celebru. Paharele de cristal  scanteiau in bataia focului si bauturile din sticle pareau vii. 

Dorinta mea e linistea!

Masina rula cu viteza pe sosea. In zare cerul portocaliu se contopea cu cenusiul asfaltului devenind nedefinit. Prin geamul deschis vantul se juca prin pletele fetei de la volan. In ochi i se citea stupoare. Nelamurire. Dispret si dezgust. Toate la un loc  se rasfrangeau asupra piciorului care apasa cu putere pedala de acceleratie.

Plimbare de toamna

Cenusiul din cer s-a amestecat cu galbenul din frunzele cazute si cu rosul din amurg, transformandu-se intr-un albastru purpuriu. Musculite  razlete s-au ridicat din locuri ascunse si au inceput un zumzait timid. Pasari tacute ieri au prins voce astazi si ciripitul lor a rasunat melancolic in susurul toamnei. Intr-un cadru de poveste va invit la o plimbare.

Artificii sentimentale

Am ajuns. Pe cer se vad urme de senin sclipind in stele razlete.  Lumea e vesela si galagioasa. In jur, luminile se aprind precum un curcubeu in noapte. Sunt aici si orasul parca se trezeste la viata, umplandu-mi inima de bucurie. Aici, intr-o zi de ieri, am  invatat sa confectionez vise si sa le imbin cu sperante. Am desenat idealuri  si am inserat intre ele sentimente. Pentru prima data, aici am descoperit iubirea.

Fara poveste

Amestecandu-mi timpul cu treburi serioase, mai mult sau mai putin previzibile in calatoria mea din aceasta saptamana, am  omis involuntar  in gandul meu sa imi creez o poveste. Astazi, cautand intr-un  dosar cu rapoarte diverse imformatii, am gasit  din intamplare cateva randuri pe care le-am scris candva in graba. Nu  le-am pus cap la cap pentru a crea o poveste, nu le-am amestecat pentru a inventa o istorioara. Le-am lasat  nelegate pentru ca fiecare dintre paragrafele de mai jos reprezentand o concretizare a sentimentelor mele din ultimele zile. Va las ca deobicei pe voi sa trageti concluziile.

Traieste-ti visul

Mergea incet. Pasii refuzau sa se miste mai repede. Strangea in mana un biletel pe care il mototolise bine de tot.  Abia se mai deslusea adresa scrisa  cu o cerneala albastra.. Inainta timid, emotiile puternice ii ravaseau corpul. Se apropie de o librarie cu geamuri mari prin   care se vedeau mai multi oameni  agitati in fata unui om  care statea  relaxat la un birou.  Se opri in fata vitrinii uriase si privi atent inauntru. Rafturi intregi erau pline cu o carte a carei coperta avea culori vesele. Ii citi numele si zambi,  apoi tremura scuturata din nou de emotie. Isi aduna fortele, facandu-si curaj si intra. Clopoteii  de la usa   atintisera  spre ea toate privirile. Geo incremeni. Omul de la birou se ridica si  intinse bratul spre  dansa:

Zborul spre soare

Va mai amintiti petitia mea de asta vara?  Aceea in care va rugam sa semnati pe aripile unui zmeu  pentru a-l inalta cu zambete  in cautarea soarelui si cerului albastru? Da, stiu, atunci era vara si cald si ne  speriam fara motiv de cativa nori. Si atunci am reusit sa inalt un zmeu si continuarea fericita am trait-o cu totii. Acum treaba e serioasa si toamna nu pare  ca vrea sa dea inapoi.

Rolul meu in viata

De vreo saptamana  ma port ciudat. Un nou vis incurcat m-a rascolit noaptea trecuta. Insa nu visul ma framanta. Habar nu am ce am visat. Cred ca totul e legat de decizia pe care trebuie sa o iau. Mai grav este ca mi-am amintit o intamplare petrecuta la inceputul verii si m-a cuprins un sentiment de teama. Sa fi fost cand soarele abia incepea sa isi incalzeasca  zambete pe fetele noastre. Eram la servici si ziua trecea fara evenimente deosebite. Banalul orelor de dupa amiaza m-a impingea deobicei de la spate facandu-ma sa imi caut de lucru pentru a evita plictiseala.  

