Curiozități inocente

Să fi fost pe vremea când inocența ne surâdea în fiecare rază de soare și naivitatea era regină pe drumul copilăriei. Cam pe atunci curiozitatea era și ea una dintre principalele noastre caracteristici. De cele mai multe ori însă, dorință de a ști și a afla mereu toate noutățile, se transforma în dezamăgire și o uriașă părere de rău.

Miercurea fără cuvinte – încă îmi mai plouă-n suflet

Până iarna să îmi vină, lasă-mă să-mi plouă iar. Peste munți și creste dalbe, peste codrii cei semeți. Ce zici? Lacrima din ochii ce îți plâng de al meu dor, o să spele tot pământul? O să mângâie vreun suflet? Sau e ploaie doar ce-ngheață când iubirea nu mai e? 

Dorințe împlinite

Azi am avut o zi proastă. Dimineața a început devreme cu o cafea rece și slabă. Ineficientă pentru energia unei zile ce se anunța deja obositoare. Soluția nu părea la îndemână și ziua a continuat cu o stare de constrângere ce ducea  la un sentiment de inutilitate. Ai simțit vreodată că nu ești bun de nimic? Că orice ai face e împotrivă voințelor tale și totul îți va ieși pe dos indiferent de cât interes îți vei da? Așa am pățit eu astăzi. Și faptele aveau să-mi definească o zi total anormală.

Miercurea fără cuvinte – Oraș de vis

Nu am mai vorbit de mult de orașul și locurile  în care trăiesc. De fapt e și greu să mai spui ceva când s-au spus deja atât de multe. Ȋntrerup azi seria fotografiilor și vă prezint un clip “fără cuvinte”.

Clipă de amor III

Textul ce urmează este continuarea Clipei de amor I si II şi ar putea fi catalogat ca fiind din categoria textelor ce merită un pătrăţel roşu. Nu există obligativitatea de a da clik pe continuare dacă consideraţi că aţi putea fi lezaţi ȋn vreun fel de aceast articol. Mulţumesc pentru ȋnţelegere.

Miercurea fără cuvinte – Realitate sau trucaj?

Mă uit în ochii tăi și sper…Apoi mă-ntreb:  ești tu, reală, ești mister?  Să fie oare doar un vis sau ești aievea, chiar aici? Să îmi continui visul sau doar, atipic să trăiesc, vă-ntreb pe voi, dacă mă credeți, că…iubesc? 

Lovește-mă...

Prima palmă veni din senin. Nu apucă să reacționeze. Buza de sus îi crapă și simți gustul sângelui ce țâșnea printre dinți. Auzi un sunet ascuțit în ureche și întreg universul deveni de un alb luminos. Închise ochii și trase aer în piept. Asta era doar începutul. A două palmă căzu la fel de grea ca și prima, iar următoarele se transformară în pumni. Sângele îi curgea din nas și din gură iar răsuflarea era precum cea a unui alergător de maraton. Își pierdu echilibru și căzu grămadă la picioarele mesei, însă loviturile nu conteniră. Un picior îl lovi în coaste și următorul îl dobori de tot la pământ. 

Miercurea fără cuvinte – Pitici

Mi-am amintit azi de un fost coleg de  facultate. Om obișnuit care mai trăgea din când în când anumite ”fumuri”. Totul era ok până când se simțea sub influența piticilor.  Firavi, gingași amuzanți, pe noi ne făceau să râdem,  pe el îl amenințau. Fiecare cu piticul lui până la urmă.  

Sunt oameni care vorbesc, oameni care zâmbesc!

Există în cartierul în care locuiesc, un tip care vorbește singur. Stă ore întregi în stația de troleu și vorbește cu sine însuși. Își povestește ce a visat noaptea, ce a mâncat la masă, își destăinuie propriile sentimente, se ceartă și argumentează apoi se alintă sau se felicită pentru deciziile luate în viață. 

Miercurea fără cuvinte – Zâmbet

 M-a întrebat cineva ce poți face cu un zâmbet? Cum poate zâmbetul să te ridice pe linia de plutire când toate corăbiile ți s-au înecat? Cum poate zâmbetul să îți readucă seninul în suflet când cerul e inourat? Răspunsul e banal: dacă nu zâmbești nu știi ce pierzi.

Mă doare România mea

A fost odată o țară frumoasă: cu ape curgătoare, cu munți înalți și câmpii bogate. A fost odată o țară cu oameni  frumoși, ospitalieri și buni la suflet. A fost odată o țară pe care o iubeam pentru că oamenii erau uniți și veseli. A fost odată România.

Miercurea fără cuvinte – Mocănița

Ce înseamnă trenul pentru voi? Poate nu neapărat trenul ca mijloc de transport impus de împrejurări, ci ca motiv de locomoție spre destinații cu voie bună. Și dacă vorbim de tren, trebuie să ne oprim la mocăniță! 

M-am îndrăgostit din nou

Zilele trecute am fost la Cluj. Am plecat cu un microbuz de călători, mult mai plin decât ar fi trebuit să fie legal și am mers înghesuit timp de șapte ore. În ciuda acestui fapt, mi  s-a întâmplat un lucru deosebit. Pe drum m-am îndrăgostit!