Adevăratul câştig II

Continuarea de aici:
Autocarul părea aglomerat. Lumea se îmbulzea deja pe scară şi şoferul încerca să le spună calm că nu mai sunt locuri. Ei nu îi păsa. De aia există rezervări, ca să fii sigur mereu de locul tău. Mai avea zece minute până la plecarea maşinii şi îşi alunga timpul pe lângă chioşcul cu ziare. Şi-ar fi luat o revistă, un rebus, o carte ceva, însă se simţea făra putere de concentrare. Întreaga zi a fost un chin pentru dânsa. Iar acum se hotărâse deodata să plece. Oare făcea lucrul cel mai bun?Pe unul din pereţii chioşcului văzu un afiş cu o reclamă: Pariuri sportive Euro 2012. Izbucni în plâns şi  o rupse la fugă. Pronosticuri sportive la Euro îi răsuna obsesiv şi ştia unde o duc paşii fără să îşi fi propus acest lucru.

Adevăratul câştig

Priveam fascinat la multitudinea de aparate care cântau în melodii repetative şi luminau în toate culorile. Oamenii erau agitaţi, veseli şi mai mult decât gălăgioşi. Era pentru prima dată când intram într-un cazino.

- Bună seara! O domnişoară drăguţă pe care o ştiam din vedere mă abordă zâmbind.

- Bună seara, am răspuns fâstâcit.

- Ce alegi? Avem Unibet Ruleta, avem cărţi de joc, avem...

- Stai. Opreşte-te. Nu sunt aici ca să joc. Caut pe cineva. Poate-l cunoşti... şi i-am spus despre cine e vorba.

- Încearcă la Pariuri Unibet. De obicei acolo stă.

Miercurea fără cuvinte – Dezmiardă-mă... să zbor spre cer

Să-ţi fie raza de lumină, să creşti cu dragoste spre cer. Să-ţi fie cerul primăvară şi înflorind să zbori spre el. Să-ţi fie soare, cald, iubire, să mă înveţi, senin, să zbor şi eu!

Fapte la îndemâna oricui

Aveam un sentiment de nesiguranţă. Poate era teamă. Era prima dată când aveam să fac acest lucru. Am încercat să fiu stăpân pe mine şi m-am întins pe un scaun. Mi-am ridicat mâneca la cămaşă şi mi-am legat braţul cu un garou special. Vena pulsa în aşteptarea acului. În prima faza nu am vrut să mă uit. Acul intra uşor şi sentimentul de nesiguranţă dispăruse cu totul. Braţul pulsa şi eu îmi găsisem adevărata relaxare. De acum nu îmi rămânea decât să aştept.

Miercurea fără cuvinte – Natura, parte din viaţă

Iarna, la un pas de primăvară, vara-mi cântă cu flori şi senin în aşteptarea toamnei care închide şi deschide un nou ciclu de viaţă, mereu şi mereu. Nu e vis, aici am patru anotimpuri într-o singură fotografie. Bucuraţi-vă de natură, bucuraţi-vă de viaţă!

Salvarea ouălor de... albine!

M-am dus la o vecină mai îndepărtată să iau nişte ouă de găină pentru mama. Nu ştiu ce târg au făcut ele, eu trebuia doar să aduc ouăle acasă. De preferinţă întregi. A trebui să merg prin cartierul de case pe o straduţă pe care nu am mai mers de mult. Motiv pentru mine să observ case noi construite în spatele unor garduri semeţe. Am realizat că s-a scurs cu adevarat foarte multă vreme de când nu mai trecusem pe acolo. S-au schimbat casele, străzile şi mai presus de toate, oamenii. Iar acest lucru poate fi de multe ori dăunător.

Miercurea fără cuvinte – Apuseni

Aţi mai văzut ghiocei la sfărşitul lui Aprilie? Dar brânduşe? După ce aţi aşteptat mai bine de o săptămână, găsiţi acum mai jos un colaj cu peste 70 de fotografii făcute în Munţii Apuseni. Dacă nu aveţi răbdare să le vizualizaţi în forma expusă, puteţi să le studiaţi pe fiecare în parte accesând linkul de mai jos.

