Prima carte ultima carte

Aseara am venit acasa intr-o fuga sa caut ceva. Am avut o zi plina de ganduri naive si amintiri din copilarie. Mi-a revenit in memorie  o carte care ma amuza teribil cand eram mic si anume "Recreatia mare" de Mircea Sintimbreanu. Cred ca am citit-o de zeci de ori pe atunci. Am inceput sa caut raft dupa raft, carte cu carte in speranta  ca o voi regasi. Am ramas insa cu gandurile si cu biblioteca rascolita si nu am gasit-o. Parca a intrat in pamant. Oare ce am facut cu acea carte? Usor dezamagit, cu intreaga podea plina de carti, m-am intins intre ele pentru ca  simteam nevoia sa citesc si sa-mi umplu mintea de cuvinte cu talc.  Am ales la intamplare si intreg corpul mi s-a cutremurat. Gasisem o carte  care m-a marcat, atunci cand am citit-o. Aveam vreo 14 ani si multe fraze din carte au ramas un mister la varsta aia pentru mine. Autorul cartii, un pusti la 17 ani ma uimea de pe atunci cu o terorie de viata absolut ingenioasa.  Mi-am format astfel idea ca la 17 ani lumea se maturizeaza brusc renuntand la copilarie. Tot atunci mi-am propus sa recitesc cartea dupa ce voi deveni major. E o carte scrisa din trairi proprii si din povesti spontane. "Când n-am un lucru, mi-l fac poveste. Şi atunci e ca şi când l-aş avea." Asa scria el si nu puteam decat sa il cred pe cuvant si sa-mi intiparesc idea in suflet pe intreg parcursul vietii.

Cuprins de emotie am inceput sa citesc, am savurat fiecare cuvant si am recitit pasaje intregi de doua sau chiar de trei ori. Acel om iubea viata. Acel tanar care a scris nu vroia decat sa traiasca. Sa traiasca iubind, sa iubeasca  tot ceea ce este frumos, sa scrie despre frumusetea vietii. "Vreau să nu moară nimic din ce e frumos în om. Şi în el totul este frumos." Am inteles ca maturitatea nu vine deodata in mintea si trupul omului. Am inteles ca exista lucruri  care pot grabi un proces de maturitate. Am realizat ca e mai bine sa ramai copil decat sa te maturizezi brusc fortat de o o boala necrutatoare. Inconstient am inteles de mic ca nu trebuie sa uiti sa niciodata sa fii copil, si la fel de inconstient am stiut ca de la iubire la ura nu e decat un pas. Toate lucrurile astea mi le-a deslusit un copil aflat in pragul vietii, un adolescent care si-a dorit atat de mult sa  paseasca dincolo de acest prag impus de soarta.

El nu a vrut decat sa traiasca, "Aşa e viaţa, loveşte necruţător în toţi." 

Nu am putut lasa cartea  si dimineata m-a prins citind ultimele pagini cu mainile tremurande. Nu de oboseala ci de emotie... Stiam finalul si  incercam sa citesc  mai incet, din dorinta de a amana inevitabilul. 

Cartea se termina cu puncte de suspensie. Punctele de suspensie sunt puse deobicei pentru a lasa loc de o noua idee, pentru a intui ceea ce urmeaza. Un autor cand termina o lucrare, un articol, o carte, isi aseaza multumit stiloul deoparte, se ridica si merge mai departe. Catalin Bursaci s-a ridicat  mai sus decat o sa ajungem noi vreodata. Pentru el punctele de suspensie au insemnat sfarsitul unei lupte cu viata. 

Surprinzator, prefata cartii e scrisa de Mircea Sintimbreanu. Am pornit de ideea vesela de a-l citi si m-am ales cu o lectie de viata  aranjata in pagina de domnia sa, dupa moartea prematura a unui artist  ce nu a mai ajuns sa ne vrajeasca pe toti cu stilul lui, cu metafore si cuvinte simple. Am inceput ziua copil, visand la "Recreatia mare" si am incheiat-o intr-o maturitate deplina citind "Prima ...(si) ultima carte"


*Pe internet  am gasit foarte putine lucruri despre Catalin Bursaci. Cateva citate din cartea lui le gasiti aici, insa daca vreti cu adevarat o lectie despre optimism, ar fi indicat sa faceti rost si sa cititi  intreaga carte din scoarta in scoarta.