Octombrie decizional

 Eram un licean copilaros care incerca marea cu degetul. Scapat de sub tutela parintilor, singur intr-un oras nou eram pe punctul de a ma afirma in viata. Incepeam o noau etapa, Eram sfios, speriat si neincrezator in mine. Ma aflam  in fata unei provocari. O noua era incepea pentru mine. Viata avea sa se schimbe. Intregul meu univers avea sa se schimbe. Atunci nu mai eram un pusti ci deveneam adolescent. Faptul ca trebuia sa aleg pentru viitorul meu ma facea sa ma simt cineva. Sa devin responsabil. Cu o doza de noroc si mult entuziasm, am reusit  sa iau deciziile corecte. Octombrie m-a gasit  vesel fericit prin decizia luata.  Atunci octombrie a inceput cu fast. Dar asta a fost acum zece ani.

Vreau acasa!

Statea cu fata in sus privind catre cerul senin. Din iarba deasa de unde era intins putea sa isi imagineze norii sub orice forma. Acum insa privirea ii cazu pe  varful muntelui ce se inalta semet dincolo de gardul inalt. Ar fi vrut sa se  ridice si sa plece, insa  a ales pe moment sa se bucure din plin de ultimele raze de soare. Venea toamna. Simtea pamantul sub el mai rece ca deobicei. Inchise ochii si  isi  aminti zapada din iarna trecuta. Amintirea nu era chiar pe placul lui. Era friguros din fire. Ar fi stat toata ziua la soare fara sa faca nimic altceva. Nimic in afara de alergat. Alergatul era scopul lui in viata. Cand alerga se simtea liber. Se ridica in picioare pregatit sa evadeze. Era un soricar de talie medie. Un catel frumos dupa cum il alintau stapanii lui. Insa nu si cuminte. Nu intotdeauna. Curtea e imensa si are loc suficient de alrgat, insa dincolo de gardul care il oprea sa iasa simtea ca universul e urias. Si el trebuia sa  il exploareze. Sa alerge pana sus pe varful de munte care il chema  mereu.

Scrisoare catre tine

Buna,

nu ti-am mai scris de mult. De fapt ti-am scris, dar tu nu stii .  Pe zeci de coli albe am incercat sa-ti vorbesc. Te-am intrebat de dorinta, te-am intrebat de iubire, evitand sa vorbesc de durere. Apoi am inteles ca nu trebuie sa te intreb nimic ci sa iti spun despre mine. Sa iti povestesc ce-am mai facut, pe unde am fost, ce colt de munte am mai urcat  cautand sa ating cerul, pe ce plaja m-am jucat cu razele de soare in nisipul fin sau unde am mai  petrecut cu prietenii. Vara s-a dus si au ramas in urma doar amintiri pline de farmec si voie buna. Calatoriile mele au fost  asa cum mi-am dorit, prietenii mi-au fost veseli si  mereu aproape. Dar nu ti-am scris nimic din toate astea. Si daca am scris am aruncat foile pentru ca nu am avut curajul sa iti spun.

Final... de legenda

Va amintiti ca am plecat la drum spre varfuri inalte de munte? Si am poposit la gura unei vai adanci admirand o floare de colt. Si din senin a aparut un batran care ne-a spus o poveste. Despre un regat prietenos cu imparatul si imparateasa ce aveau o fiica deosebita, despre faptul ca fiica s-a indragostit de un om din popor si a fugit in inaltul muntilor. Sporind misterul m-am oprit aici. Apoi am pus la contributie imaginatia voastra si am luat cu bucurie  cate putin de la fiecare adaugand la finalul pe care deja il aveam scris. De la eram clopotel  am  luat conceptul unei decizii puternice, de la Vanesa am luat nemurirea, de la Mystic  am luat sacrificiul, de la Claudia - dezamagirea, de la memori3s am ales magia si de la Alis  renasterea.  Imbinand  ideile voastre, iata  continuarea povestii in forma ei finala:

Legenda... fara final?

Coltii Morarului (Masivul Bucegi)

Urcusul era anevoios si pietrele de pe drum  deveneau din ce in ce mai ascutite. Cararea se pierduse printre  stanci si varful muntelui parea inca departe.  Cerul, ca un colt de senin in intinderea nemarginita, statea albastru aproape sa-l atingi cu mana. Insa mainile noastre erau prea obosite pentru a se inalta spre cer. Corpurile ni se miscau sfios, facand pasii din ce in ce mai mici, sprijinindu-se in toiegele pe care le luasem cu noi la inceputul catararii.

Acum batul ala rezistent ne era prieten la oricare din noi, ajutandu-ne cu fiecare pas sa fim mai aproape de destinatia noastra finala, mai aproape de ideal, de varful intangibil  al muntelui. Si eram atat de aproape cand, aproape de ultima creasta am vazut-o.