Înainte de sezon III

Continuare de aici 1 si de aici 2

Când am iesit din pădure norii s-au adunat peste noi. Primul tunet ne-a luat prin surprindere, iar trăsnetul a trecut aproape de creştetul copacilor. Ploaia, rece şi vijelioasă a început direct cu gheaţă cât bobul de piper. Şi dacă asta nu a fost îndeajuns, în scurt timp s-a înteţit, întreg peisajul agitându-se sub perdele infinite de apă şi gheaţă laolaltă. În spate, înfricoşătoare şi neagră, pădurea părea sinistră. În faţă, cărarea se pierdea într-un lac care apăruse odata cu ploaia. Paşii se afundau în noroi, pelerinele de ploaie erau ineficiente. Ne mişcam greu, fără vlagă, ca două trunchiuri de copac, ce încercau să evadeze pe ploaie din pădurea ce nu le mai dorea prezenţa. Cabana era departe, civilizaţia la fel. În ochii deschişi visam lacul ca marea şi litoralul fierbinte era doar o iluzie spulberată. Cu apa şiroindu-ne pe frunte, căutam astrul să ne încălzească. Mâncare nu mai aveam, apa din sticle era pe sfârşite. După o noapte de frig, acum aveam drumul prin ploaie.

Înainte de sezon II

Continuarea de aici

...A merge la munte în afara sezonului e cam acelaşi lucru cu a merge pe litoral iarna. Toate arată la fel, însă e pustiu şi lipsesc detaliile care însufletesc atmosfera. Pustietatea nu ne-a speriat. Nici zăpada şi nici vremea capricioasă. Însă faptul că am plecat pe cărări neumblate de mult timp, putea să ne coste scump. Nu am fost inconştienţi, ştiam în ce ne aruncăm, am putea spune că am fost puţin mai îndrăzneţi decât am fi crezut că suntem.

Miercurea fără cuvinte – Oglinda cerului meu

Lasă-ţi gândurile să-ţi răstoarne lumea. Lasă-ţi cerul să devină pământ şi înălţimile să tremure sub urma paşilor tăi. Revarsă-ţi visele în oglindă şi soarele îţi va zâmbi veşnic dincolo de umbra zborului prin viaţă. 

Înainte de sezon

Fâşii de stânci şi de cer se înălţau în noaptea adâncă precum valurile unui ocean înspumat în întuneric. Brăzdate pe alocuri de lumina sporadică a stelelor sau a farurilor de la maşinile ce treceau răzlete, pietrele şi celestul creşteau infinite părând că vor să se contopească. A fost prima dată când am trecut Cheile Bicazului pe timp de noapte. Experienţa, pe cât e de înspăimântătoare, pe atât de mult merită repetată.

E timp pentru natură

Săptămâna asta intru în concediu. Mă aşteaptă o drumeţie împreună cu prietenii prin Munţii Apuseni. Ultima oară când am fost acolo, acum vreo cinci ani, m-am lipsit de telefon mobil şi de internet. Nu din proprie voinţă ci doar din lipsa semnalelor de acest gen. Nu ştiu cum se va prezenta situaţia anul ăsta.

Oricum, în prima faza, în rucsac am inclus şi laptopul, însă înainte de plecare, una din bretelele de susţinere a genţii a cedat. Ghinion, ar spune unii, noroc imens aş surâde eu! Decât să fi ajuns pe munte şi să îmi fi cedat bretelele în mijlocul pustietăţii, mai bine că s-au rupt acum. Că a fost un semn, că nu a fost, cert este că în rucsacul de urgenţă la care am fost nevoit să apelez, pe lângă multe alte lucruri, gadget-urile nu şi-au mai găsit locul. Astfel că voi lua după mine doar cu  telefon şi aparat foto de buzunar. Tehnologia va fi nevoită să rămână acasă şi cu siguranţă nu-i voi duce dorul. E drept că voi lipsi de pe blog o perioadă, însă sunt convins  că mă voi întoarce cu poveşti şi fotografii minunate.

Unde mai sunt?

Priveam zilele astea în urma mea şi am descoperit că în agitaţia prin care mă poartă viaţa nu am mai scris nimic despre mine. Ce mai fac, unde mă duc, ce mai iubesc. M-am aşezat liniştit la birou şi am recitit paginiile cărţii în care am publicat primele mele poveşti. Apoi mi-am deschis laptopul şi am citit toate istorisirile pe care le-am împărtăşit blogosferei în ultimii doi ani şi jumatate. Când am terminat am fost  trist.