Miercurea fără cuvinte – Rodul toamnei

Am fost plecat câteva zile pentru a reȋnvia amintiri ce le-am trăit ȋn vara ce s-a dus. Pe drum am ȋnţeles ȋnsă că trecutul e bun doar pentru aduceri aminte, iar viaţa omului ar trebui să mearga doar ȋnainte. Ȋntors acasă, mă bucur de prezent şi de ce tot ce ȋmi poate oferi acesta. Simbolic am ales cel mai mare fruct din curtea mea. E semn de belşug, nu-i aşa?

Clipa de amor II

Textul ce urmează este continuarea Clipei de amor şi ar putea fi catalogat ca fiind din categoria textelor ce merită un pătrăţel roşu. Nu există obligativitatea de a da clik pe continuare dacă consideraţi că aţi putea fi lezaţi ȋn vreun fel de aceast articol. Mulţumesc pentru ȋnţelegere.

Miercurea fără cuvinte – Dor de vară

Să fie muntele ce se-oglindeşte-n valurile-ţi spumegând? Să fie oare cerul? E fericire-n al meu suflet iar, când lacul tot mă cheamă. Azi pare trist şi adormit ȋn toamnă, dar eu ȋl văd şi simt ca ieri, sub cer senin de vară.

Clipa de amor

Se uită fix de minute bune. Nu ştia exact de ce. Nu o atrăgea nimic, şi totuşi exista ceva care o făcea să nu-şi poată  dezlipi  privirea de la el. Intrase în club cu idea să se simtă bine, să se destindă puţin, bucurându-se de muzică tare şi lumea gălăgioasă. Clubul era singură posibilitate de distracţie de acest fel din oraş. Nu foarte mare, cu mese puţine dar cu un ring de dans uriaş, localul atrăgea în fiecare seară oameni de toate vârstele. Muzică era variată, lumea era paşnică şi viaţa de noapte părea să aibă gust. Când te plictiseai aici, puteai să mergi alături la barul liniştit de la marginea străzii. Proprietarul era surd şi în local nu cânta nici măcar un radio.

Miercurea fără cuvinte –Aşteptaţi ceva?

Vine, nu vine? Se spune că nu vine. Nu are nici un gând. Nu ȋncă. Voi o aşteptaţi? Daca da, luaţi o umbrelă. Să fiţi pregătiţi. E imposibil de imaginat o toamnă ȋntreagă fără ploaie.

Ascultă-mă...

Ascultă-mă, copac bătrân care le ştii pe toate. Ascultă-mă să-ţi spun că viaţa mea nu-i precum pare. Sunt trist acum şi inima-mi refuză zâmbetul, ce fals mi l-am întins, ca şi un ruj, pe buze. Aculta-mă şi taci, căci le-ai văzut pe toate. Fii lângă mine azi, cum nimeni nu mai poate. 

Miercurea fără cuvinte – Eternitate şi speranţă

Eternitatea s-a născut odată cu prima rază de soare, dar speranţa nu a murit niciodată ȋn apus.

Amalgam de sezon

Ȋmi plouă ȋn gânduri cu toamna. Nu sunt picuri de ploaie, ci stropi de dorinţă. Toamna ne ia vara şi ne lasă ȋn schimb speranţa. Din livadă plânge ruginiul cu parfum de iubire.

Miercurea fără cuvinte – Realitate

Astazi am o dilemă. Vremurile sunt grele. Unii muncesc pe nimic, alţii fac bani din afaceri necurate şi fiecare se descurcă cum poate.  Ideea e că oricare din noi găsim o soluţie pentru a supravieţui şi a merge mai departe. Totuşi, ȋn ziua de azi realitatea ȋnseamnă oare doar supravieţuire?

Prima zi de şcoală

E sâmbătă şi încă e soare. Miroase în jur a nuci proaspăt decojite. Merele sunt coapte şi ele, dar anul asta parcă nu au parfum. Grădina zâmbeşte printre frunze de copaci ce aşteaptă să îngălbenească. Azi şi mâine vor trece trist peste mine. E cel mai trist sfârşit de săptămână din viaţă unui copil. S-a terminat vacanţa mare. De luni începe şcoala.

Miercurea fără cuvinte – Cocoşul

Nu trebuie să fii neapărat microbist ca să ştii că Natţionala Franţei e Naţionala Cocoşului Galic. Azi România a ȋntâlnit Franţa la fotbal. Sincer, ca orice naţionalist, mi-aş fi dorit să jumulim cocoşul şi să-l lăsăm ca-n poză. Nu a fost sa fie. Poate la anu’.

P. S. Dacă prin absurd România ar fi câştigat astăzi, textul de mai sus ar fi arătat altfel, pozele ar fi fost cu siguranţă  mai multe.

Mă laşi să-mi plouă…

Pe calendar e toamnă. În aer încă nu e. Mă păcălesc că vara nu vrea ca să plece aşa cum credeam că tu ai să rămâi. Pândesc mălinul şi îi număr frunzele mereu. Sunt verzi, dar parcă ieri erau mai multe. Soarele încă îşi ţine razele calde, dar totuşi azi adie vântul. Aduce cu el mireasma parfumului tău de mult uitată. Privesc din nou copacul ce umbra mi-a ţinut întreaga vară şi frunze cad acum văzând cu ochii. Alerg spre gară, poate vii…

Pe drumuri de munte

Drumul a fost liniştit şi nu ni s-a părut foarte lung, în ciuda celor şapte ore petrecute în microbuz. Am ignorat lumea multă care se îmbulzea peste puţinele locuri ale maşinii. Am suportat cu stoicism căldura şi aerul cald care îşi schimba mereu mirosul în funcţie de călătorii ocazionali care se înghesuiau ca sardinele pe culoarul mic rămas ȋntre scaune. Am lăsat timpul să zboare şi am fost bucuroşi când am ajuns la destinaţie. După drumul lung ne aştepta relaxarea.