Traieste-ti visul

Mergea incet. Pasii refuzau sa se miste mai repede. Strangea in mana un biletel pe care il mototolise bine de tot.  Abia se mai deslusea adresa scrisa  cu o cerneala albastra.. Inainta timid, emotiile puternice ii ravaseau corpul. Se apropie de o librarie cu geamuri mari prin   care se vedeau mai multi oameni  agitati in fata unui om  care statea  relaxat la un birou.  Se opri in fata vitrinii uriase si privi atent inauntru. Rafturi intregi erau pline cu o carte a carei coperta avea culori vesele. Ii citi numele si zambi,  apoi tremura scuturata din nou de emotie. Isi aduna fortele, facandu-si curaj si intra. Clopoteii  de la usa   atintisera  spre ea toate privirile. Geo incremeni. Omul de la birou se ridica si  intinse bratul spre  dansa:

- Priviti-o! A ajuns printre noi! Si ropote de aplauze ii rasunara in urechi.

 Se uita la oameni, insa nu recunoscu pe nimeni.  Din toata incaperea nu il stia decat pe profesorul de la birou.  Autorul cartii cu copertile vesele. Se simtea oarecum stingherita. Oamenii si-au retras rand pe rand  privirile de la ea si s-a simtit singura in acea incapere plina de necunoscuti. Cu totii il ascultau pe profesor vorbind despre cartea  lui, despre ideile lui si despre puterea sa literara.

Nu asa isi imaginease seara.   Cand s-a hotarat sa scrie despre ea, profesorul i-a promis multe lucruri frumoase. Nu isi dorea celebritatea, insa  daca acea carte reprezenta viata ei, putina atentie si mai mult respect pentru dansa ar fi fost suficient. Dar asa,   statea  lipita  de o carte uriasa pe  a carei coperta era o fotografia cu dansa incadrata de curcubeul vietii ei iar   toata atentia o primea profesorul. Ea era doar o muza, o inspiratie de moment, un subiect delicat scos in evidenta cu maestrie.

Nu asa trebuia sa se intample. Inchise ochii si isi imagina seara in alt mod. Aceeasi librarie, acelasi raft de carti,  cartea uriasa cu fotografia ei si oamenii, de data asta mult mai prietenosi, mult mai agitati in preajma ei, fara profesor si fara cuvintele lui. Pentru ca ea trebuia sa scrie cartea. Sa fie propriile ei idei despre  exeprienta pe care a avut-o. Si toate ar fi fost altfel.   Acum nu mai era doar un subiect ci era insasi autoarea subiectului. Avea dubla personalitate. A trait  faptele si apoi le-a scris. Si romanul ar fi fost mai bun scris de ea. Pentru ca ea a simtit durerea si bucuria  pe propria piele. Pentru ca ea stie cu adevarat  cum s-au petrecut lucrurile. Pentru ca geniul literar al profesorului ar fi palit in fata sentimentelor pe care le-ar fi adunat ea intre acele pagini.

Se trezi tipand catre multime. Si multimea o privea ciudat. Vocile carcotase se aprinsera si lumea isi dadea coate. Realiza ca locul ei nu e acolo. Clipi des, asa cum o facea de fiecare data cand era nervoasa, tusi ca si cum ar fi avut un nod in gat si apoi auzi doar clinchetul clopoteilor de la usa  care zornaira in urma sa.

Lumea   din librarie isi relua zumzetul ciudat al discutiilor obisnuite ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Geo se nastea victorioasa intre filele romanului si se pierdea in neant  in realitatea dura a  lumii ce ne inconjoara.

In viata suntem adesea tentati sa impartasim visele noastre altora, din teama confuza a implinirii. Obisnuiti sa traim in mediocritate, credem ca faima nu e de nasul nostru. Nu mai ezitati lasand oamenii din jurul  sa va rapeasca ceea ce e al vostru!  Daca aveti o viziune, o speranta, o idee, indiferent cat e de mica, nu o instrainati speriati de implinire. Traiti-va clipa, realizati-va visul, savurati succesul. Fiecare din voi meritati asta!