In ultimele zile am fost foarte obosit. Am dat vina pe lipsa odihnei, pe nivelul prea mare de munca si pe noptile pierdute din diverse motive. Pe masura ce a trecut timpul am invocat stresul. Nu ma stresez de felul meu, nu imi fac griji pentru consecintele unei fapte care ar urma sa se intample altfel fata de cum as vrea eu. Apoi am invocat ca sunt bolnav. Am inceput sa tusesc fortat, la inceput sec si fara vlaga, apoi din ce in ce mai pronuntat si mai gros. Mi s-a parut ca imi curge nasul si chiar am reusit sa stranut de multe ori. Autosugestia mi-a provocat o mare durere de cap si o stare mai ciudata ca pana acum. Am dat vina apoi pe sarbatorile care se apropiau cu pasi repezi. Rude, prieteni, toti impreuna, au fost cateva zile in care viata a mers dupa alt ritm fata de obicei. Si au trecut si sarbatorile. Nu sunt stresat, nu sunt bolnav si totusi nu ma simt bine.
Astazi nu ma pot bucura de copacii care au inceput sa infloreasca, de pasarile care par sa imi cante dulce amarul pe crengile imbobocite, de adieri cu miresme care mereu imi dezmierdau simturile. Pasarea pe ram suspina, malinul nu vrea sa infloreasca, soarele se ascunde in norii mohorati pe care vantul i-a chemat sa-mi planga neputinta cu lacrimi reci de ploaie. Primavara stagneaza.
Recunosc - sunt deprimat. Ma prefac ca nu imi pasa dar timpul trece sec pe langa mine si lasa urme adanci. Am refuzat iar sa iubesc, am incetat pentru o clipa sa visez si m-am ascuns din nou in vitrina de gheata. Se apropie in viata mea o zi pe care incep sa o dispretuiesc mai tare odata cu fiecare an ce trece. E ziua in care timpul mai marcheaza o primavara in calendarul vietii mele. Sunt trist si posac. Ma ascund de mine si tac. Timpul tace si el si trece mai departe. Ma feresc de lumina si fug ingropandu-mi sufletul in mister. Cobor catre abis si imi strig mut disperarea. Nu vreau mila, nu cersesc indurare sau iubirea. Zilele astea nu vreau nimic... doar liniste si gandurile mele.
Oare am dreptul sa tac? Am voie sa imi fac ordine in ganduri si sa ma trezesc intr-o oare care zi de maine precum mereu cu zambetul pe buze?
7 comentarii:
Ai.
Multumesc, Isabelle.
Sper ca aceasta zi de tacere sa-ti aduca mult zambet si mai ales liniste :)
Ceea ce citesc nu corespunde cu cel ce il cunosc.El e plin de viata,sensibil la frumos si increzator,deprimarea nu are loc in sufletul sau deoarece mereu gaseste acel "ceva" pt a depasi un punct critic..fie un fir de lalea,fie o raza de soare,fie copacii atat de frumosi ce sunt imbobociti si chiar infloriti,fie o veste buna ce e capabila a schimba daca nu intreaga zi a unei persoane ci macar modul de a privi lucrurile...El,cel ce il cunosc eu..e un visator..dar in visul sau poti fi oricine si capabil sa faci orice,sa depasesti orice obstacol sau orice depresie.Concluzie:CONTINUA SA VISEZI..ELE POT DEVENI REALIZATE!..cu drag Oana
...uite, iar un articol la care mie imi este greu sa scriu comentarii! De ce faci asta? De ce fugi de iubire? De ce te ascunzi? De ce...nori? De ce nu ...malin? Am zeci de intrebari...dar tu ai hotarat sa taci, ascuns dupa vitrina ta de gheata...e viata ta si sunt alegerile tale, asta e adevarat. Esti singurul care poate sa hotarasca ce are de facut, chiar daca alegerile tale ar putea sa ii afecteze si pe altii.
...la asta te-ai gandit ?
http://www.youtube.com/watch?v=DaHyqX7gehw&feature=related
Oana- multumesc mult pentru ceea ce mi-a scris. multumesc pt telefonul de azi si pt sentimentele tale. e bine sa stiu ca am mereu pe cineva langa mine.
Maya, imi pare rau sincer ca te-am suparat... am fost poate egoist si m-am gandit doar la mine...
Alexandra... zambetele apar cu siguranta... mi-am facut ordine in ganduri si stiu ce urmeaza mai departe.
Multumesc tuturor!
Trimiteți un comentariu