Noaptea Invierii Domnului ramane cunocuta in istorie ca noaptea in care tot poporul, fie el credincios sau mai putin credincios se duce la biserica sa ia Lumina. Am observat anul acesta o infuzie masiva de tineret. Nu are rost sa te intrebi ce cautau de fapt. Probabil jumatate din ei habar nu aveau de ce se aflau acolo sau ce ar semnifica macar pe jumatate aceasta sarbatoare; insa daca toata lumea merge, de ce nu ar merge si ei. Ideea e simpla - vii cu grupul preferat de prieteni, aprinzi lumanarea de la preot sau de la cine poti, canti de cateva ori niste versuri simple si apoi pleci cu lumanarea aprinsa spre casa sau spre clubul in care vei petrece. Slujba de dupa nu e decat pentru persoane de varsta a a treia care nu au altceva de facut acasa.
Exista reguli care sunt absolut obligatorii si fapte care trebuiesca sa se intample in grupurile de tineri - intotdeauna va fi cel putin un telefon care va suna tare cu melodie cat mai stridenta si de fiecare data persoana va insista daca i se da ocupat. Deasemenea cel care va raspunde va vorbi suficient de tare pentru a deranja persoanele direct implicate in ceremonie. Intotdeauna vor fi macar doi care se vor imbranci, vor rade la inceput pe infundate pentru a termina in hohote in final si se va folosi limbaj obisnuit "de cartier" fara nici o jena fata de locasul sfant in care se desfasoara slujba.
Nu poti decat sa ignori toate astea, sa canti Invierea asa cum cum simti, sa ai grija de lumanarea ta sa nu se stinga si sa te gandesti la lucrurile bune care ar putea sa ti se intample de acum incolo.
Apoi, important e ca ajungem fiecare din noi cu lumina in case si cu sufletul impacat si plin de pace macar pentru noaptea care urmeaza.
Imi doresc ca in casele voastre sa fie sarbatoare si in suflete pace!
Imi doresc ca in casele voastre sa fie sarbatoare si in suflete pace!
Hristos a inviat si sarbatori fericite alaturi de cei dragi!
15 comentarii:
În Noaptea Învierii, Lumina lui Dumnezeu coboară pe pământ! Deschide larg ferestrele sufletului tău și lasă Lumina Sfântă să pătrundă în cele mai ascunse cotloane! Paște Luminat!
Joyeuses Pâques à toi,Tudor!
Paste Fericit!!!!
din pacete tineretul nu tine seama de bunele maniere
Hristos a INviat! Fie ca Lumina sa pogoare asupra ta intelepciune, sanatate, spor, iubire, credinta si speranta de mai bun, mai frumos, mai curat, mai senin!
La slujba aseara, mi-a ars pantalonul... huliganismul .... si... nu mai comentez!
O zi frumoasa si binecuvantata alaturi de cei dragi!
http://www.youtube.com/watch?v=Sov5zw4rC-w
asculta... iti va placea....
Din pacate, am vazut lume care se imbulzea si impungea din toate partile pentru a lua Pastele sau lume care vorbea urat chiar si in curtea bisericii. Intr-adevar, multi uita semnificatia Invierii. :D
Un Paste Fericit alaturi de cei dragi si multa lumina in suflet. Hristos a Inviat!
Hristos a inviat!
Lumina si liniste, Tudor :)
a nu se intelege gresit, nu am nimic impotriva tineretului... doar ca ma intriga anumite lucruri..., in rest toate bune si sarbatori fericite!
Desi cu intarziere, apar si eu sa urez toate cele bune tuturor! Sarbatori fericite!
*intarzierea este din motive absolut independente de vointa si dorinta mea
Multumesc mult tuturor!
Maya, niciodata nu e prea tarziu.
HRISTOS A INVIAT!TUDOR
Adevarat a inviat,Valentin! :)
un zambet de primavara te asteapta pe blogul meu !!!
ai un premiu p blogul meu, am ptimit si eu d l tn, acum iti dau si eu tie:)
dee, Sonya, multumesc mult de tot. raman recunoscator!
Trimiteți un comentariu