Din jurnalul meu de calatorii

Planul maret conceput   la inceputul saptamanii parea ca  ar putea sa se naruie pentru mine cand am aflat ca trebuie sa  ma duc la servici sambata. Stabilisem cu prietenii mei  sa  petrecem impreuna un week-end de poveste la Busteni. Ei veneau de departe si ma recuperau si pe mine cand treceau prin locatia stabilita ca punct de intalnire. Ghinionul  a facut ca din motive care nu tin de mine, sa nu  pot respecta partea mea de plan si nu avea nici un sens sa ii tin pe ei in loc din aceasta cauza. Am stabilit astfel ca ei vor pleca  de dimineata de la prima ora iar eu voi incerca sa ii ajung in cel mai scurt timp posibil. 

Am terminat serviciul in jurul orei 14.  Ei erau departe, apropiindu-se deja de locatia stabilita pentru cazare. Vremea se inrautatea si  pierdusem si ultimul mijloc de transport direct catre destinatia finala. Aveam de ales intre a ma duce acasa  (cu regret in suflet) si  sansa de a sta sa prind o masina de ocazie pentru a ma intalni cu prietenii mei. Am ales binenteles riscul. Aveam rucsacul pregatit cu o zi inainte si am pornit indraznet pre capatul orasului facand semn catre orice masina care trecea prin dreptul meu. Norii negri ma priveau amenintator si vantul incepea sa suiere in rafale. Soarele fusese alungat cu tot cu razele sale calde in adancul cerului si ploaia statea sa inceapa. Am continuat sa inaintez,  gandindu-ma  cu fiecare pas pe care il faceam, ca prietenii sunt facuti pentru a petrece impreuna atunci cand stabilesc acest lucru. Mi-am indesat sapca  pe cap, mi-am incheiat  haina de ploaie si am zambit increzator catre soferii grabiti.  O masina a oprit in scurt timp sa ma intrebe unde merg. Aveam aceeasi destinatie. Ploaia batea cu picuri mari in parbriz, insa nu mai putea sa ma opreasca. Eram pe drumul cel bun si nerabdarea intalnirii cu prietenii dragi imi facea inima sa tresara. Drumul era lung si muntele incepea sa si dezvaluie crestele. Serpentinele erau abrupte si norii  involburati pareau atat de aproape. 

Ajuns  aproape de punctul final al drumului am realizat ca am facut inca o nebunie. Am plecat  odata cu inceputul furtunii  la o ora tarzie in zi catre o destinatie aflata la  250 km distanta. Am mers la intamplare si norocul mi-a suras mai mult decat vremea.  Prietenii ma asteptau si m-au primit cu imbratisari si voie buna. Atunci cand iti doresti  cu adevarat un lucru il realizezi cu toate mijloacele pe care le ai. Bucuria de a ma intalni cu  oameni dragi mie a fost mai presus de riscul de a pleca singur, departe si pe vreme nefasta catre necunoscut. Cand dorul si dorinta de a vedea anumite persoane te imping de la spate, nici macar capatul lumii nu ti se pare o destinatie imposibila.

Sa nu va neglijati niciodata prietenii adevarati chiar daca vremurile vietii va  conduc drumurile departe unii de altii. In viata, puterea zambetului tau este direct proportionala cu frumusetea oamenilor  care te inconjoara.