Dorinta mea e linistea!

Masina rula cu viteza pe sosea. In zare cerul portocaliu se contopea cu cenusiul asfaltului devenind nedefinit. Prin geamul deschis vantul se juca prin pletele fetei de la volan. In ochi i se citea stupoare. Nelamurire. Dispret si dezgust. Toate la un loc  se rasfrangeau asupra piciorului care apasa cu putere pedala de acceleratie.

“Esti imatura! Esti un copil iresponsabil. Nu esti demna de mine!”

Furia ii lumina chipul si cuvintele lui ii tipara pana in adancul mintii. Inclesta mainile pe volan si se abtinu cu greu sa nu planga. Vocea se repeta constant ca un metronom invadandu-i inimitatea gandurilor sale.  Trebuia sa fuga. Cat mai departe. Sa alerge dincolo de  cuvintele  ce pluteau neinvitate in sufletul ei. Isi dorea sa fie liniste.

“Esti imatura, Geo! Imatura!”

Cine era el sa ii  judece maturitatea? Cine i-a dat dreptul sa ii arunce un fata  astfel de cuvinte?

Isi aminti de prima lor intalnire. Nici nu a vrut sa se uite la el. Era un pusti cu pretentii. Si acum? Sa sufere atat din cauza unor vorbe aruncate in vant? A facut sacrificii pentru el. Si-a impus sa renunte la copilariile sale pentru pretentiile lui.  Nu putea sa accepte asta. Era prea mult. Trebuia sa se linisteasca. A ales sa fuga si fugea departe. Departe si repede. Sa lase totul in urma. Sa nu il mai auda. Sa fie liniste. Sa isi scoata din cap vocea lui pentru totdeauna. Sa uite.

Deschise radioul insa vocea crainicului semana izbitor cu vocea care ii reprosase atat de multe. Vantul suiera prin fereastra cu acelasi glas autoritar. Pe marginea drumului, copacii se ondulau  catre dansa in miscari  furioase. O pasare trecu in zbor in sens invers si ii tipa in zbor “Imatura!”. Impinse pedala acceleratiei la maxim si motorul tusi: “Iresponsabila!”  

Pe marginea drumului un caine se pregati sa latre catre dansa pe un ton plin de dispret.

Atunci isi dori razbunare. Chipul ii capata urme de furie si cainele nu mai avu timp sa se fereasca. Vocea  din mintea ei trebuia sa fie redusa la tacere odata pentru totdeauna. Isi dori liniste. Nu vroia sa mai auda nimic. Isi astupa urechile luand mainile de pe volan si tipa. Tipaul se desfacu in mii de bucati si se sparse intr-un ecou mut.

Lovi cainele  si la viteza pe care o avea ricosa intr-un copac de pe marginea  drumului.  Impactul fu violent, fiarele contorsionate muscara din asfalt intr-un  urlet sinistru. Dar Geo nu mai auzea nimic. Copacul prabusit statea surd peste masina distrusa. Cainele  schiopata, pasarile priveau in liniste. Vantul  scutura crengile copacilor intr-o ninsoare confuza de toamna.

Aruncata pe camp, proiectata intr-o adunatura de frunze si crengi, Geo privea scena precum un pictor isi priveste  capodopera dupa o munca indelungata. Fara  nici o zgarietura, fara  dureri, privea in liniste. Vantul suera mut, cainele latra fara sa scoata vreun  sunet, pasarile erau mute si ele. In momentul impactului, tipatul imaturitatii  exploda in mintea ei  in mii de farame. Urma un suierat prelung si apoi totul amuti. In dorinta ei de a scapa de  vocea ce o mustrase atat de tare, Geo isi pierduse auzul definitiv.

Amurgul  se uni cu pamantul amestecandu-si culorile intr-un cenusiu sangeriu. Era  primul apus  fara sunete  din multele ce aveau sa urmeze.  Lasand in urma toate problemele, Geo pasea incet spre noi orizonturi.

Incerca sa zambeasca insa   prima lacrima aparu in coltul ochilor.  Abia acum realiza ca el avea  dreptate. Insa era prea tarziu. Nu avea sa il mai auda niciodata. Linistea avea sa ii fie deacum cel mai bun prieten.

Nu va lasati in viata purtati de valurile   ratiunii unor impulsuri de moment. Evitati sa va doriti cu ardoare un lucru pe care stiti ca il veti regreta in final. Totul este in armonie in vietile noastre. Soarta tine  destinele in balanta chiar daca uneori pare cruda. Nu vreti sa platiti greselile facute prin regretul  implinirii unor dorinte de care nu aveti nevoie. Traiti-va viata la maxim acordandu-va din cand in cand doar o clipa de atentie. Voie buna!